U.S. President Donald Trump shakes hands with North Korea's leader Kim Jong Un at the Capella Hotel on Sentosa island in Singapore June 12, 2018. REUTERS/Jonathan Ernst

Întâlnirea pe care preşedintele SUA, Donald Trump, a avut-o cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, conţine o serie de angajamente în sensul îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale şi, chiar dacă nu sunt prevăzute măsuri concrete, lansarea dialogului reprezintă un pas semnificativ, observă cotidianul The New York Times.

Lansarea discuţiilor între Statele Unite şi Coreea de Nord reduce semnificativ riscul ajungerii accidentale la un război care s-ar putea solda cu milioane de victime. „Schimburile de opinii modifică atitudinile şi percepţiile în Coreea de Nord şi în SUA, astfel că un conflict militar devine din ce în ce mai puţin probabil. Acesta este un fapt major”, constată NYT.

Comunicatul comun conţine o serie de mesaje diplomatice şi, chiar dacă este lipsit de conţinut şi nu rezolvă probleme, cele două ţări rămân angajate în acest sens. Angajamentul preşedintelui Trump de suspendare a exerciţiilor militare din Coreea de Sud „are rolul de a reduce tensiunile şi a crea spaţiul necesar pentru concesii semnificative”, subliniază NYT.

„Preţul plătit de Statele Unite pentru aceste concesii este relativ mic. Totuşi, astfel de concesii pot fi oferite o singură dată, iar Washingtonul a primit relativ puţin în schimb. Analiştii politici cred că a fost pierdută oportunitatea de a fi obţinute concesii mai importante din partea Coreei de Nord, precum dezarmarea parţială şi inspecţii ample la obiective nucleare”, atrage atenţia NYT.

„Dacă obiectivul summitului a fost aducerea lumii mai aproape de soluţionarea crizei nord-coreene, acest lucru nu s-a întâmplat. Coreea de Nord nu a făcut niciun pas concret (…) spre dezarmare. Dar nici Statele Unite nu au făcut modificări concrete şi pe termen lung; decizia de suspendare a exerciţiilor militare poate fi anulată uşor. Întrevedrea a fost departe de promisiunile lui Donald Trump în sensul denuclearizării Coreei de Nord. Dar au fost evitate şi temerile analiştilor că Donald Trump ar putea retrage brusc trupele americane din Coreea de Sud (…). Totuşi, trebuie reiterată ideea iniţială: dialogul, chiar dacă îi consolidează poziţia lui Kim Jong-Un şi îi oferă concesii fără ca liderul nord-coreean să acorde multe în schimb, reduce semnificativ riscul unui război. Efectul se menţine doar atât timp cât dialogul continuă (…)”, subliniază NYT.

Wall Street Journal: Ce conţine Declaraţia oficială semnată de Donald Trump şi Kim Jong-Un

La finalul întrevederii, Donald Trump şi Kim Jong-Un au semnat o Declaraţie comună. „Preşedintele SUA, Donald J. Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, preşedintele Comisiei pentru Afaceri de Stat a Republicii Democrate Populare Coreea (denumirea oficială a Coreei de Nord -n.red.) au avut o primă întrevedere, istorică, în Singapore (…). Donald Trump şi Kim Jong-Un au avut un schimb de opinii complet, profund şi sincer pe teme asociate obiectivului stabilirii unor noi relaţii între SUA şi Coreea de Nord, cu scopul construirii unui regim de pace durabilă şi solidă în Peninsula Coreea. Preşedintele Trump s-a angajat să ofere garanţii de securitate Coreei de Nord, iar Kim Jong-Un a reiterat angajamentul ferm privind denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea”, se arată în Declaraţia bilaterală, potrivit cotidianului The Wall Street Journal.

„Statele Unite şi Coreea de Nord se angajează să lanseze noi relaţii bilaterale, în conformitate cu dorinţele popoarelor celor două ţări pentru pace şi prosperitate. SUA şi Coreea de Nord îşi vor uni eforturile pentru construirea unui regim de pace durabilă şi stabilă în Peninsula Coreea. Reiterând Declaraţia semnată la Panmunjom pe 27 aprilie 2018, Coreea de Nord se angajează să depună eforturi pentru denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea. (…) Întrucât summitul reprezintă un eveniment istoric menit să pună capăt deceniilor de tensiuni şi ostilităţi bilaterale şi să deschidă drumul spre un nou viitor, Donald Trump şi Kim Jong-Un se angajează să implementeze rapid şi în totalitate prevederile acestei Declaraţii comune. Statele Unite şi Coreea de Nord se angajează să organizeze negocieri, coordonate de secretarul de Stat american Mike Pompeo şi de un oficial de rang înalt nord-coreean, în cel mai scurt timp, în scopul implementării rezultatelor summitului”, se mai arată în Declaraţia comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.