Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri(MIMMCMA) dă o mână de ajutor celor care sunt interesaţi să îşi dezvolte o afacere. Astfel, MIMMCMA va organiza în perioada imediat următiare trening-uri pentru cei interesaţi să devină oameni de afaceri, unde aceştia vor putea învăţa cum să susţină o afacere. În plus, reprezentanţii ministerului anunţă că vor susţine financiar o parte din persoanele interesate să-şi dezvolte o afacere. Astfel, printr-un program cu finanţare europeană Ministerul pentru IMM, pune la dispoziţie 5 de milioane de lei pentru dezvoltarea unor idei de afaceri. „Anul acesta oferim 5 milioane de lei pentru ideile bune de afaceri, astfel încât firmele să aibă un ajutor la start-upuri”, a declarat Cristian Haiduc, secretar de stat în cadrul MIMMCMA. Dacă anul trecut firmele din judeţul Cluj au întrecut chiar şi Bucureştiul la acest proiect, şi anul acesta reprezentanţii ministerului se aşteaptă la aceleaşi rezultate. Din totalul de 113 firme înscrise anul trecut în acest proiect, doar 14 au reuşit să primească banii europeni, însă şi această cifră a reprezentat aproximativ 50 % din numărul de finanţări pe întreaga ţară.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.