Magistrații Curții de Apel Cluj l-au condamnat ieri pe Jecan Alin Samoil, implicat în dosarul Michelangelo (Mafia Cărnii Stricate), la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare.

”Condamnă pe inculpatul Jecan Alin Samoil pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 al 1 Cp cu aplic. art. 308 Cp. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.În baza art. 67 alin. 2 CP interzice inculpatului J. A. S. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a CP– dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi lit. b CP– dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, pedeapsa complementară urmând a fi executată în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b CP, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, arată soluția pe scurt a instanței.

În urmă cu un an, Judecătoria Cluj Napoca a dat o soluție de achitare a lui Jecan, însă procurorii au făcut apel la sentința respectivă.

Potrivit procurorilor, ”Inculpatul Curticiu Bogdan Radu a fost persoana care s-a ocupat şi de coordonarea magazinelor de desfacere deţinute de SC Michelangelo, astfel că acesta, în dorinţa de a-şi maximiza profiturile a dispus în mod frecvent cu privire la punerea de circulaţie a unor produse alterate, modificarea termenelor de valabilitate, pentru a se prelungi ilegal termenul de valabilitate al produselor, precum şi falsificarea ori înlăturarea etichetelor privind originea produselor comercializate pentru a nu se putea releva provenienţă acestora(”vezi că o să-ţi aducă Nora 6 caserole de mici… spune-le când ajunge să deie jos eticheta- conv. telefonică din data de 06.01.2014, ora 14:32 cu incp Curticiu Ioana”).

Aceste împrejurări reies din convorbirile telefonice ale inc. Curticiu Bogdan Radu, conform cărora carnea expirată/alterată de cele mai multe ori era transportată la SC Abatorul Piggy SRL pentru a fi amestecată cu alte sortimente şi ulterior introdusă în consumul populaţiei.

Greaţa de carne stricată

În acest sens, relevantă este discuţia telefonică din data de 18.12.2013, ora 08:59 dintre inc Curticiu Bogdan Radu şi numita Mogyorosi Timea, angajată a SC Michelangelo SRL, care a predat administratorului SC Abatorul Piggy SRL carne de pui returnată de la magazinele societăţii, spre a fi transportată la locul de prelucrare aparţinând SC Abatorul Piggy SRL, aceasta afirmând <le-o luat, numa acuma tre să mă duc şi-n Hermes şi Aurel Vlaicu, c-am coborât din Flora şi-ăstea am zis că le las, c-aşa de tare miroase de doamne feri… da-s împuţită sau de ce? …da Bogdane…sună-le pe vânzătoare, întreabă-le de ce put. Deci numai cât am apucat să vin până aici că mi-i greaţă.>”, arată procurorii DIICOT în cadrul rechizitoriului pentru dosarul Mafia Cărnii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.