Consiliul National al Elevilor sustine organizarea corectă a examenului de bacalaureat, prin intermediul unor mijloace corespunzatoare reducerii ratei de fraudă a examenului. Cu toate acestea, Consiliul Național al Elevilor își ridică problema costului unei investitii în sisteme de înregistrare audio, în contextul în care Guvernul nu a platit nici până in acest moment suma necesară decontării transportului elevilor în acest an școlar, de aceea, este posibil ca in noul an școlar, rata abandonului să crească.

În urma videoconferinței cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale, Consiliul Național al Elevilor consideră în continuare măsura propusă de Ministerul Finanțelor, care prevede decontarea abonamentelor de transport, ca fiind o măsura dezavantajoasă pentru o parte dintre elevii navetiști, cărora, în unele cazuri, li se va deconta doar o treime din costul total al abonamentului. Această situație se datorează subfinanțării sistemului educațional. Legea Educatiei prevede acest decont integral si mai prevede o finanțare de 6% din PIB pentru educație. De vreme ce Guvernul aplică doar jumătate din lege si nu finanțează decât cu 3% din PIB educație, este firesc ca bugetul de care dispune ministerul să nu fie suficieți. De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită Guvernului respectarea Legii Educației Naționale, privind acordarea a 6% din PIB pentru educație. De asemenea, solicităm Ministerului Educației Naționale să apere sistemul educațional românesc în cadrul Guvernului și să nu mai tolereze subfinanțarea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.