Home Justiție Colonel SRI, trimis în judecată după ce a omorât o femeie

Colonel SRI, trimis în judecată după ce a omorât o femeie

433

Colonelul Silviu Deatcu, fost șef al SRI Prahova, a fost trimis în judecată la îneceputul lunii aprilie pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Militarul a lovit mortal în decembrie 2017 o femeie de 35 de ani, în apropierea unei treceri de pietoni. Accidentul a avut loc pe DN1, în dreptul localității Tâncăbești, iar Deatcu avea în acel moment o alcoolemie de 0,43 ml/l alcool pur în sângele expirat.

Cazul a fost îndelung mediatizat și au existat acuzații publice legate de o posibilă tărăgănare a cazului. Pe 4 aprilie, la aproape un an și jumătate de la incident, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Militar. Rudele femii ucise s-au constiuit părți vătămate (respectiv civile) în proces, iar părți responsabile civilmente sunt: Serviciul Român de Informații, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și o firmă de asigurări. Cu alte cuvine, SRI ar putea ajunge să plătească despăgubiri rudelor femeii dacă instanța va decide acest lucru. Până acum nu este foarte clar dacă Deatcu se afla sau nu într-un automobil de serviciu în momentul accidentului.

Colonelul Silviu Deatcu este un ”greu” în SRI. Fost adjunct al Diviziei W (care se ocupă de combaterea criminalității organizate), Deatcu a fost numit șef al SRI Ploiești într-un moment delicat, după ce predecesorul lui ajunsese să fie bănuit că s-a implicat în anchetele controversate ale procurorului Negulescu alias Portocală, de la DNA Ploiești. Conform EvZ, personajul care a avut un rol important în numirea lui Deatcu la SRI Ploiești ar fi Generalul Elena Istode, alias Anaconda, șefa agenților sub acoperire din cadrul SRI.

1 COMMENT

  1. O femeie de 35 de ani, probabil mamă și soție, aruncată ca o cârpă la marginea drumului pentru că „militarul” nu avea disciplina elementară de a nu se urca la volan după o băută zdravănă. Rușinoasă pată pe obrazul instituției.. sper ca să plătească câteva zeci de milioane de Lei pentru asta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here