Lucrările celei de-a cincea ediții a Congresului Internațional al Jurnaliștilor Români, organizate în parteneriat cu Universitatea „Alecu Russo”, au avut loc între 13 şi 15 iunie la Bălți, Republica Moldova. În cadrul acestor întâlniri, jurnaliști români din cinci țări s-au reunit sub triada: New Media-Jurnalism-Comunitate.

 

Evenimentul a atras atenția mediului politic din România, astfel că au fost adresate mesaje de salut din partea lui Victor Ponta și a unor europarlamentari români. Evenimentul va reuni jurnalişti de limba română din ţări precum Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, Italia şi Spania.

Lucrările Congresului s-au desfăşurat sub genericul “NOILE MEDIA – JURNALISM – COMUNITATE ” şi au fost axate pe câteva subiecte care privesc modul în care “noile media” interferează cu presa tradiţională şi mai ales felul în care acestea reprezintă suport pentru  dezvoltarea jurnalismului în limba română. Organizatorii evenimentului propun un nou mod de abordare a problematicii cu care se confruntă jurnaliştii români din afara ţării, axat pe practici jurnalistice moderne, bazat pe noile tehnologii şi puternic racordat la reţelele de media naţionale şi internaţionale.

 

O tradiţie de cinci ani

În cadrul Congresului au fost prezentate mai multe lucrări circumscrise tematicii fixate, precum şi cazuri privind diferite situaţii de încălcare a dreptului la liberă exprimare a jurnaliştilor români. Toate aceste cazuri se vor regăsi în Raportul FIJR “Libertatea Presei în Diaspora Românească”, document care va fi prezentat în această toamnă la Bruxelles, în Parlamentul European.

Un alt fapt inedit care caracterizează acest eveniment constă în prezenţa la lucrările Congresului şi a jurnaliştilor de limba rusă din Republica Moldova, în principal din Bălţi. Astfel, FIJR consacră un principiu statutar privind crearea unor platforme comune de dialog menite a pune în contact jurnalişti cu interese comune. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul “Departamentului Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni” şi în parteneriat cu Universitatea “Alecu Russo” din Bălţi.

 

Mesaj de la premier

Premierul României consideră ideea organizării ediției aniversare a Congresului, la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, „un fapt ce arată că Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români militează intens și constant pentru promovarea culturii, a limbii române și a identității naționale din această țară. În acest moment, aderarea Moldovei la UE este un obiectiv important, iar presa va avea un rol major în acest proces.”

Europarlamentarul Norica Nicolai a reamintit în mesajul transmis jurnaliștilor reuniți la Bălți, că presa de limbă română din afara țării va constitui o prioritate în activitatea sa din Parlamentul European. „Intenționez să mă implic în proiectele europene pe această temă. Din păcate, nu sunt mulți politicieni români care înțeleg nevoia de a proteja identitatea românească, prin media, și în afara țării, dar vă asigur că cel puțin pe câțiva dintre noi ne preocupă această problemă.

Media audiovizuală, presa scrisă și online, reprezintă pentru diaspora românească cea mai intensă legătură cu cei de acasă. Libertatea jurnaliștilor de a profesa în limba lor maternă și, în cazul nostru, de a promova problematicile din patria mamă, fie că vorbim de Serbia, Ucraina sau Moldova, reprezintă unul dintre drepturile de bază ale Uniunii Europene. Din păcate, acest drept nu este încă suficient înțeles de legiuitorii unor țări care nu sunt, încă, state membre UE.”

„Respectarea unui set de norme standard pentru libertatea presei”

Importanța presei de limbă română pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a fost subliniată și în mesajul eurodeputatului Corina Crețu. „Faptul că acest Congres, ajuns deja la a cincea ediție, stârnește atâta interes și dovedește că răspunde unei nevoi a producătorilor și consumatorilor de presă de limbă română. Este o nevoie care exprimă, printre altele, vitalitatea limbii române. Am considerat și considerăm diversitatea, respectul ei, drept valori esențiale, într-o lume care își caută un nou drum, în care culturi și civilizații se afirmă, cu vitalitate și determinare. Faptul că organizatorii au invitat la Congres și reprezentanți ai presei de limbă rusă din Republica Moldova este o dovadă de toleranță și o invitație la dialog în societatea moldovenească, într-un moment tensionat în vecinătatea sa, dar și a României. ”

Acțiunile FIJR au fost încurajate de europarlamentarul român Marian Jean Marinescu: „asemenea acțiuni trebuie sprijinite, astfel încât, să se asigure atât sensibilizarea autorităților, dar și monitorizarea respectării obligațiilor de către autorități, profesionalizarea, dar și formarea de rețele care să asigure conectarea și schimbul de bune practici între mediul jurnalistic românesc din diasporă și cel din România. (…) voi milita, așa cum am susținut și până acum în Parlament, pentru respectarea unui set de norme standard pentru libertatea presei, și îmi voi da silința să mă implic activ în inițiativele care pot contribui la dezvoltarea presei române din afara țării.”

congres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.