Curtea de Apel Cluj a dat o sentinţă definitivă în procesul în care poliţistul Dura Chiş Cristian Daniel a fost trimis în judecată pentru că l-a bătut pe Ciobanu Chiba Daniel Marius. Nu este prima dată când poliţistul este cercetat pentru purtare abuzivă. Anterior el a fost cercetat pentru că a pălmuit o fată de 16 ani.
”În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul D. C. C. D. împotriva sentinţei penale nr. 267 din data de 7.10.2022 a Judecătoriei Zalău, pe care o desfiinţează cu privire la omisiunea aplicarea pedepselor complementare şi accesorii şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal şi art. 65 alin.1 Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de poliţist de care s-a servit pentru săvârşirea infracţiunii. Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicate inculpatului D. C. C. D. şi dispune suspendarea executării pedepsei stabilind un termen de supraveghere de 3 ani pe durata căruia impune condamnatului să respecte măsurile de supraveghere prev.la art. 93 al.1 lit. a-e: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Zalău la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, obligă inculpatul-condamnat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei mun. Zalău sau Episcopia Sălajului. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă.”, arată soluţia pe scurt a instanţei.
În vârstă de 42 de ani, Cristian Daniel Dura-Chiș este agent-şef adjunct în cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, la Biroul de Ordine Publică.
Pentru prima dată a fost acuzat de comportament agresiv în 2016. Atunci, mama unei fete de 16 ani a reclamat că în timpul unei intervenții, polițistul i-a tras fiica de păr și a pălmuit-o.
Incidentul s-a petrecut la un hotel din oraș, care aparținea tatălui fetei. Cei doi părinți erau în divorț, iar între ei a izbucnit un conflict. A intervenit și copila, care a spart câteva pahare în local. Tatăl a solicitat intervenția Poliției, iar la fața locului a ajuns agentul Dura-Chiș.
„Calmată” cu palma
Potrivit datelor din dosar, consultate de Libertatea, polițistul a încercat să o liniștească pe fată, scoțând-o în brațe afară. Nervoasă, adolescenta a intrat din nou în hotel, unde se certau părinții. Atunci, agentul a prins-o pe minoră și a pălmuit-o.
Mama fetei susține că fata a fost trasă de păr și a primit trei palme. La audieri, polițistul a recunoscut că a pălmuit fata „o singură dată”.
Trimis în judecată pentru purtare abuzivă, polițistul a scăpat cu un avertisment. Judecătorii din Zalău au apreciat că nu se impune condamnarea acestuia, decizia fiind confirmată și la Curtea de Apel.
Surprins circulând pe contrasens
La doi ani distanță, același polițist a fost implicat într-un alt episod brutal. De această dată, este acuzat că nu a mai folosit palma, ci pumnul.
Conflictul a izbucnit după ce un tânăr a observat o autospecială de poliţie care circula pe contrasens pe o stradă cu sens unic din Zalău și a reproșat acest lucru polițistului de la volan.
Era chiar agentul Cristian Daniel Dura-Chiș. Tânărul, care era însoțit de doi prieteni, l-a atenționat pe agent că „poliţia ar trebui să respecte legea, nu să o încalce”.
Polițistul, care era însoțit de un jandarm, a avertizat verbal tinerii, cerându-le să plece acasă, continuându-și deplasarea.
Tinerii și-au cumpărat un pet de bere și s-au oprit câteva străzi mai încolo să asculte muzică la o boxă portabilă. La scurt timp s-au trezit din nou cu echipajul de poliție. Un locatar îi reclamase că ascultă muzică și îl deranjează.
Lovit cu pumnul prin surprindere
Pentru că nu aveau actele de identitate, cei trei tineri au fost conduși cu două autospeciale la sediul poliției pentru a fi legitimați. Au fost cooperanți și s-au conformat indicațiilor polițiștilor, se arată în documentele din anchetă.
Tânărul care reproșase polițistului că se deplasează pe contrasens a fost condus la secție chiar de acesta. După ce au intrat în sediu, polițistul s-a întors brusc și, fără să spună nimic, i-a tras un pumn în plină figură, potrivit acuzațiilor din noul dosar înregistrat pe numele lui Cristian Daniel Dura-Chiș.
„Urmare a loviturii primite a căzut la pământ, în cădere lovindu-se şi la cap, iar din nas a început să-i curgă sânge”, descriu procurorii episodul violent.
Tânărul a suferit o fractură de piramidă nazală și leziuni la nivelul feței, necesitând 14 zile de îngrijiri medicale.
Polițistul neagă
Pus din nou sub acuzare pentru purtare abuzivă, polițistul a negat că l-ar fi lovit pe bărbat. A susținut că acesta era într-o stare avansată de ebrietate și că s-a lovit cu capul de o arcadă.
Susținerile agentului au fost contrazise de expertiza medico-legală, de declarațiile celorlalți tineri, dar și de înregistrările video, care au surprins agresiunea, fără însă a se vedea cine este persoana care a lovit.
De altfel, judecătorii au subliniat că înregistrările video infirmă susținerile polițistului: „Ținuta, postura şi mersul victimei nu creează impresia că se află în stare avansată de ebrietate, ci, din contră, acesta are un comportament şi o ţinută adecvate”.