 RĂSCOALĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ. Un excelent text informativ publică Romulus Căplescu în numărul din 11 februarie al „Adevărului literar şi artistic”. Pornind de la anularea, de către Casa Albă, a unui forum de poezie care trebuia să aibă loc sub patronajul d-nei Laura Bush, autorul face un inventar al reacţiilor scriitorilor, actorilor, oamenilor de ştiinţă anglo-americani în problema proiectatului război cu Irakul. Forumul a fost anulat pentru că risca să devină o mişcare de protest împotriva intervenţiei americane, d-na Bush considerînd „neporivit ca un eveniment literar să se transforme într-un forum politic”. (Nu ştiu de ce argumentul ăsta îmi sună foarte iliescian!) Apoi, de la Sam Cahill la Salman Rushdie, de la John de Carré la Robert Redford şi Martin Scorsese atitudinile sunt aceleaşi: războiul nu e al poporului american ci al marilor companii petroliere. Cît priveşte drastica scădere de „popularitate” a americanilor în lume, rezultatul unui sondaj realizat de Centrul de Sondare a Opiniei Publice Pew în 44 de ţări (cel mai cuprinzător făcut vreodată) arată „ceea de diplomaţii de profesie au constatat de mult: devenim tot mai puţin populari în întreaga lume”. Evident, Statelor Unite le va creşte din nou cota la box-office-ul mondial, indiferent de cum se va rezolva criza irakiană. Să vedem însă ce vor face ţările mici (România, Bulgaria) care au pariat acum necondiţionat pe yankei. Dacă Europa ne trînteşte uşa (sau USA) în nas riscăm să ne întoarcem la anii ’50 şi la întrebarea: „Vin, dom’le, americanii, sau nu vin?”
 POEŢI DE CURTE. Tot din „Adevărul literar şi artistic” aflu un lucru de care nu aveam habar. Insularii au un Poet Laureat al Marii Britanii, de fapt poetul Curţii Regale, a cărui menire este aceea de a transpune în versuri evenimentele care ţin de calendarul regal. Mai o aniversare, mai un deces, mai o vizită prin provincii… Ca să nu fie mai prejos, americanii au cîte un Poet Laureat pentru fiecare stat al confederaţiei, îndatorirea lor oficială fiind aceea de a celebra în rime evenimentele cele mai importante din viaţa statului respectiv sau la nivelul întregii ţări. Totul – bineînţeles – pe bani buni. Se pare că i-am înjurat degeaba pe Păunescu sau Vadim Tudor că-şi şlefuiau limba (poetică) pe dosurile familiei conducătoare. De fapt, ei intraseră, cu mult înaintea noastră, în Occident!
 MINTEA DE PE URMĂ. Nu ştiu unde l-aş putea încadra pe Mircea Mihăieş. Să-i spui comentator politic e prea puţin. În „Contrafort”-ul săptămînal din „România literară” nici eseist nu e. Aşezîndu-l printre publicişti (chiar dacă zici „excelent publicist”) eşti în continuare departe de adevăr. Cert e că săptămîna trecută publica, riscînd o doză de profeţie brucaniană, un text din care pare că şi-a alimentat enervarea pînă şi preşedintele francez în deja celebrul discurs rostit împotriva a ceea ce americanii numesc Noua Europă. „Seria fericită (vizele pentru spaţiul Schengen, NATO, UE) de care am beneficiat în 2002 nu poate dura la nesfîrşit. De-acum, occidentalii au început să facă socotelile în termeni de eficienţă, valoare şi – oricît ne-ar speria cuvîntul – moralitate. Om fi noi indefectibili la multe capitole, dar tare mi-e teamă că «justeţea opţiunilor» noastrenu le va isca decît mirate ridicări din sprîncene, urmate de comanda eject a computerului numit Integrare.”Cînd Franţa sau Germania, amărîta Europă învechită, „ridică din sprîncene” la Bucureşti şi Sofia pică tencuiala din cabinetele prezidenţiale. Să aşteptăm să vedem ce se va întîmpla la Cotroceni cînd va strănuta Parisul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here