După ce Hidroelectrica a intrat în insolvență, Gazeta de Cluj vă prezintă modul în care filiala Hidroserv Cluj și-a adus contribuția la situația dezastroasă a celui mai mare producător de energie electrică din România. Beneficiarul unui dintre cele mai mari contracte pe care Hidroserv Cluj le-a încheiat este Hydro-Engineering SA, o societate care duce până la Bogdan Buzăianu, unul dintre “băieții deștepți” din energie. Contractul a fost majorat până a ajuns să coste statul peste 3,6 milioane de euro.

 

 

Publicarea raportului de insolvență a Hidroelectrica pune pe tapet o serie dintre contractele care au “căpușat” cel mai mare producător de energie din România. Și filiala clujeană a hidroelectrica a contribuit la situația în care se găsește acum compania de stat. În prezent, Sucursala Hidrocentrale Cluj administrează obiective hidroenergetice în judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Mureş.  Pentru valorificarea însemnatului potenţial hidroenergetic încă neamenajat al zonei, în cadrul sucursalei s-a iniţiat cel mai mare proiect de investiţie din Hidroelectrica şi anume construirea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj la Tarniţa-Lăpusteşti ce va avea o putere instalată de 1000 MW.

Conform raportului de insolvență, la Hidroserv Cluj, “în anul 2011 faţă de anul 2008, activul total creşte cu 17,70% ajungând la valoarea de 17.082.041 lei iar datoriile totale cresc cu 24,39% ajungând la valoarea de 6.542.815 lei, scadente integral în anul 2012. În data de 14.02.2012 se încheie Actul Adiţional nr.1 la Contractul de lucrări nr. 144 din 17.11.2011 între SC Hidroserv SA Cluj şi respectiv SC UCMR SA Resita pe de o parte şi SC Hydro-Engineering SA Reșița pe de alta parte, în care se stabilesc condiţiile de plata şi termene pentru realizarea serviciilor şi livrarea furniturii de către SC Hydro-Engineering SA. Conform noilor grafice revizuite înaintate de SC Hidroserv SA Cluj valoarea lucrărilor estimate pe 2012 este de 16.348.114 lei, față de 10.000.000 lei cat a fost alocat prin Programul de Dezvoltare estimat pe 2012”. Șirul de acționari care controlează Hydro-Engineering duce până la Forces Motrices France (FMF), societate înfiinţată în 2003, în oraşul Mulhouse, din Alsacia, Franţa, şi care a avut ca asociate fondatoare două persoane de naţionalitate română: Dana Chebuţiu şi Simona Lăslean. Dana Chebuţiu conduce compania încă de la înfiinţare şi a devenit, între timp, asociat unic. Prin statutul FMF, aceasta a fost mandatată să încheie un contract de consultanţă pe perioadă nedeterminată cu Energy Holding. Contractul de consultanţă nu era întâmplător: directoarea FMF este soţia lui Adrian Chebuţiu, om de încredere al „băiatului deştept” Bogdan Buzăianu – patronul de atunci al Energy Holding. La data semnării contractului dintre FMF şi Energy Holding, Adrian Chebuţiu ocupa funcţia de director operaţional al companiei lui Buzăianu. În 2004, el a părăsit Energy Holding, devenind director al Uzinei Constructoare de Maşini Reşiţa, proaspăt privatizate.

 

“Căpușată” din interior

 

De asemenea, un alt contract care a surpat compania din interior a fost încheiat între diferitele filiale ale Hidroelectrica. Este vorba de “contract de prestări servicii şi execuție de lucrări nr. 46 din data de 22.05.2009 încheiat între Hidroelectrica prin Sucursala Hidrocentrale Cluj în calitate de beneficiar şi Întreprinderea afiliata SC Filiala pentru Reparații şi Servicii Hidroserv Cluj SA în calitate de executant. Obiectul contractului îl reprezintă asigurarea de către Hidroserv Cluj SA a activităţii de mentenanță, modernizări şi retehnologizări la centralele aflate în patrimoniul/administrarea Hidroelectrica SA-Sucursala Cluj prin prestarea de servicii/executarea de lucrări cu caracter programat sau neprogramat inclusiv asigurarea produselor necesare desfășurării serviciilor/lucrărilor în conformitate cu cerinţele beneficiarului şi obligaţiile asumate prin contract. Contractul este încheiat pe o durata de 4 ani, 01.06.2009-31.05.2014. Valoarea estimată a contractului este de 11.605.000 lei, pentru anul 2010 14.192.397 lei, pentru anul 2011, 34.580.000 lei, pentru anul 2012, 5.538.375 lei, pentru anul 2013, 28.160.000 lei, iar pentru anul 2014, 30.450.000 lei”, se arată în raportul de insolvență.

 

Ponta vrea să îl “curenteze” pe Videanu cu Hidroelectrica

 

Conform lui Victor Ponta, Guvernul va trimite către Direcţia Naţională Anticorupţie un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro şi a apreciat că banii au ajuns „pe la Videanu şi PDL”. „Ca răspuns la afirmaţiile comunicate în spaţiul public de către Primul – ministru Victor Ponta referitoare la sesizările penale transmise către Direcţia Naţională Anticorupţie de Corpul de Control al Primului – ministru sau de către unităţile de control ale ministerelor de resort, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele precizări: Pe baza sesizărilor transmise în perioada mai 2012 – martie 2013 de către Corpul de Control al Primului – ministru sau de către corpul de control al ministerelor, s-au constituit 21 de cauze penale care sunt în curs de instrumentare de către procurorii DNA iar în una din aceste cauze, procurorii au dispus începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

Pe de altă parte, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a anunţat că îl va da din nou în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie şi pe toţi semnatarii raportului corpului de control privind Hidroelectrica pentru rea credinţă, precizând că nu a primit niciun fel de informare de la DNA că ar fi anchetat. El a spus că cei care au întocmit raportul au pus şi încadrări privind faptele comise, ceea ce este inadmisibil, deoarece numai Justiţia face acest lucru. Democrat-liberalul a spus că a fost acuzat că a aprobat contracte între entităţi la care statul este majoritar, dar de fapt atacul ar fi fost la Varujan Vosganian. El a spus că acel contract între Paroşeni şi Hidroelectrica a fost semnat în iunie 2008, cu şase luni înainte de a deveni ministru, deci contractul s-a făcut cu mult timp înainte de a fi ministru. „Primul ministru loveşte în Vosganian”, a susţinut Videanu.

Prima centrală hidroelectrică din țară la Tarnița

Centrala Hidroelectrică Tarniţa este o construcţie supraterană, amplasată la piciorul barajului Tarniţa şi este echipată cu 2 turbine tip Francis, având o putere instalată 45 MW. Este prima centrală hidroelectrică care s-a pus în funcţiune în această cascadă, în anul 1974 şi a constituit o adevărată şcoală pentru hidroenergeticienii din cadrul  sucursalei.

 

Ștefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.