Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

Fiind întrebat despre un posibil candidat comun din partea coaliției PSD-PNL, Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că această decizie va avea loc după ce se va observa rezultatele voturilor românilor în această vară la alegerilor locale și europarlamentare, iar pe urmă liderii coaliției se vor reuni pentru negocieri.

Alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru luna septembrie de coaliția PSD-PNL, astfel că primul tur va avea loc pe 15 septembrie, iar al doilea a fost stabilit pe data de 29 septembrie.

„Este o întrebare la care am răspuns și consider că este cât se poate de onest față de electorat să vedem care sunt rezultatele alegerilor locale și europarlamentare, să vedem care este profilarea din punctul de vedere al perspectivei în percepția cetățenilor români”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă premierul Marcel Ciolacu ar face presiuni pentru un candidat comun la prezidențiale din partea PSD-PNL, Ciucă a oferit un răspuns ambiguu, care lasă loc de interpretare și alimentează speculațiile, scrie libertatea.ro.

„În interiorul unei coaliții de guvernare există discuții. Presiunile, de fiecare dată, se rezolvă și scad pe timpul negocierilor, a argumentelor pe care le aducem fiecare. Ne dorim ca în coaliție să avem propria identitate într-un construct politic ce și-a asumat responsabilitatea stabilității țării”, a explicat Nicolae Ciucă.

Citește și: În Cluj-Napoca sunt sute de construcții ilegale. Amenzile se ridică la aproape un milion de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.