Trimise în judecată în 2013, trei angajate de la filiala CEC din cartierul Gheorgheni au fost condamnate abia în urmă cu câteva zile pentru că au furat bani din conturile clujenilor peste jumătate de milioane de lei. Una dintre el, Coldea Ana Olga a fost singura care a primit o condamnare la închisoare cu executare: cinci ani de pușcărie. Cea mai mare parte a banilor nu a mai fost recuperată.

În 2013, procurorii DIICOT Cluj au trimis în judecată trei angajate de la CEC Bank – Filiala Gheorgheni de pe strada Albac. Este vorba despre COLDEA ANA-OLGA, BRIE DANIELA LIANA și VINCZE ANA-MARIA care au fost acuzate că au furat din conturile clienților peste jumătate de milion de lei. 

În urmă cu câteva zile, Tribunalul Cluj, instanța care a judecat procesul pe fond, a emis prima sentință din acest dosar. Judecătorul a decis să o condamne pe Coldea Ana la cinci ani și o lună de închisoare cu executare. 

”Dispune achitarea inculpatei COLDEA ANA-OLGA pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (…). Condamnă pe inculpata COLDEA ANA-OLGA, la următoarele pedepse: – 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (…); – 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice(…); – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic; – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de fraudă informatică (…); – 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată(…). Tribunalul va aplica pedeapsa cea mai grea stabilită, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul de 6 ani şi 3 luni închisoare al celorlalte pedepse stabilite – spor care este de 2 ani şi o lună închisoare – astfel încât inculpata va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi o lună închisoare cu executare în regim de detenţie. Potrivit art. 72 alin. (1) C.pen, se va deduce din această pedeapsă durata de o zi când inculpata a fost reţinută, în data de 11.09.2012. (…) obligă inculpata COLDEA ANA-OLGA la plata sumei de 602.217,04 lei către CEC cu titlu de daune materiale şi a sumei de 30.000 lei către B. C. cu titlul de daune morale. (…)menţine măsura sechestrului asigurător, dispus prin ordonanţa procurorului din 28.09.2012, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei COLDEA ANA-OLGA. (…) Obligă pe inculpata BRIE DANIELA LIANA, la plata suma de 34.984,95 lei și cea de 2.631 euro către CEC. Constată că suma de 54.589 lei rezultată din executarea silită a imobilului aparţinând inculpatei BRIE DANIELA LIANA a fost consemnată (…). Respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauză. Constată că împotriva inculpatei VINCZE ANA-MARIA nu s-au formulat pretenţii civile. (…) Cheltuielile judiciare avansate de stat se vor suporta astfel: inculpata COLDEA ANA-OLGA va plăti către stat suma de 40.000 lei, iar inculpata BRIE DANIELA LIANA suma de 10.000 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței.

Haosul din bancă le-a ajutat să-i fure pe clienții CEC

Coldea Ana Olga a fost ofiţer de conturi la Agenţia nr. 6 Cec Bank din Cluj Napoca. Împreună cu VINCZE ANA-MARIA și BRIE DANIELA LIANA, angajatele băncii au golit conturile a 24 de clienţi, într-o perioadă de aproape trei ani, prejudiciul imputat de bancă ridicându-se la peste 600.000 de lei.

Frauda a fost descoperită în urma unui control intern efectuat de către compartimentul de specialitate al CEC Bank la Agenţia nr. 6 din Cluj-Napoca. Ulterior, a fost depusă o plângere penală prin care conducerea acestei bănci solicita tragerea la răspundere a trei angajate ale agenţiei respective pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals, furt, delapidare şi abuz în serviciu. În fapt, Coldea Ana Olga, ofiţer de conturi la Agenţia nr. 6, şi Brie Daniela Liana, şefa agenţiei, au efectuat o seamă de operaţiuni frauduloase în conturile unor clienţi, fapt posibil întrucât cele două au făcut schimb de parole  de operare în conturile bancare, pe care ar fi trebuit să le ţină secrete. Cele două au fost ajutate şi de casiera Vincze Ana Maria, care le-a comunicat parola ei de operare, aşa încât ele puteau efectua operaţiuni în absenţa ei.

(de la stânga la dreapta) Daniela Liana Brie şi Ana Olga Coldea

În mărturia ei în faţa instanţei, Ana Coldea arată că recunoaşte o parte din operaţiunile frauduloase care i se impută, dar pe altele nu îşi asumă cuantumul total al prejudiciului. După ce a parcurs la documentaţia referitoare la operaţiunile bancare efectuate în conturile prejudiciate, a constat că o parte din clienţii consideraţi păgubiţi de bancă, nu erau de fapt păgubiţi, ei trebuind să restituie suma primită drept despăgubire. De asemenea ea vorbeşte despre conturi închise şi viramente inexistente în fapt, ceea ce ne duce la ideea unui haos în sistemul CEC Bank. Nu se poate să nu îţi stârnească îngrijorarea faptul că modul de operare al angajatelor astăzi judecate  a fost descoperit abia după trei ani, când deja conturile a zeci de clienţi au fost devalizate şi prejudiciul a ajuns la 600.000 de lei, în condiţiile în care existau controale interne lunare. Ana Coldea mai arată că, la momentul închiderii, din casierie lipseau frecvent fonduri, în timp acumulându-se sume mari, care la controlul intern de la sfârşitul fiecărei luni erau acoperite de angajate prin virament din conturile unor clienţi. Apoi, pentru ca aceştia să nu sesizeze lipsa banilor, practic se mutau mereu bani între conturi. De asemenea, casiera era trimisă cu diferite comisioane, timp în care Ana Olga făcea operaţiunile în casierie, cea ce nu era corect din punctul de vedere al procedurii bancare.

Unul dintre clienţi, care s-a constituit parte civilă în proces, arată ca atunci când mergea să facă operaţiuni la ghişeu, Ana Coldea îi strecura prin fereastră documentele care trebuiau semnate, lăsând la îndemna sa doar locul pentru semnătură. El spune că nu vedea niciodată ce semnează iar Ana Coldea a profitat de faptul că era bătrân şi avea încredere în ea. O parte din bani i-au fost restituiţi de bancă, dar cum pentru o parte din retrageri apare semnătura sa pe acte, a rămas cu un prejudiciu important, acestea fiind economiile sale de o viaţă.

Modul de operare

Cele două foste salariate ale băncii au lichidat depozite active ale clienţilor, bineînţeles fără acceptul titularilor de cont, urmat de viramente interbancare din conturile curente sau de depozit ale acestora în conturile curente sau de depozit ale altor clienţi, cu scopul de a reconstrui depozitele fraudate anterior şi de a acoperi sumele virate anterior în aceste conturi.

Ana Coldea şi Daniela Brie au virat, din conturile a treisprezece clienţi în conturile de card ale altor clienţi, sume de bani pe care le ridicau ulterior, în numerar, de la ATM, EPOS sau Qbank. Pentru aceasta, ele au avut nevoie de carduri, astfel încât au intrat în posesia a optsprezece carduri de debit, întocmind documentele necesare emiterii unor carduri fără ca cineva să fi solicitat cardurile în mod real. O altă modalitate de a pune mâna pe carduri care să le permită accesul la bani era ca, în cazul în care clienţii solicitau emiterea unui card, să bifeze, fără ştiinţa acestora, opţiunea generării ambelor tipuri de carduri pe care le oferea banca, Visa Electronic şi Mastercard, clienţilor fiindu-le remis doar unul dintre carduri, celor două rămânându-le doar să mai falsifice procesele verbale de predare primire a ambelor carduri. În sfârşit, fostele salariate au emis carduri la solicitarea unor clienţi care le-au lăsat cu încredere asupra lor, fiind membri ai familiei sau apropiaţi, ori, în unele cazuri, persoane în vârstă sau plecate din ţară. O altă metodă de a pune mâna pe bani era efectuarea de retrageri directe din conturile clienţilor, semnând în fals documentele de primire a banilor pe actele de casă şi virând apoi banii din contul altui client al băncii, ca iniţiator fiind înscrisă o terţă persoană fără drept de dispoziţie asupra sumelor din cont.

Hoțul pus să controleze activitatea filialei

Corpul de control al băncii explică faptul că săvârşirea acestor infracţiuni, într-o formă continuată, pe o perioadă relativ lungă de timp, a fost favorizată de lipsa unui control sistematic, precum şi de faptul că Danielei Brie, ca şef al agenţiei, i-au fost delegate toate componentele de control. Prejudiciul creat băncii este în cuantum de peste 600.000 de lei, dintre care aproape 500.000 de lei reprezintă suma sustrasă de Coldea Ana din conturile a şaptesprezece persoane, iar 130.000 de lei suma pe care şi-a însuşit-o Brie Daniela din conturile altor şapte clienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.