Consiliul Judeţean (CJ) a votat în şedinţa extraordinară de săptămâna trecută un proiect de hotărâre care prevede trecerea sistemului de irigaţii Turda-Mihai Viteazu în proprietatea sa, pentru a amenaja infrastructura agricolă din zonă.

„Având în vedere importanţa amenajării „Irigaţii Mihai Viteazu” pentru zona deservită, precum şi starea de degradare în care se află, considerăm necesară iniţierea demersurilor în vederea trecerii infrastructurii de bază, staţia principală de pompe şi canal principal, a Amenajării „Irigaţii Mihai Viteazu” din domeniul public al statului şi administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în domeniul public al Judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean Cluj”, a precizat Ioan Oleleu, vicepreşedintele CJ Cluj, iniţiatorul proiectului.

Într-un comunicat de presă, Oleleu arată că va solicita sprijinul Guvernului şi al parlamentarilor clujeni pentru demararea proiectului privind reabilitarea şi refacerea sistemelor de irigaţii din zona de est a judeţului Cluj, în prima etapă fiind vizată regiunea agricolă Turda.
“Dezvoltarea sistemului de irigaţii într-o zonă importantă din punct de vedere agricol creează bazele reale pentru sporirea producţiilor pe hectar şi asigurarea de cantităţi constante a produselor agroalimentare primare”, arată vicepreşedintele Ioan Oleleu.
Acesta mai subliniază că “în zona respectivă a existat un sistem de irigaţii, care în prezent nu mai este funcţional, implicit nici o suprafaţă cultivată nu este irigată. Ne propunem dezvoltarea acestui proiect şi implementarea lui în colaborare cu asociaţiile de profil din regiune, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi alte entităţi interesate în susţinerea demersului nostru”.

CJ elaborează documentaţia
Amenajarea „Irigaţii Mihai Viteazu” deserveşte zona aferentă municipiilor Turda şi Câmpia Turzii, precum şi a comunelor Moldoveneşti, Mihai Viteazu, Călăraşi şi Luna. Consilierii judeţeni au adoptat proiectul de hotărâre în forma iniţială, însă legalitatea votului este contestată de consilierii PDL, care au părăsit şedinţa. “Noi vom prelua irigaţiile din zona Mihai Viteazu în patrimoniul Consiliului Judeţean Cluj în baza unui cluster cu cei din zonă să le facem funcţionale”, a declarat şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Potrivit lui Oleleu, în cadrul Consiliului Judeţean va fi elaborată documentaţia ce va permite preluarea în administrare a infrastructurii de bază şi a celei secundare, şi va fi promovat un Proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens. Vicepreşedintele a subliniat că se bazează pe “sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Horea Uioreanu, dar şi pe colaborarea parlamentarilor de Cluj, în special pe cea a senatorului Alexandru Cordoş care cunoaşte foarte bine situaţia zonei”, dar că este necesară şi “experienţa profesională în domeniul agricol a vicepreşedintelui CJ Vakar Istvan, şi  a consilierilor Ilarie Ivan şi Dorel Secară”.
Vicepreşedintele din partea PSD al Consiliului Judeţean a mai precizat în comunicatul trimis presei că reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii în judeţul Cluj reprezintă o prioritate, iar intervenţia Consiliului Judeţean este justificată şi necesară din cauza situaţiei dificile cu care se confruntă producătorii agricoli în urma reducerii nivelului apelor freatice, accentuării fenomenului de secetă şi din cauza scăderii  constante a cantităţilor de precipitaţii căzute în ultimii zece ani, în special în perioadele de vegetaţie maximă a culturilor.

Seceta şi apa freatică

În referatul de motivare al proiectului se arată care sunt condiţiile care au dus la necesitatea unei asemenea decizii. “Din cauza fenomenului de încălzire globală, scăderii nivelului apei freatice, accentuării fenomenului de secetă, scăderii constante a precipitaţiilor căzute în ultimii 10 ani, accentuării secetei în perioada de vegetaţie maximă – lunile mai, iunie, iulie – se impune atenuarea fenomenului de secetă prin aplicarea de udări cu ajutorul sistemului de irigaţii. În ultimii 10 ani a crescut constant numărul de zile de vară în care temperaturile depăşesc 350C la umbră şi s-a accentuat foarte mult fenomenul de evapotranspiraţie, fiind afectate culturile agricole. În zonă s-a prelungit fenomenul de secetă şi în luna august ”, se arată în referatul de motivare al proiectului.

Bani europeni pentru irigaţii

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că a dublat sumele ce vor fi alocate pentru irigaţii, având în vedere că în vară va fi secetă. „Am discutat şi despre sectorul de irigaţii şi despre cum se poate interveni, pentru că se anunţă secetă şi în acest an, în lunile iulie şi august. Am anunţat că avem deja un act normativ în curs de avizare astfel încât să realizam o măsură care nu s-a mai întreprins din 1997, şi anume să aducem pe banii Ministerului Agriculturii şi să facem prima umplere pe canale”, a spus ministrul, citat de Mediafax.

Oficialul a mai menţionat că în 2012 era alocată o sumă de 25 de milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea staţiilor de punere sub presiune, adică acele sisteme secundare care sunt în administrarea asociaţiilor de udători. Ministerul Agriculturii a mărit sumele în acest an de la 25 la 60 de milioane de euro pentru irigare.

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.