Cel mai bogat om din China a anunțat că donează 1,8 milioane de măști pentru față și 100.000 de truse de testare pentru coronavirus țărilor din Europa, pentru a sprijini efortul de combatere a focarului.
Jack Ma, fondatorul companiei de e-commerce Alibaba, și-a anunțat planurile pe rețeaua socială chineză Weibo, potrivit china.org, citată de LadBible.com.
Ma a spus că intenționează să trimită măștile și trusele în țările care au fost cel mai grav afectate de virus, între care Italia și Spania.
Ma, în vârstă de 55 de ani, a declarat: „Din fericire, deși transportul transfrontalier pentru mărfuri de prevenire a epidemiei a fost dificil, am aflat că un hub din aeroportul din Liege funcționează bine și poate acționa ca o linie de salvare care să ne ajute să livrăm ajutoarele noastre în Europa, celor care au nevoie. Deși suntem la mii de kilometri distanță, vom face o cursă contra cronometru, în speranța că vom putea oferi ajutor de urgență țărilor aflate în dificultate.”
În luna ianuarie, Ma a donat 100 de milioane de yuani (11 milioane de lire sterline) oamenilor de știință chinezi care lucrează la un vaccin pentru virus.
Miercuri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus.
Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus: „Pandemia nu este un cuvânt pe care să-l folosești ușor. Este un cuvânt care, dacă este folosit greșit, poate provoca frică nejustificată sau acceptarea nejustificată a faptului că lupta s-a încheiat, ducând la suferințe inutile și moarte. Descrierea situației ca pandemie nu schimbă evaluarea OMS asupra amenințării pe care o prezintă acest coronavirus. Nu schimbă ceea ce OMS face și nu schimbă ceea ce ar trebui să facă toate țările”.
China anunţă că a depăşit vârful epidemiei de coronavirus
China a depăşit vârful epidemiei de coronavirus, a anunţat joi Comisia Naţională de Sănătate, citată de Reuters. Comentariile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al comisiei, Mi Feng, în cadrul unei conferinţe de presă.
Numărul de noi contaminări zilnice cu noul coronavirus în China a scăzut la 15, potrivit Ministerului Sănătăţii, cel mai scăzut nivel de la debutul publicării statisticilor, la jumătatea lunii ianuarie. Printre aceste cazuri suplimentare se numără şase persoane venite din străinătate, reprezentând o nouă provocare pentru autorităţile sanitare chineze, care au reuşit să limiteze epidemia pe teritoriul ţării.
De asemenea, 11 persoane au decedat în ultimele 24 de ore. Este cel mai scăzut nivel din 24 ianuarie. Totalul deceselor se ridică în prezent la 3.169 de morţi în China, pe departe cea mai afectată ţară din lume.
Sursa: digi24.ro