Bogdan-Gruia Ivan, în vârstă de 32 de ani, a fost nominalizat de către Partidul Social Democrat (PSD) pentru postul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), conform listei de miniștri propuși de către partidul premierului Marcel Ciolacu.

Bogdan Ivan a devenit deputat PSD în anul 2020, după ce a ocupat funcția de consilier al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în ultimii opt ani. Dacă va fi confirmat, el va prelua poziția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării și a declarat că această nominalizare reprezintă o mare onoare pentru el.

Pe pagina sa de socializare, Bogdan Ivan a subliniat importanța valorilor precum bunul simț, punerea oamenilor înainte de sine, lupta pentru oameni și respectul pentru rădăcini, precum și recunoștința față de Partidul Social Democrat și conducerea acestuia pentru susținere. El a transmis că intenționează să facă din rău bine și din bine, mai bine, având în minte fiecare persoană și Dumnezeu.

Părinții mei m-au crescut să fiu un om cu bun-simț, mentorul meu, domnul Președinte Emil Radu Moldovan, să pun oamenii înainte de propria persoană, echipa #PSD să lupt pentru oameni, Parlamentul, să nu mă las.

Este o onoare pentru mine să fiu propunerea Partidului Social Democrat pentru conducerea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Concret, nu te pregătește cineva să fii ministru, ci toți cei alături de care clădești și cei care te provoacă, pasiunea pentru inovare și respectul pentru rădăcini.

Mulțumesc viitorului Premier al României, dlui. Marcel Ciolacu și conducerii PSD pentru susținere. Cu gândul la fiecare dintre dumneavoastră și la Dumnezeu: vom face din rău, bine. Și din bine, mai bine”, a scris Bogdan Ivan Gruia pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Peisajul electoral după rotativa guvernamentală: PSD și AUR, pe primele locuri în preferințele românilor cu drept de vot

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.