Apariţia volumului IX din Istoria Românilor, sub auspiciile Academiei Române, avându-l coordonator pe Acad. Dinu C. Giurescu, cuprinzând perioada 1940-1947, continuă fericit demersul ştiinţific iniţiat de Academicianul Dan Berindei, actualmente Vicepreşedintele Academiei. O astfel de lucrare fundamentală şi amplă nu poate să nu determine aprecieri diferite. În măsura în care sunt făcute sine ira et studio, acestea nu pot fi utile pentru o eventuală reeditare. Când frustrările unor istorici determină comentarii, ce întreţin confuzii, acest lucru nu poate fi acceptat. Aşa se întâmplă şi cu articolul lui Petre Ţurlea, publicat în Historia nr. 82/2008, revistă ce-l are ca director pe I. Cristoiu, precizare care nu este inutilă. În mai multe rânduri, se plânge că aparatul bibliografic al cărţii nu se referă la toate lucrările ce le-a elaborat privind această perioadă, deşi numele acesteia apare de două ori în volum.

 
Pentru a încerca să ne convingă cât de eronat este expusă situaţia minorităţilor maghiare şi evreiască, Ţurlea se referă la „istoricii” Paul Goma şi T. Solomovici şi nu ezită să-l acuze pe Acad. Giurescu că „s-a lăsat influenţat de presiunile unor cercuri evreieşti”. Domnul Ţurlea acceptă că, în această perioadă, ceva evrei „comunişti”, tot ar fi fost ucişi, dar are probleme cum au fost interpretate statisticile. Despre unguri scrie cu semnul exclamării: „Adevăraţii criminali au fost maghiarii!”. Rândurile de faţă sunt scrise de unul a cărui familie a fost puternic marcată de ocupaţia Ardealului de Nord, dar sunt de părere că trebuie privit spre viitor, iar trecutul trebuie să fie expus detaşat, în complexitatea lui reală. O adevărată alergie îi trezeşte istoricului „Raportul final” al comisiei prezidată de Elie Wiesel. Domnul Ţurlea are, în această privinţă, o opinie concordantă cu cea a directorului revistei Historia. M-am mirat că nu a făcut trimitere şi la Victor Roncea, mare specialist în geopolitică, pentru ca soliditatea argumentelor sale să fie inatacabilă. În altă ordine de idei, Regele Mihai este considerat de Ţurlea „colaborator al comuniştilor”, etc., etc.
 
Desigur, Volumul IX nu este la adăpost de critici, dar modul de abordare a lucrării, incriminată sever de istoricul nostru, este lipsit de seriozitate, chiar dacă observaţiile de amănunt trebuie să fie acceptate.
 
Partizanatul orb nu este caracteristic numai lui Ţurlea, şi „tovarăşilor de idei”. Recent, mi-am procurat lucrarea „Istoria Ungariei” de Andras Gergely, tradusă la Editura Kriterion în anul 2000. Autorul a fost cercetător, apoi cadru universitar şi, la urmă, diplomat. Cartea este bine scrisă, chiar interesantă, şi o recomand şi altora, deşi noi, românii, privim evenimentele consemnate din altă perspectivă. (Dacă te auzi numai pe tine, acesta este un monolog şi nu un dialog). Nici acest istoric nu se poate debarasa de stereotipii. Vorbind de ungurii, descălecători în Bazinul Carpatic, care „au reuşit să-l cuprindă sub o stăpânire unitară şi durabilă”, autorul nu are nici o îndoială: înafară de slavi, franci şi avari, descălecătorii nu au găsit nici sămânţă de român. Ca să vezi! Domnul Gergely stă prost şi cu aritmetica. Tratând al 2- lea Tratat de la Viena, afirmă – fără ezitare – că în Ardealul de Nord maghiarii au fost majoritari. Astfel de susţineri dau apă la moară extremiştilor care, publicând tot felul de „dosare secrete”, reprezentând un amalgam de adevăr şi minciuni, intoxică sistematic opinia publică. Aşa se explică şi devastarea cimitirului evreiesc din Bucureşti şi acţiunea Gărzii maghiare ca să nu se ridice o statuie a lui Andrei Şaguna, în curtea Bisericii ortodoxe române din Gyula şi mai sunt şi altele asemănătoare.
 
Cecitatea nu-i loveşte numai pe maghiari şi români, dar şi pe alţii din ţări mai îndepărtate. Tim Weiner a publicat o carte intitulată „Legacy of Ashes – The history of the CIA” (Moştenire de scrum – Istoria CIA). Desigur, acest serviciu secret are multe să-şi reproşeze, inclusiv metodele de investigare a celor suspecţi de terorism. În carte, printre altele, autorul reproduce, aproape cuvânt cu cuvânt, rechizitoriul autorităţilor comuniste din procesul Maniu, adăugând amănunte necunoscute. Fruntaşii ţărănişti au primit 10 milioane de dolari pentru a întreprinde acţiuni de sabotaj a rutelor de comunicaţii, privind trupele sovietice din România. Chiar dacă banii ar fi fost puşi la saltea, mi se pare că fruntaşii ţărănişti, câţi au rămas în viaţă, ieşiţi la lumina zilei în decembrie 1989, nu ar fi arătat aşa de amărâţi şi cu siguranţă ar fi avut o putere economică considerabilă. Exemple de mistificare a realităţii se pot da nenumărate.
 
Istoria, de multe ori, este puţin spectaculoasă, fiind încrâncenată, plină de dezamăgiri şi suferinţe pentru „oamenii sub vremuri”. Din această perspectivă, orbirea unor istorici este nocivă, ca să nu spun mai mult.

30 octombrie 2008                           

 
Adrian Man

 

1 COMENTARIU

  1. (Ca să vezi! Domnul Gergely stă prost şi cu aritmetica. Tratând al 2- lea Tratat de la Viena, afirmă – fără ezitare – că în Ardealul de Nord maghiarii au fost majoritari.)

    Cu tot respectul, dar enuntul Dvs. este eronat, si prin acesta si Dvs. „dati apă la moara.”

    Datele recensănântului din 1941:
    populatia Ardealuui de Nord-2 460 000/
    *maghiari-1 344 000, 54,6%
    *români-1 068 700, 43,5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.