Gazeta de Cluj vă prezintă una dintre nenumăratele turnătorii la Securitate făcute de unul dintre liderii penticostali clujeni, Nicolae Pop, cunoscut de securiști sub numele conspirativ de ”VALERIAN/VALERIAN IOAN”. Turnătorul a fost pastorul penticostal al judeţului Cluj şi al Bisericii Nr. 1 „Carpaţi” Cluj-Napoca. De cele mai multe ori, cei turnați ajungeau în mâinile anchetatorilor care, după ce erau snopiți în bătaie, ajungeau în penitenciarele, lagărele de muncă sau centrele de reeducare. În urma acestor ”tratamente” majoritatea oamenilor mureau. 

Fostul pastor penticostal Nicolae Pop, de la Biserica nr 1 Carpați din Cluj Napoca a fost unul dintre turnătorii ”fraților” de credință la Securitate. În notele conspirative pe care le dădea agenților de legătură era cunoscut sub pseudonimul Valerian sau Valerian Ioan. Nota informativă prezentată de Gazeta de Cluj îi viza pe unii dintre așa-zișii ”proroci”. Cunoscută fiind apetența penticostalilor pentru miracole, vindecări miraculoase, etc., în timpul adunărilor penticostale prorocii ”preziceau” dacă este de bun augur ca sora X, să spunem, să se  căsătorească cu fratele Y. De asemenea, ei mai ”pronosticau” dacă plecarea în SUA e de bun augur  sau nu. Mulți dintre penticostali se căsătoreau în funcție de aceste prorociri, chiar dacă oamenii nu se cunoșteau între ei!

În prezent, tot mai mulţi penticostali clujeni sunt deconspiraţi pentru că au avut legături cu Securitatea înainte de anii 90. Mulţi dintre cei turnați au ajuns la centrele de reeducare, unde majoritatea au şi murit. Trimiterea lor după gratii a fost posibilă cu ajutorul turnătorilor, care participau la slujbele religioase şi apoi dădeau note informative Securităţii. Grigore Talpoş, zis ”Stere” în notele informative, a avut legături cu Securitatea, dădea informări organelor despre cunoscuţii lui, iar acum a ajuns să fie consilier în conducerea Cultului Creştin Penticostal din România.

 

”Ceata prorocilor”

NICOLAE POP, pastorul penticostal al judeţului Cluj şi al Bisericii Nr. 1 „Carpaţi” Cluj-Napoca, alias informatorul ”VALERIAN / VALERIAN IOAN”, și-a turnat la Securitate mai multe persoane.

”Sursa vă informează că s-a întâlnit cu Cuibuș Stefan domiciliat în Someșeni, care este conducător de adunare la Biserica Penticostală Someșeni. (…) În timpul serbării au făcut unele prorociri Zacheu de la Cecalaca, o femeie din Heria și alți împotriva conducătorului de adunare Cuibus Stefan, iar pe Sumandea îl ridicau. Aceste lucruri s-au petrecut sub ochii lui Pop Ionel, secretarul filialei. Sursa a auzit de la această persoană că lui Pop Ionel îi dădeau credincioșii bani în public câte 25 de lei, care cât avea. (…) s-a constatat că Pop Ionel, secretarul filialei când vine pe la Cluj are persoanele cu care colaborează cu Sumandea, Nelu Veres, cu unii din Turda, Heria, Ocna Mureș și este legat de ceata prorocilor. (…)Pe data de 8 septembrie, Pop Ionel pleacă la Turda. Acolo au o serbare mare credincioși penticostali, nu știu precis, poate organizată de la serbarea din Cluj, Someșeni. (…)Sursa vă mai informează că fiind în interes de serviciu pe la Oradea am stat de vorbă cu Chise Mihai care domiciliază pe str Ion Ghica, nu știu numărul de casă, care mi-a spus că în filiala cultului penticostal Oradea s-a propus în comitetul filialei  Pop Ionel care în prezent este secretarul filialei și secretar pe persoana Beraru Ion din Mocrea Banat. Această persoană Beraru nu a vrut să primească această funcție de secretar, iar Pop I. și cu alții au propus pe unul cu numele Mihăiță care este cumnat cu dactilografa filialei, care este proroc, după cele constatate de Pop I. ar vrea să strângă pe toți prorocii pe lângă el. Sumandrea Iacov este cunoscut ca element fanatic care împreună cu Vereș desfășoară activitate clandestină pe linia cultului penticostal. Sumandea Iacov a fost chemat în fața împuternicitului regional al cultelor și avertizat. Cu această ocazie a dat și o declarație în scris semnată de pastorul regional că în viitor nu va mai desfășura activitate clandestină. Pop Ion este în atenția Dir Reg. MAI Crișana”, arată o notă informativă dată de Nicolae Pop.

 

Dă în judecată SRI pentru protecţia turnătorilor

Gazeta de Cluj a prezentat cum o clujeancă se pregăteşte să dea în judecată SRI Cluj pentru că instituţia continuă să ţină la secret numele turnătorilor soţului ei. Clujeanca Elena Vereş încearcă să afle cine l-a turnat pe vremea comuniştilor pe soţul ei. ”Menţionez că unul dintre informatorii care a făcut mult rău familiei mele şi credincioşilor români din Cluj, a fost iredentistul maghiar Miszti Arpad, fost diacon din subordinea soţului meu, menţionat în Notele informative anexate prezenţei. Rog respectuos conducerea Serviciului Român de Informaţii să dispună Secţiei SRI Cluj să aplice cu bună-credinţa şi celeritate prevederile Legii CNSAS, comunicându-ne urgent numele conspirativ al liderului maghiar penticostal Miszti Arpad, actualmente pastor asociat al Bisericii Române EMANUEL din Anaheim, California, USA”, arată clujeanca într-o adresă oficială.

Drept răspuns, SRI îi răspunde Elenei Vereş că ar fi mai bine să se adreseze la CNSAS. ”Urmare cererii dumneavoastră adresată Serviciului Român de Informaţii şi înregistrată la Sectorul Relaţii cu Cetăţenii cu nr. 52.181 din 20.04.2015, vă comunicăm că, în conformitate cu prevederile legale, documentele create de fostele organe de securitate au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Ca urmare, pentru clarificarea aspectelor sesizate este necesar să vă adresaţi Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie abilitată să rezolve astfel de solicitări, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008”, arată o adresă a SRI.

Însă, colegiul C.N.S.A.S. a deschis Dosarul Nr. 416/12/2012 şi a cerut apoi Serviciului Român de Informaţii să comunice cu celeritate identitatea reală a informatorilor şi colaboratorilor Securităţii Comuniste ce apar în dosarul menţionat. ”Constat cu uimire şi consternare că S.R.I. Cluj înţelege să-i conspire în continuare pe aceşti răufăcători, fapt pentru care mă văd obligată a va sesiza, înainte de a depune o plângere penală împotriva S.R.I. Cluj pentru abuz în serviciu şi obstrucţionarea aplicării cu bună-credinţa a prevederilor Legii Deconspirării Securităţii Comuniste”, mai arată Elena Vereş.

 

 

Sarcini și măsuri

Pentru ca totul să fie cât mai operativ, ofițerul de legătură îi trasa turnătorului și câteva sarcini care trebuiau îndeplinite.

”Sarcini: Să urmărească care este comportarea lui Sumandea în viitor, dacă acesta are influență asupra lui Veres I.

Măsuri: A fost semnalat la raionul de Securitate Turda despre adunarea programată pentru a lua măsurile necesare. Câte o copie de pe notă va fi trimisă la Dir. Reg. MARI Crișana și la serviciile raionale Turda și Aiud”, mai arată nota informativă.

3 COMENTARII

  1. ”proorocul Zacheu de la Cecalaca”, he, he.. ăștia sărmanii sunt slabi de minte, dar oricum e regretabil că au fost turnați chiar de către șeful congregației lor.

  2. Mai trist e ca celebrul agent SIE DIE Gog Lazar fost episcop in biserica penticostala Emanuel Anaheim California a fost depistat de Politia California conducand masina personala sub influenta alcoolica. Verificat cu aparatul etilotest au constatat ca este peste limita legala. Sanctionat imediat pastorul a platit cautiunea dar nu a putut evita procesul penal pe rol. Scandalul a mocnit cind datele din actiunea juridica au aparut in public dezvaluind ca la momentul cind a fost oprit si verificat in trafic, „pastorul prevestitor de apocalipsa” avea in masina un copil minor, nepotelul. Acum cei din biserica se revolta, pentru ca totul a fost o mascarada acoperita cu minciuna unei afectiuni medicale. Se stie implicarea in structurile Securitatii a lui Gog Lazar si Dorin Druhora mai ales in urma aparitiei cartii de scandal „Rascumpararea Memoriei”. O carte care a starnit manie si revolta imensa prin deconspirarea multor pastori colaboratori ai Securitatii din Romania Comunista. Iata cuibul de agenti ai Securitatii la biserica Emanuel: Gog Lazar, Dorin Druhora, Arpad Miszti. Oare cum au reusit sa faca hora asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.