31 martie este termenul limită pentru obţinerea bonificaţiei de 10% la taxele şi impozitele locale. Clujenii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a-şi achita taxele şi impozitele pe anul 2014, astfel încât să beneficieze de bonificaţia de 10%.

De la începutul anului şi până în prezent şi-au achitat taxele 36% dintre persoanele fizice şi 6% dintre cele juridice. Situaţia este asemănătoare cu cea înregistrată anul trecut. În total, s-a încasat suma de 22.122.062 lei, dintre care 15.615.526 de la persoane fizice şi 6.506.536 lei de la cele juridice.

Potrivit unor date transmise de Primăria Cluj-Napoca, la ghişeu au fost emise 206.435 chitanţe, On-line cu identificare (pe platforma proprie) au fost efectuate 2.472 plăţi, direct, pe site-ul primăriei sau cu cod QR (plăţi fără identificare) – 1.084 plăţi, plăţi efectuate cu cardul prin POS – 29.202, iar plăţi efectuate prin oficii poştale – 1.330.

„Fiecare clujean are obligaţia ca până la sfârşitul lunii martie să-şi achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealaltă jumătate până la sfârşitul lunii septembrie. Din luna aprilie se va percepe o majorare de întârziere în procent de 2%/lună, care se aplică la sumele la care data scadentă a fost depăşită”, spun reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.