Elevi la școală

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat marţi raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Camera Deputaţilor va vota în plenul de miercuri,care începe la ora 16.00, proiectul de lege, în calitate de for decizional, conform News.ro.

Au fost două voturi „împotrivă„ ale PNL, două abţineri de la USR, iar restul membrilor Comisiei au votat pentru raportul de respingere a OUG.

Senatul a adoptat marţea trecută, 11 august, proiectul de lege care prevede respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.