Justiția română se află într-o perioadă întunecată. Multe demersuri controversate au avut loc în ultimul timp și nenumărate discuții contradictorii se poartă pe tema desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Ministrul Stelian Ion a anunţat la finele anului trecut că va trimite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un proiect de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, pentru a obține un aviz din partea acestei instituţii.

Proiectul actual, inițiat de ministrul Justiției, seamănă extrem de mult cu unul preconizat de către fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, avizat negativ de cei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în luna mai a anului trecut. Teoretic, și inițiativa lui Stelian Ion ar trebui să aibă aceeași soartă, însă există riscul ca anumiți membri ai Consiliului să se pună la dispoziția noului regim Iohannis-PNL-USR-PLUS și să se prostitueze.

Rețineri în cazul deputaților liberali

Deputatul liberal Moisin Radu a declarat pentru Gazeta de Cluj că înainte de a-și forma o opinie, ar dori să fie în cunoștință de cauză despre „punctul de vedere oficial atât al CSM, cât și cel al organizațiilor reprezentative de la nivelul judecătorilor, procurorilor și avocaților, acestea fiind categoriile profesionale cele mai în măsură să se exprime pe acest subiect”.

Reținerea deputatului Moisin Radu, care de altfel face parte din Comisia juridică, de disciplină și imunități, vine în contextul în care Partidul Național Liberal și-a exprimat deja concret punctul de vedere în mod oficial, și anume susținerea desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Deputatul liberal Moisin Radu nu susține, însă, soluționarea problemei în cauză prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență.

„Acest subiect nu poate fi tranșat decât pe calea reglementării parlamentare. Mai exact, un astfel de subiect nu poate fi decis, așa cum am citit în anumite articole de presă, prin Ordonanță de Urgență. O asemenea variantă ar fi o gravă eroare, raportată și la referendumul din luna mai a anului 2020”, s-a exprimat Moisin Radu.

„Cred că Parlamentul este singurul forum unde ar trebui să fie invitați reprezentanți ale celor trei categorii din Justiție, să luăm puncte de vedere de la CSM, de la toate asociațiile profesionale, indiferent dacă sunt pro sau contra acestui subiect. În orice caz, cea mai mare greșeală ar fi să se dea Ordonanță de Urgență în acest sens”, a conchis deputatul liberal Moisin Radu.

Proiectul de lege privind desființarea SIIJ, depus de USR în luna mai a anului trecut, a fost avizat negativ de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu 11 la 8 voturi.

Deputatul liberal Sorin Moldovan susține desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, deși a declarat, ușor reținut, că nu este de specialitate, prin urmare nu îi este comod să își dea cu părerea într-un context în care nu cunoaște în detaliu subiectul.

„Dacă cei specializați pe acest domeniu, colegii mei juriști, consideră că este necesară desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, nu văd de ce (n. r. am avea păreri diferite)”, a declarat Sorin Moldovan.

„Din punctul meu de vedere, nu știu dacă este neapărat necesară o Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Cred că oricine răspunde în fața legii. Nu cred că ai nevoie de un Parchet specializat pentru asta. Pe lângă Parchet, avem DNA, dacă există o suspiciune inclusiv la magistrați, aceștia pot fi anchetați. Nu văd de ce trebuie să ai ceva special. Inclusiv chestiunile administrative, mai ales, sunt și ele verificate de CSM, deci există un filtru în plus și acolo”, a conchis deputatul liberal.

Oana Murariu este pro desființare SIIJ

Oana Murariu, reprezentant al USR-PLUS și secretar al Camerei Deputaților, este de acord cu desfiintarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, din motivele prezentate mai jos.

,,Sunt de acord cu desființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție deoarece nu se justifică o structură bazată pe calitatea persoanelor anchetate (magistrați), iar nu specializată în funcție de complexitatea infracțiunilor. Faptele cercetate sunt și rămân reglementate drept infracțiuni, deci făptuitorii sunt anchetați penal indiferent de calitatea acestora. Însăși activitatea secției speciale de până în prezent arată că nu își justifică existența și întărește suspiciunea conform căreia adevăratul său rol a fost de instrument de presiune asupra magistraților. Va trebui să avem în vedere și o mai bună reglementare a răspunderii magistraților, în societate existând dezbatere pe această temă”, a declarat Oana Murariu, deputata USR-PLUS.

Citește continuarea- Csoma Botond – Dacă-i ordin, cu plăcere!

5 COMENTARII

  1. De ce se vrea desfiintarea SIIJ ? Le este frica procurorilor,judecatorilor si altora ca vor fi cercetati penal ? Pai sa isi vada de treaba lor si sa nu recurga la fel si fel de smecherii si sa stea cu buzunarul deschis ca il prinde curentul pe la oscioare !!!!!Ba mai mult de atata din cate vad eu acestia vor sa fie deasupra legii si sa nu pateasca nimic coruptiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !!!!!!!!

  2. La salariile si pensiile pe care le incasează nu au nevoie de ” răspundere ” ,regula unora este : acuzăm ,judecăm ,apărăm căt ne duce capul și cât am reușit să retzinem din studiile făcute ( pe bune sau nu) restul nu contează ,ce CONSTITUTIE, CSM, SIIJ ne trebuie,nu dăm socoteală nimănui ptr.matrapazlâcurile făcute și cu anul 2021 și guvernul meu adoptăm sloganul celor TREI MAIMUTZE : CINE NU VEDE ,AUDE ȘI TACE ( cănd trebuie + pozitzia ghiocel ) trăiește +100 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.