Ligia Deca, fostul comnsilier al președintelui Iohannis, a fost votată de liberali pentru a deveni ministrul Educației.

În BPN au fost 61 de voturi pentru Ligia Deca și două abțineri.

Potrivit Edupedu.ro, Ligia Deca este consilier al lui Klaus Iohannis încă din primul mandat al președintelui și este cea care a coordonat majoritatea dezbaterilor pentru proiectul România educată, criticat pentru ambiguitatea soluțiilor propuse. Deca este lector universitar la SNSPA, unde predă Studii europene. Are un doctorat în științe politice obținut în 2016 la Universitatea din Luxemburg. CV Ligia Deca aici

De remarcat că Deca nu a deținut nicio poziție executivă până acum, fiind numită în funcția de consilier pe educație al lui Iohannis în iunie 2015, din poziția de cercetător în științe politice la Universitatea din Luxemburg. A fost expert în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovarii (UEFISCDI) și coordonatorul Secretariatului Bologna, precum și președintele Uniunii Studenților din Europa și al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), după cum scria HotNews.ro la acea vreme. Deca a absolvit Facultatea de Navigație și Transport Naval din Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.