As vrea sa promovez turismul romanesc! Zau ca as vrea! Dar dati-mi macar un motiv sa fac acest lucru. Si cand spun asta nu ma gandesc la inutilitatea si incompetenta celor care conduc destinele ministerului de resort, la pseudo-campaniile si neinspiratele branduri de tara la fel de eficiente ca frectiile la un picior de lemn sau ca apa sfintita care nu face nici bine, nici rau, dar care au golit bugetul si, prin deductie logica, buzunarele contribuabililor cu o marinimie si o usurinta demne de o cauza mai buna.
De ce as promova turismul pe litoralul romanesc? Nu-i o noutate pentru nimeni ca multi romani si-au dat seama ca merita sa faci cativa zeci de kilometri in plus, spre sud, la „Nisipurile de Aur” ale bulgarilor, ca sa se simta tratati asa cum ar trebui sa se simta tratat orice turist dispus sa-si cheltuiasca banii stransi de-a lungul unui intreg an de zile pentru proverbialul concediu la mare.
De ce as promova turismul la Vama Veche care nu are nicio legatura cu Vama Veche de acum 15 ani, acolo unde si cand l-am dus pe fiul meu sa vada pentru prima data in viata lui marea… cea mare. Pacea, simplitatea, curatenia si frumoasa salbaticie a Vamii Vechii de acum 15 ani s-au transformat in galagia, exhibitionismul, mizeria si jegul produs de turme de tineri al caror unic scop este sa intre in coma alcoolica cat mai repede si pe cat mai putini bani. La polul opus, banala statiune Mamaia de acum 15 ani, destinatia familistilor, s-a transformat in scena smecherilor, snobilor si manelistilor de azi.
De ce as promova turismul in extraordinarii, fabulosii nostri munti sau de ce as promova agroturismul romanesc? Ce sa promovez? Drumuri aproape inaccesibile iarna si partii lungi cat un derdelus? Imi aduc si acum aminte cu neplacere de „Revelionul Eclipsei”, in 2000. Ce ne-am zis eu si o gasca de prieteni? Ia sa vedem cum e un revelion in agroturism, in Maramures, sa experimentam ceva nou, sa vedem, sa traim si sa gustam traditiile pur romanesti ale sfarsitului de an. Vezi sa nu! Am ajuns in 30 decembrie si, de voie, dar mai ales de nevoie, in 31 decembrie ne-am intors, toti gramada, acasa, in incercarea disperata de a mai salva, cumva, revelionul.
De ce as promova turismul romanesc cand tarifele sunt prohibitive, serviciile de rahat, iar atitudinea generala a tuturor celor implicati in sistem este una de parca ni s-ar face o favoare ca ne spargem banii in hotelurile sau restaurantele lor?
In schimb, cu riscul de a ma expune criticilor, pot sa promovez turismul din Ungaria, care, daca stam stramb si judecam drept, e mai aproape de noi decat Vama Veche sau Mamaia sau decat exclusivistele si elitistele statiuni montane ale Carpatilor nostri. Chit ca „tara vecina si prietena” e plata ca o farfurie de felul doi, ca nu are muntii si dealurile noastre, vaile si luncile noastre, lacurile si raurile noastre. (Chiar si privita numai din aceasta perspectiva, inteleg perfect, astfel, nostalgia ungurilor cand vine vorba de Ardeal!) Insa, cu siguranta, ungurii stiu cum se face turism, stiu cum sa se vanda, stiu cum sa atraga. Fara campanii de promovare sofisticate sau branduri de tara de milioane si milioane de euro.
Am fost, recent, in Ungaria, la Hajduszoboszlo. Si nu a fost pentru prima data, ca sa cred ca de ceea ce am avut parte a fost vreo surpriza sau vreo intamplare. Am ajuns la destinatie in numai trei ore, dupa nici o ora eram cu fundul intr-unul dintre bazinele celui mai mare Aqua Park acoperit din Europa Centrala si de Est, iar dupa alte cateva ore, spre seara, la nici zece kilometri distanta, am avut parte de un eveniment, cred, unic in viata, cel putin in ceea ce ma priveste: o cina traditionala la „Catunul Tuba”. „Catunul”, in fapt, un palc de case vechi de mai bine de o suta de ani, perfect conservate, perfect functionale, asezate in mijlocul nesfarsitei puste. O cina de vis, de-a dreptul fabuloasa, cu muzica populara ungureasca veche, cantata… live de unguri mustaciosi si unguroaice focoase, cu spectacol de porturi si obiceiuri populare vechi de sute de ani, cu palinci invechite in butoaie de stejar sau dud, cu vin rosu de Egri si vin alb de Tokaj.
Daca asta ma transforma intr-un promotor al turismului in Ungaria, atunci bine, fie! Daca asta ma transforma intr-un tradator de tara, atunci bine, imi asum acest risc!
Caci, pe de alta parte, sunt dispus sa promovez si turismul romanesc. Dati-mi doar un singur motiv! Unul singur!
Cristian Bara
