Polițiștii clujeni au fost puși pe jar, marți, după ce au primit un apel telefonic în care erau anunțați că un copil ar fi fost răpit din Florești.

La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană, a cărei voce părea a fi de copil, a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că a fost prinsă de mai mulţi infractori şi că se află într-o dubă”, anunță IPJ Cluj.

Apelantul a refuzat să ofere detalii privind identitatea sa, potrivit știridecluj.ro

În urma apelului, s-a înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi s-au activat toate resursele avute la dispoziţie pentru soluţionarea cazului.

Imediat s-a constituit o echipă operativă, coordonată de procuror, formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acţiuni Speciale în scopul depistării apelantului şi luării măsurilor care se impun. De asemenea, au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

De la primirea apelului, pentru toţi cei implicaţi a început o cursă contra cronometru care s-a încheiat în cursul zilei de azi, când a fost depistat apelantul. În acest interval de timp s-au derulat multiple activităţi investigative pe toate palierele (verificări în teren, măsuri specifice, măsuri tehnice etc.), încontinuu.

Apelantul a fost depistat la domiciliu, în localitatea Floreşti, stabilindu-se că este vorba despre un minor în vârstă de 10 ani. De asemenea, s-a stabilit că este în afara oricărui pericol, iar apelul 112 s-ar fi efectuat ,,în joacă”, situaţia expusă nefiind reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.