Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul și Yemenul și-au întrerupt luni legăturile diplomatice cu Qatarul, pe care îl acuză că susține terorismul. Se deschide astfel un conflict – fără precedent în ultimii ani – între cele mai puternice state din lumea arabă.
Inițial, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Bahrain au făcut un anunț comun în privința ruperii legăturilor diplomatice cu Qatarul, iar ulterior li s-a adăugat și Yemenul, reprezentat de guvernul internațional recunoscut.
Mai mult, legăturile se întrerup inclusiv în ceea ce privește transportul. Turiștii și rezidenții din Qatar au două săptămâni la dispoziție să plece acasă, motiv pentru care fără îndoială va fi haos pe aeroporturi. Deja companiile Etihad Airways și Flydubai au anunțat că își vor suspenda toate zborurile din și către Doha începând de marți dimineață. La rândul său, Qatar Airways și-a suspendat toate zborurile către Arabia Saudită.
Qatarul a fost exclus, de asemenea, din coaliția condusă de saudiți care luptă împotriva rebelilor din Yemen.
Acțiunea coordonată a celor patru state a fost determinată de o dispută legată de sprijinul pe care Qatarul l-ar oferi Frăției Musulmane, cea mai veche mișcare islamistă din lume, la care s-au adăugat acuzații potrivit cărora Doha ar pactiza cu Iranul, inamicul regional tradițional.
Arabia Saudită, o forță în domeniul petrolului, acuză Qatarul că sprijină grupări militante și că le răspândește ideologia, o referire aparentă la influentul canal de televiziune cu transmisie prin satelit al-Jazeera, care are sediul în Qatar, scrie digi24.ro
Reacțiile Qatarului și Iranului
Qatarul a declarat luni că se confruntă cu o campanie de minciuni și „plăsmuiri” care are drept scop plasarea statului sub tutelă. „Campania de incitare se bazează pe minciuni care au atins nivelul unor plăsmuiri totale”, a declarat Ministerul de Externe din Qatar. Potrivit comunicatului, Qatarul, ca membru al Consiliului de Cooperare al Golfului, este decis să-și respecte angajamentele, să respecte suveranitatea altor state și să nu se amestece în treburile lor interne.
Pe de altă parte, un oficial iranian de rang înalt a declarat luni că decizia celor cinci state arabe nu va ajuta la încheierea crizelor din Orientul Mijlociu. „Era ruperii legăturilor diplomatice și închiderii granițelor s-a încheiat, nu mai este o modalitate de a rezolva crize. Aceste țări nu au altă opțiune decât să înceapă un dialog regional”, a declarat pe Twitter Hamid Aboutalebi, adjunctul șefului administrației președintelui Hassan Rouhani. „Ceea ce se întâmplă este rezultatul preliminar al dansului săbiilor”, a mai spus el, într-o aluzie la recenta vizită a președintelui Donald Trump în Arabia Saudită, când liderul de la Casa Albă a participat la un dans tradițional al săbiilor.
Consecințe economice și geostrategice
Aceste relații încordate în regiunea arabă vor avea consecințe economice. Deja preţurile petrolului erau în creştere luni, după ce scăzuseră săptămâna trecută din cauza îngrijorărilor provocate de creşterea producţiei în Statele Unite.
Mișcarea poate anula efectul pozitiv al limitelor de producţie introduse de OPEC şi de alţi producători mari, între care Rusia. Preţurile petrolului coborâseră la sub 50 de dolari pe baril din cauza îngrijorărilor că extinderea reducerilor de producţie de către OPEC va fi insuficientă pentru a reduce stocurile mondiale, în condiţiile creşterii livrărilor SUA.
Conflictul diplomatic nu a afectat deocamdată livrările de petrol, dar creşte riscul perturbării acestora, inclusiv în cazul unor state membre ale OPEC, precum Arabia Saudită, Iran şi Qatar. Ţările se vor folosi de strâmtoarea Urmuz, prin intermediul căreia deja au loc 30% din livrările maritime de petrol.
Măsurile împotriva Qatarului anunțate de cele patru state arabe sunt mai severe decât un precedent conflict din 2014, care a durat opt luni, când Arabia Saudită, Bahrainul și Emiratele Arabe Unite și-au retras ambasadorii de la Doha, invocând același sprijin qatariot pentru grupările militante. Numai că atunci, legăturile de transport fuseseră menținute.
Un conflict între Doha și cei mai apropiați aliați ai săi poate avea repercusiuni în zona extinsă a Orientului Mijlociu, unde statele din Golf s-au folosit de puterea lor politică și financiară pentru a influența evenimente din Libia, Egipt, Siria, Irak și Yemen.
Pe de altă parte, este o lovitură de imagine pentru Qatar, care găzduiește o vastă bază militară americană și care urmează să organizeze în 2022 Cupa Mondială la fotbal.
Ani de zile Qatarul s-a prezentat drept un mediator pentru multele dispute din regiune.
Reacția SUA
Secretarul american de stat Rex Tillerson a declarat luni că acest conflict nu va afecta lupta împotriva militanților islamiști. Washingtonul, a mai spus el, încurajează aliații din Golf să-și rezolve diferendele.
Anunțul celor patru țări arabe vine la zece zile după ce președintele Donald Trump a ales Arabia Saudită ca primă destinație pentru primul său turneu turneu diplomatic extern. Scopul a fost să ceară țărilor musulmane să fie unite în lupta împotriva extremiștilor islamiști și să indice Iranul ca sursă-cheie de finanțare și sprijin pentru grupările militante.
Experții consideră că cele patru țări arabe au decis să acționeze în disputele lor regionale convinse că vor avea sprijinul administrației Trump.