O plângere penală împotriva firmei Unita Turism şi a Eparhiei Reformate din Ardeal face ”purici” de câţiva ani în sertarele de la IPJ Cluj. Este vorba de plângerea depusă de patronul unui bar căruia angajaţii firmei şi a bisericii menţionate anterior i-au spart localul, i-au mutat lucrurile şi au pus lacăt pe spaţiul pe care el îl avea închiriat de la Eparhie şi Unita Turism. Problema lui Cosmin Tripon, cel care a depus plângerea, este că printre alţii, el îl acuză de fapte penale pe Alexandru Apahidean, fratele lui Vasile Apahidean, fost şef în cadrul IPJ Cluj.

 

Cosmin Tripon, patronul clubului Litoral, spune că în urmă cu câţiva ani clubul lui funcţiona într-un spaţiu închiriat de la SC Unita Turism. În urma unui proces de retrocedare, Unita Turism a pierdut spaţiul respectiv în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal, însă contractul lui de chiriaş funcţiona în continuare. Astfel că Tripon s-a trezit că reprezentanţii Unita Turism şi a eparhiei Reformate din Ardeal i-au spart spaţiul, i-au mutat bunurile şi au pus lacăt. El a depus mai multe plângeri împotriva celor pe care îi consideră responsabili, însă nu s-a întâmplat nimic.

”Eu aveam un contract valabil încheiat cu cei de la Unita Turism pentru Clubul Litoral. M-am pomenit că nu am mai putut intra în club pentru că reprezentanţii Eparhiei şi ai Unita au spart uşa, mi-au mutat bunurile de acolo şi au pus un alt lacăt. În 2014 au depus o plângere la Procuratură şi în august anul trecut au înregistrat o altă plângere la IPJ Cluj. Din cadrul IPJ Cluj de plângerea împotriva Unita Turism se ocupă un poliţist pe care îl cheamă Crăciunescu, iar de la Procuratură plângerea a fost trimisă la Secţia 2 unde se ocupă de ea un poliţist pe care îl cheamă Biriş. De când am depus plângerea nu s-a întâmplat nimic. Vă daţi seama că nimeni nu are curaj să se lege de cei pe care i-am acuzat eu mai ales că printre ei se numără domnul Alexandru Apahidean, care este un nume greu în poliţia clujeană”, explică Tripon.

Între Tripon Cosmin şi Unita Turism, pe de o parte, şi Eparhia Reformată din Ardeal, pe de alta, au avut loc o serie de procese, într-unul dintre ele Eparhia obţinând dreptul de evacuare din spaţiu al clubului.

 

Procese fără număr

Pe de altă parte, cei de la Club Litoral au deschis un proces împotriva Eparhiei şi Sc Unita Turism şi sentinţa le-a fost favorabilă. ”Admite în parte cererea reconvenţională şi în consecinţă: – constată că dreptul locativ al reclamantei asupra spaţiului situat în Cluj-Napoca, str. Constanta nr.1-3, înscris în CF 284065 Cluj-Napoca, având nr.cad.4887/2, spaţiu ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.297/12.04.2013 şi a actului adiţional încheiat cu pârâta SC UNITA TURISM HOLDING SA TIMISOARA este valabil până în data de 6 noiembrie 201; – obligă pârâta să ridice sigiliile şi lacătele aplicate pe uşile şi porţile de acces în curtea imobilului, precum şi cele aplicate la intrarea în spaţiul închiriat de reclamantă. Respinge cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta SC UNITA TURISM HOLDING SA TIMISOARA prin care se solicită a se constata valabilitatea contractului de închiriere nr.297/12.04.2013 completat cu actul adiţional (de prelungire a chiriei, n.red.). Respinge cererea reclamantei reconvenţional EPARHIA REFORMATĂ DIN ARDEAL având ca obiect evacuarea SC NISTRIP PLUS SRL (firma în cadrul căreia funcţionează clubul Litoral, n.red.) din imobil începând cu data de 1 noiembrie 2014. Obligă pârâta EPARHIA REFORMATĂ DIN ARDEAL la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 3.143 lei. Respinge cererea pârâtei EPARHIA REFORMATA DIN ARDEAL de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată”, arată o hotărâre judecătorească a Judecătoriei Cluj Napoca.

unita turism goschy forbes

Eparhia şi Goschy sunt tari…

În această afacere, Eparhia Reformată din Ardeal este cel mai mare proprietar de imobile din Cluj Napoca. Practic, eparhia deţine aproape tot centrul Clujului.

SC Unita Turism deţine majoritatea terenului de pe Cetăţuia din Cluj Napoca, clădirile din acel spaţiu şi multe alte imobile din oraş. Această afacere este controlată de GOSCHY JOSEF, cetăţean german, de origine evreu. Înainte de ‘90, Goschy a fost broker în Germania şi după Revoluţie s-a întors în România cu circa şase milioane de mărci germane şi a început să cumpere proprietăţi imobiliare.  După ce a fost proprietarul companiei de asigurări Unita, Goschy a început să îşi dezvolte businessul hotelier cu 3.500 de camere în turism, prin achiziţia unităţilor de cazare de la stat, persoane fizice sau de la SIF Transilvania. În prezent, numărul de hoteluri pe care le deţine îl poziţionează pe omul de afaceri timişorean în topul celor mai mari proprietari de hoteluri din România, alături de Radu Enache, George Copos, Mohammad Murad şi fraţii Negoiţă. Începând cu 2009, Goschy a scos la vânzare mai multe proprietăţi hoteliere din Cluj, Suceava şi alte oraşe, ce cumulează 651 de camere.

Administratorul Unita Turism Cluj este Alexandru Apahidean, fost director la BTT. Potrivit site-ului teiadna.ro, el ”a vândut 70% din hotelurile, cabanele şi depozitele sau case de protocol aferente acestora (BTT, n.red) către Unita Holding sub preţul pieţei, primind un comision gras şi o funcţie ca director pe filiala Cluj. Deţine vilă în Făget, casă pe str. Paris, apartament în centrul Clujului. Casa de pe Paris e pe numele fiicei lui”, arată sursa menţionată. Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să îl contacteze pe Alexandru Apahidean pentru a obţine un punct de vedere dar la numărul de telefon mobil aferent societăţii Unita Turism a răspuns o altă persoană. ”În cunosc pe domnul Apahidean, dar nu vă pot da numărul lui de telefon”, a menţionat persoana care a răspuns la telefon.

 

Tripon are un prieten cu contracte tari

Cosmin Tripon este asociat cu Nistor Gheorghe Gaspar, căruia îi şi administrează o parte din afaceri. Nistor este patronul firmei NIS ELECTRONICS SRL, o societate abonată la contractele cu instituţiile statului, în special cu Imprimeria Naţională. Printre oamenii de afaceri cu care este asociat se numără acţionarii firmei Elret SA, unde are şi Gaspar un pachet de acţiuni. Din administrarea Elret SA mai face parte clujeanul Dan Bogoş,  patronul General Security, o firmă cu care SRI a încheiat un contract pentu supravegherea prin intermediul camerelor video. Contractul respectiv a fost parafat nu direct, ci prin intermediul INSTITUTUTULUI PENTRU TEHNOLOGII AVANSATE, o “falangă” a Serviciului care desfăşoară activităţi de cercetare, proiectare şi micro-producţie, în domenii precum electronică, mecanică, optică, informatică, matematici aplicate sau comunicaţii. De asemenea, Bogoş se ocupă şi de asigurarea serviciilor de securitate din parkingul primăriei clujene din P-ţa Lucian Blaga.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.