Plenul Senatului a decis astăzi retrimiterea la Comisia de muncă a proiectului de lege privind cumulul pensiei cu salariul. „În prezent trebuie un examen atent să vedem dacă nu avem şi aspecte care nu pot fi acceptate din punct de vedere legislativ şi aspecte de neconstituţionalitate. Din cuprins rezultă că se reglementează cumulul unei pensii cu venituri salariale obţinute numai din domenii de activitate unde statul are putere de decizie” a declarat preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, citat de 9AM. Proiectul de lege prevede că pensionarii aparţinând sistemului public de pensii cât şi sistemelor neintegrate sistemului public pot cumula pensia netă cu veniturile realizate doar dacă nivelul pensiei este mai mic sau egal cu nivelul salariului mediu brut pe economie. Proiectul a fost retrimis la Comisie cu 64 de voturi pentru şi 29 împotrivă. (S.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.