Cinci postbarbati

1.

Parul lui lung si negru mirosind a sapun de rufe ma starnea: parul lung si negru, incolacit pana pe solduri. Uneori, ochii lui intrau in par si ramaneau acolo vreme indelungata, atarnati ca niste lilieci. Era numai oase si oscioare, uscat, un barbat greu de mangaiat fiindca nu mai ramasese faramitura de carne pe el. Nu stiu cum il atingeau femeile, fiindca eu nu l-am atins niciodata si nici un pofteam sa il ating. Parul lui lung si negru mi-ajungea. Mi-era baldachin. Scartaia din toate incheieturile, era chircit in cavitatea toracica, era un barbat inghesuit in el insusi, bolnavior si drag. Vocea lui imi placea doar atunci cand scrasnea in chip smucit. Altfel, era ragusita si intepa, ma intepa in carne si nu-mi placea. Nu imi puteam nicicum inchipui cum face dragoste barbatul acesta, fiindca eu il vedeam doar ca pe un singur os, inalt, din cap pana la picioare. Barba lui nu imi placea, dar daca si-ar fi ras-o nu l-as mai fi recunoscut niciodata. Par si os slefuit, asta era. Si imi placea.

2.

El era ironic cu femeile, dar avea umor si o bunadispozitie de dimineata pana seara, iar la pranz era meditativ cat sa un uite ce este barbatul si ce este femeia. Nu atingea femeile, fiindca dorea sa pastreze aparentele, dar nici nu avea neaparat vise erotice cu ele. Le considera, insa, a fi niste fapturi numai bune de tachinat, indiferent daca ele erau gratioase si depline sau, dimpotriva, natange si neatragatoare. Le cusurgea si le gasea mereu noduri in papura, intrucat era un carcotas amuzat. Nu era vorba despre un frustrat, ci despre un zeflemitor in rafale. Era totusi limpede ca nu cunoscuse nici o femeie fatala si nici pasiunea, naravindu-se doar la ceea ce avea la indemana, adica la o singura femeie de treaba, nu prea aratoasa, dar intelegatoare. Nu il percepeam deloc ca pe un trup de barbat, fiindca era cumva inghesuit si turtit in el insusi. Dar avea ceva dintr-un staroste-spiridus al femeilor, pe care le binecuvanta ironic, asa cum am spus deja, sau le apostrofa cinic, vorbindu-le zambitor despre felul in care ele nu puteau sa priceapa lucrurile pe lumea aceasta. Era un misogin aparte, duios cu cele pe care le persecuta, tandru cu victimele sale, bland ca un tatic usor suparat pe fetitele rebele. Adevarul este, ca, in ciuda felului sau de a fi, mi-era simpatic. Dar as fi vrut sa invete si el macar o data ce este femeia si sa nu moara fara sa fi cunoscut dragostea.

3.

El imi povestea visele, ca un barbat destul de ciudat ce era, dar si ca un barbat destul de normal. Nu stiam sa i le interpretez, dar nici el nu astepta asa ceva de la mine. Nu il atinsesem niciodata si nici nu aveam sa il ating, chiar daca ma ispitea. Avea o voce de barbat jeluit, caruia i-ar fi placut sa zaca pentru totdeauna sub fustele mamei. Doar acolo era bine, era cald, era umbra si somn. Trupul lui destul de bine facut si consistent se folosea pe sine insusi ca un truditor la cele lumesti. Nu stiu cum altfel sa spun, fiindca nu stiu exact ce vreau sa spun. Avea o cruciulita la gat. Imbatranise vizibil in ultima vreme, ca un mesteacan descojit. Nu avea vointa, nici energie, nici putere de sine. Nu stia decat sa priveasca intens femeile, sa le patrunda astfel, ca pe niste nise cosmice. De fapt nu il atrageau femeile, ci doar vreo cateva dintre ele, iar acestea puteau fi numarate pe degete. Avea un farmec aparte barbatul acesta, chiar daca era nedesavarsit. Nu ii privisem niciodata mainile. Poate ca era castrat si nelinistit.

4.

El ingurgita femei, vreo doua-trei pe an, se ospetea curtenindu-le cu incetinitorul. Avea trup viguros si indesat, era viu, stia sa mangaie, sa atinga. Femeile erau interesate de el ca de un obiect de pret, ca de-o felina lenesa, somnoroasa. Cunoscuse candva marea dragoste si apoi se inasprise dupa ce fusese parasit. Ii mai ramasese doar vocea suava si degetele butucanoase, dar moi. Stia ca de-acum inainte urma sa aiba de-a face numai cu dragostea cea mica, dar invatase sa se multumeasca si cu atat. Nu era rau la urma urmei. O vreme bause cat sa isi piarda mintile, apoi se imbolnavise si moartea ii facuse semn sa o sfarseasca o vreme cu firea cheflie. Ii placea sa joace un sah de mantuiala cu mine. Imi povestea despre cum incearca sa ii intre pe sub piele femeile lui, iar eu ii dadeam sfaturi. Cum sa le rasuceasca, sa le impotmoleasca, sa le ilumineze. Ma asculta atent ca un ucenic. Nu se simtea bine si aparat decat printre obiecte: scaune, mese, dulapuri, lampi si tot asa. Spunea ca obiectele nu simt nimic si astfel este mai usor sa le distruga.

5.

El era un barbat subtire, mirosind a curat, spalat, bine intretinut. Avea niste gene lungi, uriase, cu care isi biciuia obrajii, o gura schimonosita, ce-i drept, dar interesanta si tentanta sa o insfaci. Corpul i se rasucea mereu ca un crab, ca un copil vesnic chircit si batut. Vorbea fara oprire si invaluia in cearceafurile lui de cuvinte tonele de femei intalnite in cale. Le rostogolea pe cearceafurile lui. Chiar si mie imi placea rularea aceasta, impachetarea, coconul sonor. De fapt, zamislea inca o data femeile carora le vorbea, strecurandu-le corpurile si pieptul si sexul printre cuvintele sale. Avea falange de taietor de lemne, acesta era singurul lucru care nu se potrivea cu trupul lui. Fredona mereu muzica de opera. Nu buchisea femeile, ci le incerca in vorbe ca un degustator de vinuri. Barbatii il gaseau, si ei, a fi inteligent, desi se dovedea din cand in cand a fi si mascarici.

Doar cinci din … 108. Restul pe www.catchy.ro