Câştigătorul Concursului Internaţional George Enescu 2014 – Secţiunea Compoziție – Muzică de Cameră cu lucrarea El Niño, Alexandru Murariu vorbește despre este impactul unui premiu de o asemenea anvergură pentru un tânăr compozitor născut în 1989. Este al doilea clujean din istoria de două decenii a festivalului care a câștigat acest premiu, secțiunea compoziție fiind pentru prima dată în ultimii ani dominată de doi români, amândoi din tânăra generație.
Reporter: Este prima ta participare la Concursul Internațional George Enescu?
Alexandru Murariu: Da. Cu doi ani în urmă am participat la workshop-ul de compoziție din cadrul festivalului, din păcate ultimul, datorită scăderii drastice a bugetului începând cu acest an. La acel workshop au venit mai mulți compozitori de renume din diferite țări care ne ascultau lucrările. Urmau dezbateri și discuții pe marginea creației noastre. Acum, festivalul și concursul s-au despărțit, pentru a da o mai mare importanță și notorietate competiției. După mai multe concursuri naționale pe care fie le-am câștigat, fie am fost pe unul din locurile de frunte, am decis să ridic ștacheta prin a trimite o lucrare la concursul George Enescu.
Diferența este colosală între un concurs național, teoretic studențesc, și acesta, internațional, de prim rang, unde concurenții vin de pe toate continentele. De vreo cinci ani, compozitorii asiatici au confiscat mai toate premiile secțiunii de compoziție. Am fost încântat să aflu că în acest an, alături de realizarea mea, cealaltă secțiune a fost câștigată de către un alt român, un coleg de generație foarte talentat, Sebastian Androne.
Rep.: Poți să ne spui câte ceva despre compoziția cu care ai câștigat?
A.M.: După cum sugerează titlul, este vorba despre El Niño, un fenomen în care suprafața apelor oceanului se deplasează dinspre partea vestică a Pacificului spre est (America de Sud). Ideea generală a lucrării pune în opoziție distrugerea și reconstrucția. Așadar, dezastrul, calamitatea a fost principala sursă de inspirație pentru această lucrare camerală.
Rep.: A fost cântată compoziția într-un cadru formal?
A.M.: Va fi. De îndată ce l-am anunțat de rezultatul concursului, profesorul meu Adrian Pop mi-a cerut partitura pentru a o include în festivalul Clujul Modern de anul viitor. Voi avea norocul unei interpretări profesioniste cu un ansamblu foarte bun, ”Ad hoc” condus de Matei Pop. Ulterior am aflat că lucrarea va fi interpretată și în cadrul Festivalului George Enescu de anul viitor de un ansamblu de renume al muzicii contemporane ”Profil”, condus de Tiberiu Soare. Există concursuri în care piesele finaliste sunt cântate și abia apoi se jurizează. Aici e altfel. Trimiți partitura, juriul o primește și oferă un punctaj. Punctajul tuturor juraților este trimis la secretariatul concursului, se face media și se anunță câștigătorii.
Rep.: Te așteptai la acest rezultat? Știai cu cine concurezi?
A.M.: Nu se știe cine concurează. Toate lucrările sunt anonime până se află rezultatul. La un moment dat se afișează pe site motto-urile și titlul lucrărilor, dar în niciun caz numele. Pe lucrare trimiți doar titlul și un motto. Juriul doar atâta vede.
Nu mă așteptam. În niciun caz nu mă așteptam. Speram, așa, peste vreo două-trei ediții, când voi ajunge la o oarecare maturitate, ca să fiu luat în considerare. S-a lăudat nivelul lucrărilor într-o emisiune, mă bucură mult asta. A fost o concurență relativ mare și m-a bucurat enorm să primesc această confirmare din partea unor personalități marcante, membrii din juriul concursului. Am fost total copleșit. Când am primit telefonul chiar aveam ultima probă de admitere la doctorat, aveam emoții pentru că urma să intru la susținerea orală. După ce am primit telefonul, m-am relaxat. Poate prea mult.
Rep.: A fost utilă experiența celorlalte concursuri naționale?
A.M.: E o diferență foarte mare, la concursurile naționale sunt de obicei doar studenți. În principiu nu concurează mai mult de 10-15 de persoane. Poate fi un nivel bun și la acestea, dar în niciun caz nu se poate ridica la nivelul concursului George Enescu, unde cred că limita de vârstă e de 35 de ani.
Rep.: La ce astfel de concursuri ai participat?
A.M.: Prima experiență a fost un eșec total, nu am primit niciun feedback. Am fost foarte naiv în limbaj și nu am luat niciun premiu. Am participat aici la Cluj, la concursul ”Liviu Comes”, care a ajuns anul acesta la ediția a VII-a. Peste un an, am reușit să câștig marele premiu la același concurs. A mai trecut un an și am aflat că am voie să mai particip chiar dacă am câștigat în urmă cu un an. Și am luat locul I încă o dată. Apoi, am considerat că ar fi etic să nu mai particip.
Am mai luat locul II la București, la concursul Ștefan Niculescu și tot premiul al II lea la Iași (la Concursul Naţional de Compoziţie Alexandru Zirra, 2013. Toate sunt competiții studențești. Sunt concursuri naționale, dar în principiu vizează studenții compozitori.
Rep.: Ce planuri ai pentru viitor?
A.M.: Momentan sunt asistent la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, ceea ce îmi permite să compun mult mai mult. Intenționez să mai particip la concursuri, la workshopuri și să compun cât mai mult (și mai bine). Vreau merg mai departe cu lucrarea de doctorat, care e bazată tot pe creație.
Rep.: Lucrezi la ceva anume în prezent?
A.M.: Lucrez la o piesă pentru un ansamblu format din studenți ai AMGD. Lucrarea va fi interpretată într-un concert organizat de mine pe 25 februarie, în care mi-am chemat colegii de generație clujeni și bucureșteni. Va fi concertul ”revoluționarilor”, generația 89-90. Având în vedere că muzica contemporană nu prea ”mișcă” în Cluj, trebuie să mai ia cineva inițiativa din când în când. În afară de festivalul Cluj Modern și câte o lucrare strecurată în programele recitalurilor de la facultate nu se mai întâmplă mai nimic. E foarte puțin. Dacă privim la colegii noștri din București, observăm o diferență semnificativă în interesul publicului și mai ales al muzicienilor pentru arta contemporană. Încercăm și noi să trezim acest interes aici.
Rep.: Unde găsești susținere, care sunt cele mai mari dificultăți?
A.M.: În primul rând, dificultățile sunt financiare. Când ești student, concursurile naționale, chiar dacă le câștigi, sunt destul de slab motivate financiar. Universitățile nu au bani pentru așa ceva. Cel mai important stimul este dat de treapta care o ocupi și de faptul că lucrarea ta este jurizată și apreciată de către personalități importante ale școlii naționale de compoziție. Cel mai mare impuls mi l-a dat concursul George Enescu, un premiu financiar consistent, plus o recunoaștere foarte importantă.
Personal, e foarte motivant pentru mine că sunt asistent la facultate. Nu există meseria de compozitor. În schimb, predatul, mai ales într-o instituție importantă de profil, merge foarte bine în tandem cu compoziția. Sunt relativ mulțumit de ce am făcut până acuma, dar sunt doar la început.
