Consiliul Naţional Român, convocând adunarea de la Alba Iulia pentru ziua de 1 decembrie 1918, l-a însărcinat pe Iuliu Maniu cu organizarea Adunării naţionale. În drum spre Alba Iulia face un popas la Blaj, rostind aici un discurs prin care aducea un ultim omagiu acelei citadele a românismului.
Mai exista o problemă foarte importantă, care trebuia pusă la punct, şi anume: atitudinea guvernului maghiar de la Budapesta faţă de Adunarea Naţională convocată la Alba Iulia. În acest scop, Maniu a întreprins o călătorie la Budapesta. Sosind în capitala maghiară, a căutat imediat să se întâlnească cu ministrul (pentru minorităţi – n.n) Jaszi Oskar, pentru a aranja chestiunea. După vreo 15 ani, Oskar Jaszi, pe atunci profesor la o univeritate din Statele Unite, făcând o vizită lui Iuliu Maniu la via acestuia de la Bădăcin – reamintindu-şi cele trecute vremii – a povestit că în acel moment miniştrii social-democraţi şi cu contele Teodor Batthany, ministrul de interne în acel guvern, au cerut ca Maniu să fie imediat arestat şi trimis în judecată pentru înaltă trădare.
1 Decembrie 1918, era zi de Duminică, care începe cu Sfânta Liturghie. La sunetul clopotelor toţi românii s-au îndreptat spre bisericii. După Liturghie cei 1 228 de reprezentanţi ai românilor se adună în sala mare a Casinei militare din Alba Iulia. Cei aproximativ 100 000 de români aşteptau afară, pe Câmpul lui Horea, venirea oratorilor, care să le prezinte actul unirii. Au rostit discursuri memorabile George Pop de Băseşti, care este ales şi preşedinte de onoare al adunării, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu, acestea fiind şi astăzi adevărate lecţii de oratorie.
Discursul de la Alba Iulia şi contribuţia lui Maniu la Marea Unire nu s-au bucurat de o foarte mare atenţie din partea istoricilor în perioada comunistă şi acesta pentru că nu i se putea ierta faptul că după al doilea război mondial a fost simbolul rezistenţei anticomuniste din România. Discursul lui Maniu de la 1 Decembrie 1918 este un demers istoric încadrat în spiritul bărnuţian, al cărui ecou a trecut din Catedrala de la Blaj, prin glasul lui Treboniu Laurian, pe Câmpia Libertăţii de aici. Iuliu Maniu a jucat un rol hotărâtor în toate marile momente ale anului 1918 şi în ceea ce s-a hotărât la Alba Iulia. Importanţa lui în cadrul generaţiei Marii Uniri e covârşitoare: “Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri şi nu voim să sugem puterea nimănui, aşa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul.” Discursul rostit de către Iuliu Maniu la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia
Pe data de 2 decembrie 1918, sunt alese structurile de conducere, provizorii, ale Transilvaniei, Marele Sfat Naţional, ca organ legislativ şi Consiliul Dirigent, organul executiv. Preşedinţi ai celor două foruri de conducere au fost aleşi fruntaşi politici sălăjeni George Pop, la cel legislativ şi Iuliu Maniu, la cel executiv.
Întrebat de Corneliu Coposu, în serile liniştite petrecute împreună cu Iuliu Maniu la Bădăcin, care sunt cele mai importante realizări din viaţa lui, acesta i-a răspuns că după Unirea de la 1918, care este de departe cea mai mare realizare, a urmat introducerea regimului românesc în Transilvania. Acela a fost un moment crucial când 80% din funcţionarii vechiului regim austro-ungar au refuzat jurământul în faţa Consiliului Naţional Român. Atunci s-a înregistrat voluntariatul a 420 de preoţi, a 180 de medici şi a 600 de avocaţi români care au renunţat la meseriile lor ca să ocupe posturi de pretori, de notari, să intre în magistratură pentru a scoate din impas administraţia din Transilvania. Al treilea moment important în biografia lui Iuliu Maniu după propria lui apreciere a fost acţiunea din toamna anului 1918 de la Viena, când a organizat Armata Română din Transilvania şi timp de 55 de zile a asigurat ordinea în Viena, în timpul grevei poliţiei vieneze.
