Consiliul Civic Local Cluj-Napoca – organizatie ad-hoc a societatii civile locale – întrunit în şedinţă extraordinară, vineri, 31 octombrie 2014, luind act de  realităţile actuale ale spaţiului social-politic şi economic al României si al judetului Cluj, dominat de:

            –  corupţia şi incompetenţa clasei politice;
            – distrugerea bazei economice a ţării prin privatizările frauduloase ale industriei româneşti, prin trimiterea agriculturii în secolul 19, prin retrocedarea pe bucati a proprietăţii confiscată de regimul comunist şi în folosul găştilor de partid;  
            – pagubele incomensurabile cauzate de către clasa politică în ultimii 25 de ani;
            -transformarea partidelor politice în veritabile mecanisme de spoliere a ţării, prin cheltuirea discreţionară a banului public şi prin elaborarea legilor cu adresă (pentru clientelă);
            – reducerea drastică a natalităţii şi exodul forţei de muncă tinere şi calificate, în special a medicilor, fapt ce a aruncat ţara în cea mai cumplită criză demografică din istoria modernă a României;
            – distrugerea marilor sisteme de irigaţii, care asigurau, prin cele circa 3 milioane de hectare amenajate, producţii agricole sigure;
            – jaful silvic generalizat, adevărat atentat ecologic, nemaiîntâlnit nicăieri la nivel european şi nici în timpurile trecute;
        – târârea prin tribunale a milioane de cetateni pentru dobândirea proprietăţilor, in procese care se prelungesc de peste două decenii, cu sentinţe adesea strâmbe şi netemeinic motivate;
            – lipsa de reacţie eficace, a statului (administraţie, justiţie, poliţie), ca urmare a clientelismului politic ce domină structurile statale mai sus enumerate;
            – faptul ca la 25 de ani de democraţie originală, circa 10 % dintre cetăţenii României, deţin aproximativ 85 % din avuţia acesteia,
           -cercetarea penala sau condamnarea a 29 de presedinti de consilii judetene din cei 41  recent alesi.
                              
 
            Ca urmare, Consiliul Civic Cluj-Napoca propune cetatenilor Romaniei si puterii legislative o alternativa responsabilizata de administrare locala  prin instituirea functiei de MANAGER TERITORIAL, cu  urmatoarele abilitati:
– sa cunoasca in detaliu caracteristicile zonei administrate (Regiune, Zona Metropolitana, Judet, Municipiu, Oras, Comuna) in ceea ce priveste: geografia, clima, solul si zacamintele lui, mediul ambiental, rezervele de apa, oameni, obiceiurile si traditiile, educatia, religia, interdependentele sociale, urbanismul si asteptarile comunitatii, etc.
– sa fie in masura sa creeze locuri de munca si sa conduca unitatea teritoriala spre asigurarea potentialului economic prin care sa isi suporte din veniturile proprii toate cheltuielile,
– sa dezvolte legaturile interne de circulatie cat si cele cu teritoriile invecinate,
– sa conlucreze cu specialistii pe domeniile de interes, formati si atestati  prin practici reale, acestui scop,
– sa fie mana profesionala si continua a primarului si a consiliului ales,
– sa aiba capacitatea de a propune si infaptui strategia de dezvoltare durabila a teritoriului.
          
            Funcţia acestui specialist este aceea de manager urban (city manager), care se regăseşte în toate ţările cu democraţie consolidată din Europa şi este poziţionată în afara oricăror influenţe şi ingerinţe din sfera politicului. Managerii urbani fac parte din categoria funcţionarilor superiori. Managerul urban depune jurământ de credinţă, odată cu investirea în funcţie, în spiritul respectului legii şi al administrării şi cheltuirii eficiente a banului public.
 Lui i se subordonează întregul corp tehnic şi juridic a instituţiei teritoriale si el poate sa indeparteze mana politicului de la banul public.
 El poate stopa, cu argumente peremptorii, finanţări care generează risipa banului public şi care susţin demersuri ale clientelelor politice.
            În acest mod, considerăm noi, cei din Consiliul Civic Local Cluj-Napoca (economişti, jurişti, urbanişti, universitari, arhitecţi, medici, sociologi, profesori, membrii ONG, cetateni, etc) ca se va estompa elanul accederii la functii publice a unor categorii de persoane slab calificate si cu indoielnice calitati cetatenesti, care vad exclusiv imbogatirea rapida pe cai ilicite ori la limita legii, a lor si a celor care i-au propulsat din masa partidelor politice.
Prin managerul urban, banul public şi resursele comunităţilor locale vor fi potentate si administrate de o echipă coordonată de o persoană competentă şi neaservită politic.
 Învăţământul superior va trebui să înfiinţeze şi să deschidă secţii, în cadrul unor facultăţi de profil, care să pregătească manageri urbani, după o curriculă adecvată, pentru cele 2854 de comune şi 320 de oraşe ale ţării.
           
La fel de hotărâţi cerem ca Legea electorală să fie modificată în sensul ca în competiţia politică, atât cea care presupune alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, cât şi cea pentru desemnarea în demnităţi şi funcţii publice să fie admisi, la paritate, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai societăţii civile (nominalizati si  propusi de comunitatile organizate).
            

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.