Un clujean a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, după ce l-a lovit cu un ciocan în cap pe bărbatul care i-a furat iubita. De asemenea, bărbatul a fost obligat să-i plătească persoanei vătămate daune morale în valoare de 20.000 de lei.

Faptele au avut loc la data de 4 august 2019, în comuna clujeană Pălatca. Potrivit rechizitoriului, bărbatul și-a lovit rivalul cu un ciocan în zona capului, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile de îngrijiri medicale. Victima a susuținut în instanță că agresorul a recurs la acest gest „pe motiv că stau cu fosta lui prietenă”.

Anchetatorii au reținut că între agresor și femeia de la care a pornit gâlceava, devenită ulterior soția victimei, a existat o relație de concubinaj de câțiva ani. Femeia l-ar fi părăsit pe inculpat pentru bărbatul atacat cu ciocanul.

Între cei doi „rivali” ar fi existat discuții tensionate și înainte de agresiune

Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei, în luna februarie 2019, între agresor şi persoana vătămată au avut loc mai multe comunicări în care inculpatul i-a cerut bărbatului să nu se mai întâlnească cu iubita lui, dar persoana vătămată a refuzat.

Inculpatul i-a adresat mai multe mesaje ameninţătoare şi jignitoare persoanei vătămate, unele referindu-se la afirmaţii cum ar fi „Îţi dau cuţit, fraierică”, „Dar bătaie ei se va auzi”. Din mesajele transmise între cei doi, reiese că persoana vătămată a fost abordată de inculpat şi că a fost zeflemitor la adresa acestuia, în contextul în care inculpatul este cel care a iniţiat conversaţia şi l-a ameninţat.

Solutia pe scurt: 

1. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamnă inculpatul B.G.A. – la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. 2. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. h) şi n) din C. pen. şi art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., Interzice inculpatului B.G.A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durata de 2 (doi) ani, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, respectiv exercitarea dreptului de a comunica direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată R. (fost M.) R.I. şi cu martora R.E.Ş. şi de a se apropia de aceştia. 3. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. h) şi n) din C. pen., Stabileşte în sarcina inculpatului B.G.A., cu titlu de pedeapsă accesorie, interdicţia exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, respectiv a dreptului de a comunica direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată R. (fost M.) R. I. şi cu martora R.E.Ş. şi de a se apropia de aceştia. 4. În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., Pedeapsa accesorie se va executa în caz de revocare/anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi dispunerii executării pedepsei principale. 5. În baza art. 91, 92 din C. pen., Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului B.G.A. de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 6. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 7. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., Impune inculpatului B.G.A. să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. 8. În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) din C. pen., Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B.G.A. are obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Comunei Pălatca sau Primăria Municipiului Gherla. 9. Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, urmând a se aplica regulile stării de recidivă sau de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, urmând a se aplica regulile stării de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; - revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei în ipoteza nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse. 10. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. din C.civ., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R. (fost M.) R.I., cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, xxx, împotriva inculpatului B.G.A. Obligă inculpatul B.G.A. la plata către partea civilă R. (fost M.) R.I. a sumei de 20.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile – daune morale –, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii integrale a prejudiciului. 11. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p., Obligă inculpatul B.G.A. la plata sumei de 2.500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 500 lei - în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare, a judecăţii). 12. În baza art. 398 şi art. 276 din C.p.p., obligă inculpatul B.G.A. a plata sumei de 10.626,8 lei către partea civilă R. (fost M.)R.I., cu titlu de cheltuieli judiciare. 13. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta hotărâre, pentru procuror, inculpat şi partea civilă. 14. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 16.10.2023.
Document: Hotarâre  244/2023  16.10.2023

Citește și: Soțul unei foste judecătoare de la Tribunalul Cluj, implicat într-un dosar de evaziune fiscală, după ce a prejudiciat bugetul de stat cu aproape 90.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.