Consiliul local din Amatrice, oraşul italian cel mai grav afectat de seismul devastator din 24 august, a dat în judecată pentru calomnie săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, după ce acesta a publicat o caricatură considerată ofensatoare la adresa victimelor tragediei, transmite luni DPA, conform agerpres.ro.
În urmă cu două săptămâni, Charlie Hebdo a publicat o caricatură, intitulată ‘Cutremur în stil italian’, în care apar un bărbat acoperit de sânge, cu comentariul ‘penne în sos tomat’, alături de o femeie, cu comentariul ‘penne gratinate’, şi o clădire cu mai multe etaje prăbuşită, din care ies printre dărâmături mai multe perechi de picioare, comentată ‘Lasagna’.
După ce a declanşat un val de revoltă şi de condamnare – inclusiv din partea ambasadei Franţei la Roma -, săptămânalul a publicat o a doua caricatură, prin care îi îndemna pe italieni să condamne ‘mafia’, nu publicaţia Charlie Hebdo, pentru construirea unor imobile şubrede.
‘Aceasta este o insultă macabră, absurdă şi de neconceput faţă de victimele unui eveniment natural’, a declarat avocatul Mario Cicchetti, citat de agenţia ANSA, după ce a depus plângerea în numele consiliului local din Amatrice la Parchetul din Rieti.
‘Critica, inclusiv prin satiră, este un drept inviolabil atât în Italia, cât şi în Franţa, dar nu orice poate fi ‘satiră’, iar în acest caz, două caricaturi au jignit memoria tuturor victimelor cutremurului, supravieţuitorilor şi oraşului Amatrice’, a subliniat avocatul.
Amatrice a fost aproape ras de pe faţa Pământului de un seism cu magnitudinea de 6 grade, care a lovit o regiune muntoasă situată la circa 150 km nord-est de Roma.
Cutremurul a luat 295 de vieţi şi a lăsat fără locuinţe aproximativ 4.500 de oameni.