Primul concert de jazz al toamnei care pune în valoare pianul recondiționat, găzduiește pe scena Casei de Cultură un big band de jazz venit tocmai din Finlanda, alături de vocea de jazz a Clujului, solista Elena Mîndru și pianistul Tuomas J. Turunen.
Clujenii iubitori de muzică și jazz au spijinit campania #1banpentrupian cu cei 2.500 de euro necesari pentru recondiționare. Echipele Jazz Day și Beard Brothers au readus la viață pianul model Blüthner, grand piano, pe ale cărui clape și-au format mâna, începând din anii ’60, muzicieni cu reputație ai Clujului.
Puține big banduri internaționale de jazz au ajuns în ultimii ani pe scenele de la Cluj-Napoca, deși formula de big band reprezintă cea mai complexă structură dedicată jazzului. Ne bucurăm că printr-un efort comun Jazz Day și ACEM, reușim să depășim barierele logistice și financiare pe care complexitatea unui big band le impune, și avem în 2016 oaspeți marcanți ai scenei internaționale de jazz la Cluj, finlandezii Jyvaskyla Big Band!
Prezența lor vine după mai bine de 3 ani de la prezența Budapest Jazz Orchestra, ultimul big band invitat pe scena locală, tot alături de Elena Mîndru. Suntem convinși că invitații noștri de peste hotare vor susține un concert de jazz de excepție cu ajutorul pianului recent recondiționat!, spune Tudor Vesa, manager Jazz Day.
Video> https://www.youtube.com/watch?v=P8ShVsPdXdY
Bilete pentru concertul Elena Mîndru & Jyväskyla Big Band sunt disponibile online pe www.biletmaster.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca, iar prețurile acestora variază între 30 și 60 de lei.
Jyvaskyla Big Band este în prezent unul dintre cele mai active grupuri de jazz existente. Cu un repertoriu versatil, specializat în muzica contemporană de big band și o istorie de câteva decenii, a fost înființat în Finlanda în anii ’70, aduc astăzi în atenția publicului noutățiile din muzica jazz prin proiectul lor Ensikäsityksiä, axat pe concerte inovatoare și compoziții interpretate în premieră, comandate de către Uniunea Compozitorilor din Finlanda (Teosto) de la soliștii Elena Mîndru și Tuomas J. Turunen special pentru acest proiect și big band.
Elena Mîndru reprezintă cu onoare pe scene internaționale generația română de tineri muzicieni de jazz. Plecată de pe băncile Academiei de Muzică din Cluj, actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, Elena a câștigat numeroase premii la festivaluri de jazz din Europa și semnează până în prezent compoziția și vocea celor 3 albume (Romanian Christmas Stories, Evening in Romania, Quartphonic) lansate.
www.elenamindru.com
Tuomas Juhani Turunen este pianist și compozitor finlandez și-a început studiile în 2005 la renumita instituție Sibelius Academy, departamentul de jazz. În ultimii ani din cariera sa, Tuomas J. Turunen a activat ca pianist în diverse formații, de la formule de duo până la big band-uri. Printre cele mai active proiecte ale sale sunt Tribute to Ella, Elena & The Rom Ensemble, Nina Mya, The Fifth Avenue și The Finnish Airforce Big Band.
www.tuomasjuhaniturunen.com
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, și susține candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Mai multe informații și update-uri, pe canalele oficiale:
www.jazzday.ro | www.facebook.com/Jazzday.ro | www.elenamindru.com |