În urmă cu aproximativ 10 ani, Pop Mihai Bogdan un pseudo-artist clujean, cunoscut sub pseudonimul DJ Boroș, păcălea fete cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani ca să facă sex cu el. Victimele proveneau din familii modeste, iar el le promitea celebritatea. În 2016, în urma unor sesizări, el a fost trimis în judecată și la mijlocul acestei luni a fost condamnat definitiv la 10 ani de pușcărie cu executare. Mai mult, pentru că era ”vedetă”, el a lucrat pentru o perioadă de timp și la Şcoala Eugen Pora din Mănăştur, unde le preda fetițelor cursuri de dans.

Marcu Stanca Ioana, judecător la Curtea de Apel Cluj, a decis să îl condamna definitiv pe Pop Mihai Bogdan, cunoscut sub pseudonimul DJ Boroș, la 10 ani de închisoare într-un proces de trafic de minori. Practic, clujeanul a fost trimis în judecată pentru că a întreținut relații sexuale cu mai multe minore pe care le racola și, ulterior, în cazul în care fetele refuzau să mai facă sex cu el, le șantaja. În sentința de fond a dosarului, DJ Boroș primise un spor de pedeapsă de 8 luni, însă Curtea de Apel Cluj a înlăturat și executarea sporului respectiv. Mai mult, el trebuie să plătească și câte 70.000 de lei pentru fetele pe care le-a abuzat. Cunoscut pentru ”hituri” cum ar fi ”Dozatorul” și promovat de trupa Voltaj, clujeanul le păcălea pe tinerele, care aveau vârste cuprinse între 10 și 13 ani, că dacă vor să ajungă vedete trebuie să pozeze goale și să facă sex cu el. Mai mult, pentru că era ”vedetă”, el a lucrat pentru o perioadă de timp și la Şcoala Eugen Pora din Mănăştur, unde le preda fetițelor cursuri de dans.

”Admite apelul declarat de inculpatul Pop Mihai Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 245/1.09.2020 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5702/117/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai sub aspectul laturii penale a cauzei, în ce priveşte legea penală mai favorabilă şi încadrarea juridică reţinută în privinţa inculpatului pentru infracţiunile de act sexual cu un minor comise în dauna persoanelor vătămate minore B.A.G. şi C.A.F., precum şi pedeapsa principală aplicată pentru aceste infracţiuni şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului Pop Mihai Bogdan în pedepsele componente şi înlătură sporul de pedeapsă. În baza art. 5 Cod Penal, constată că legea penală mai favorabilă inculpatului în privinţa infracţiunilor de act sexual cu minor comise în dauna persoanelor vătămate minore B.A.G.şi C.A.F. este Codul Penal, în forma în vigoare la data comiterii faptelor – anterior intrării în vigoare a OUG nr. 18/2016. În baza art. 386 Cod Penal, schimbă încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului comise în dauna persoanelor vătămate minore B.A.G.şi C.A.F., din art. 220 alin. 1 şi 4 lit. b cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal, în varianta actuală, ulterioară OUG nr. 18/2016, în infracţiunea prev. de art. 220 alin. 1 şi 3 cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal, în varianta anterioară modificării prin OUG nr. 18/2016. Condamnă pe inculpatul Pop Mihai Bogdan la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 3 cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal, în varianta anterioară modificării prin OUG nr. 18/2016 (persoana vătămată B.A.G.). Condamnă pe inculpatul Pop Mihai Bogdan la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 3 cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal, în varianta anterioară modificării prin OUG nr. 18/2016 (persoana vătămată C.A.F.). Menţine celelalte pedepse principale aplicate inculpatului. În baza art. 38 alin. 1 teza I din Codul penal contopeşte pedepsele principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 4 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 ani închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv din 18 ani închisoare), inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa principală de 10 ani închisoare. Dispune restituirea fişierelor personale ale inculpatului din laptopul confiscat şi care nu au legătură cu obiectul cauzei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod de Procedură Penală, suma de 400 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod de Procedură Penală, sumele de câte 470 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru persoanele vătămate minore vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

De la Dozator la Mititica


Cunoscut pentru ”hituri” cum ar fi ”Dozatorul” și promovat de trupa Voltaj, clujeanul le păcălea pe fetițele, care aveau vârste cuprinse între 10 și 13 ani, că dacă vor să ajungă vedete trebuie să pozeze goale și să facă sex cu el. Mai mult, pentru că era ”vedetă”, el a lucrat pentru o perioadă de timp și la Şcoala Eugen Pora din Mănăştur, unde le preda fetițelor cursuri de dans.

Majoritatea dintre ele provin din familii modeste, iar promisiunile mergeau direct la țintă. 

În 2016 el a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj și reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj.

”Începând cu anul 2013 și până în prezent, inculpatul Pop Mihai Bogdan profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a două persoane vătămate minore (în vârstă de 11 și 13 ani la data faptelor) ce proveneau din familii nevoiașe, le-a ademenit, în sensul că le-a promis cadouri, precum și că le va face vedete, cu scopul de a realiza fotografii cu conținut sexual explicit și de a întreține cu acestea relații sexuale. S-a reținut că în cursul anului 2016, inculpatul Pop Mihai Bogdan în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat, prin intermediul unei rețele de socializare, o minoră în vârstă de 13 ani, prin inducere în eroare, respectiv prin promisiunea unor sume de bani și a unui telefon mobil a determinat-o să realizeze mai multe materiale cu caracter pornografic pe care ulterior minora le-a trimis inculpatului. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în momentul în care minora a refuzat să mai expedieze astfel de materiale pornografice, toate fotografiile realizate au fost distribuite, prin intermediul unei rețele de socializare, la mai multe persoane printre care și cele care apăreau în lista de prieteni ai persoanei vătămate. Din cercetări a rezultat faptul că inculpatul a șantajat-o pe minoră cu postarea fotografiilor și cu divulgarea către prietenii acesteia a situației compromițătoare în care se afla pentru a fi determinată să realizeze în continuare și alte materiale pornografice. Totodat, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut că în cursul anului 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a recrutat o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, prin inducerea în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla aceasta, în sensul că i-a promis diferite cadouri pentru a o determina să producă materiale pornografice, în scopul exploatării sexuale. În urma perchezițiilor, au fost ridicate sisteme și medii de stocare a datelor informatice, documente și alte mijloace materiale de probă”, arată o parte din rechizitoriul prin care DJ Boros a fost trimis în judecată.

Păcălea fetele că le face vedete 

Procesul a început în toamna anului 2016 și la majoritatea termenelor au fost audiați martorii și victimele clujeanului. 

Pe parcursul proceselor, fetele au povestit cum ajungeau să facă sex cu DJ Boros. 

Spre exemplu, o tânără de 13 ani din comuna Jucu le-a explicat procurorilor că ”vedeta” era extrem de persuasivă și că după insistențe îndelungi a acceptat să facă sex cu el. Însă mama ei a aflat de relație și a depus plângere la poliție. 

O altă fată cu aceeași vârstă, din Apahida, a declarat că a fost convinsă de DJ Boros să întrețină cu el relații sexuale cu el și să pozeze goală crezându-l că o va transforma peste noapte în vedetă. Puștoaica a ajuns vedetă, dar nu cum își închipuia, pentru că fotografiile cu tentă sexuală au fost difuzate pe Facebook.

Pedepsele pentru pedofili sunt între 1 și 7 ani de închisoare

Potrivit Codului penal, actul sexual cu un minor are următoarele pedepse

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.


Citește și: Curtea de Apel Cluj a rămas tot un malaxor al injustiției

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.