Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează de joi până sâmbătă un turneu în Republica Arabă Egipt şi în Regatul Maroc, şeful diplomaţiei române urmând să aibă întrevederi cu omologii săi egiptean, Kamel Amr, şi marocan, Saad Eddine El Othmani.

Potrivit MAE, ministrul va fi primit de preşedintele Republicii Arabe Egipt, Mohamed Morsi, de primul-ministru al Regatului Maroc, Abdelilah Benkirane, şi de preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul marocan, Karim Ghellab.
De asemenea, şeful diplomaţiei române va avea întrevederi cu secretarul general al Ligii Statelor Arabe, Nabil El Arabi, precum şi cu membri ai guvernelor egiptean şi marocan, cu reprezentanţi ai partidelor politice şi cu oameni de afaceri din cele două ţări.

„Turneul reflectă interesul prioritar pe care îl acordă România dezvoltării cooperării cu ţările arabe şi reconfirmă obiectivul relansării dialogului politic şi de consolidare a relaţiilor bilaterale”, precizează MAE.

În cadrul convorbirilor cu responsabilii egipteni şi marocani vor fi analizate stadiul relaţiilor bilaterale şi modalităţile de restructurare şi amplificare a cooperării în toate domeniile: politic, economic, investiţional, cultural. Vor fi abordate şi aspecte ale cooperării în cadrul organismelor internaţionale, precum şi probleme internaţionale de interes major şi evoluţiile regionale. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.