Cererea DNA de incuviintare a urmaririi penale in cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost retrimisa marti, de plenul Camerei Deputatilor, pentru doua saptamani la Comisia juridica, la solicitarea deputatului social-democrat Eugen Nicolicea, care a sesizat „un incident procedural”, noteaza News.ro.

Solicitarea presedintelui Comisiei juridice a fost adoptata cu 80 de voturi „pentru”, 31 voturi „impotriva” si doua abtineri.

„Vreau sa sesisez un incident procedural. Vreau sa va spun ca aceasta solicitare se face in baza unui raport intocmit de Comisia juridica si in momentul de fata avem un incident de procedura in sensul ca la articolul 63 alineatul 5 din Constitutie se spune ca proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent deci continua procedura in noul Parlament. Nu avem in Constitutie continuarea procedurii pentru hotarari sau pentru altfel de acte. Acelasi lucru este si in articolul 253 din Regulament. Deci, nu avem o procedura de continuare. Solicit liderilor de grup sa ceara retrimiterea la comisie pentru a rezolva acest incident de procedura”, a afirmat Eugen Nicolicea la tribuna plenului.

Deputatul PSD a argumentat ca raportul in cazul lui Eugen Bejinariu este facut de o Comisie juridica ce nu mai exista, in conditiile in care, in prezent, este o alta componenta a acesteia.

„In plus, raportul este facut de o comisie care nu mai exista. Atunci au existat deputati din alte partide, de exemplu UDMR, PPDD, iar acum avem USR. Observati ca USR nu s-a putut pronunta in cadrul comisiei, dar s-au pronuntat partide care nu mai exista. Minim doua saptamani (retrimiterea la Comisia juridica – n.r.), pentru ca incidentele acestea de procedura pot sa duca la reluarea dezbaterilor in comisie”, a conchis Eugen Nicolicea.

Plenul Camerei Deputatilor in care urma sa fie votata cererea DNA de urmarire penala a fostului ministru PSD Eugen Bejinariu a fost suspendat, pe 5 decembrie 2016, din lipsa de cvorum, dupa ce cu o saptamana inainte sedinta nu s-a putut desfasura tot din lipsa de cvorum.

La alegerile din 11 decembrie, Eugen Bejinariu a fost ales deputat din partea PSD pentru un nou mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here