Universitatea Babeş-Bolyai ( UBB ), împreună cu European Sociological Association –Research Network Sociology of the Arts, organizează în perioada 4-6 septembrie 2014 conferinţa internaţională “Art and its context: cross-disciplinary dialogue” (Arta şi contextele sale: dialog transdisciplinar).

Conferința reprezintă cea de-a 8-a ediție a conferinței bienale a Rețelei europene de cercetare „Sociologia artelor” și reunește 100 de reputați specialiști și tineri cercetători în științele sociale și umaniste din 28 de țări.

Această ediție vizează în particular stimularea reflecției asupra abordării sociologice a artelor și a relațiilor sale cu estetica filosofică, urmărind să faciliteze dialogul inter- sau trans-disciplinar asupra unor teme, metodologii și rezultate ale cercetării. Invitaţii speciali ai Conferinței 8-ESA-ARTS-2014 organizate la Cluj-Napoca sunt doi cercetători renumiți, sociologul Pierre-Michel Menger, profesor la Collège de France și EHESS Paris, şi filosoful Noël Carroll, profesor la City University of New York (CUNY), SUA.

Deschiderea conferinței va avea loc în data de 4 septembrie de la ora 10.00, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, unde vor susţine discursuri: Acad. prof. univ. dr. Ioan‐Aurel Pop (rectorul UBB), Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Benoît Bavouset, directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca, şi prof. univ. dr. Dan Eugen Rațiu (organizatorul conferinței).  Deschiderea va fi urmată la ora 11.00 de conferința plenară „La sociologie du travail artistique: réalisations et défis”, susținută de Pierre-Michel Menger.

Două evenimente din cadrul conferinţei sunt cu acces liber pentru public: întâlnirea şi discuţiile cu Pierre-Michel Menger (în limba franceză) la Mediateca Institutului Francez, din 4 Septembrie, de la ora 18, şi sesiunea “Author Meets Critics: Noël Carroll” (în limba engleză) de la American Corner, Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, din 5 septembrie de la ora 16:30. Aceste evenimente sunt organizate de către Universitatea Babeș-Bolyai și Institutul Francez Cluj-Napoca, respectiv

Universitatea Babeș-Bolyai  și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj – American Corner, în parteneriat cu Ambasada SUA în România, prin proiectul S-RO100-14-GR-052.

Sponsori și parteneri ai conferinței: European Sociological Association (ESA), Ambasada SUA în România, Institutul Francez Cluj-Napoca, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj  – American Corner, Spațiu Intact, WENS Travel Agency.

Ediţiile anterioare ale conferinţei au avut loc în Austria (Viena 2012), Marea Britanie (Guildford 2010), Italia (Veneţia 2008), Germania (Lüneburg 2007), Olanda (Rotterdam 2004), Franţa (Paris 2003) şi Marea Britanie (Exeter 2000). Scopul acestor conferinţe este de a promova colaborarea şi schimbul ştiinţific între specialiştii din domeniul sociologiei artelor, de a susţine prezentarea noilor proiecte de cercetare şi de a oferi inspiraţie pentru dezvoltarea viitoare a sociologiei artelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.