Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, a anunțat înaintarea unei noi moțiuni – de această dată împotriva ministrului USR al Economiei, Claudiu Năsui, scrie Național. Demersul a fost luat ca urmare a controverselor apărute încă de săptămânile trecute în privința granturilor pentru IMM-uri, program menit a fi un ajutor pentru firmele mici și mijlocii afectate de perioada dificilă generată de pandemia de COVID -19.

”Domnul Năsui… au depus 27.000 de IMM-uri, 27.000 de companii româneşti au trimis dosare, hârtii, le-au cerut zeci de hârtii. A venit un ministru – e un om de bun simţ, dar funcţia l-a doborât – plus că există suspiciuni clare de măsluire. Prima oară le-au spus oamenilor: domne primii care accesează vor primii serviţi (…) o regulă clară, corectă. Au stat oamenii cu calculatoarele în mână, ca să acceseze primii, au fost serviţi ultimii, în ultimele 48 de ore, după ce domnul Năsui a avut cont de administrator şi a putut să intervină într-o procedură de selecţie pe bani europeni”, a susținut Marcel Ciolacu, miercuri seară, din studioul România TV.

Întrebat dacă are vreo suspiciune ”că a ingerat dl Năsui direct”, Ciolacu a răspuns: ”Dar nu trebuie să o am eu, eu o să depun moţiune simplă, (…) eu vreau să văd cum USR-ul nu va vota împotriva unui ministru pe care are suspiciune clară că există… a făcut un caz de corupţie”.

Mai mult, liderul PSD a adus în discuție și DNA-ul. ”Presupun că DNA-ul deja s-a autosesizat. Și în primul rând OLAF-ul. (…) Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, a adăugat liderul social-democrat.

Cîțu a trimis Corpul de Control

De altfel, încă de acum două săptămâni premierul Cîțu anunțase că se vor face verificări în privința acestei Măsuri 3. ”După o discuție cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigație de către Corpul de Control al Prim-Ministrului.

Vreau să mă asigur că acești bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcție de criteriile obiective prestabilite.

În mandatul meu, banul public este folosit eficient și transparent”, a transmis premierul, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.