Profesorul englez MARTIN HOLLINS a deschis un proces împotriva unui cadru didactic de la Facultatea de Medicină din Oradea, Simona Cavalu, pe care a acuzat-o că i-a plagiat în întregime o carte. Spre finele lunii trecute, Curtea de Apel Cluj a decis că profesoara este vinovată de acuzațiile aduse de profesorul britanic. Simona Cavalu a absolvit la UMF Cluj Napoca și a făcut parte dintr-o comisie pentru promovarea în cariera didactică universitară din cadrul universității clujene.

Curtea de Apel Cluj a emis o decizie inedită într-un caz de plagiat. Judecătorii au decis că profesorul Simona Cavalu de Universitatea de Medicină Oradea, instituție supranumită ”Sorbonica”, se face vinovat de plagiat. Ea nu a copiat câteva fragmente dintr-o carte semnată de profesorul britanic MARTIN HOLLINS, ci aproape întreaga lucrare.

În 2016, profesorul Hollins a deschis un proces împotriva ei la Tribunalul Oradea. După un an, judecătorii au decis că Simona Cavalu se face vinovată de plagiat.

Simona Cavalu

”Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta CAVALU DANIELA –SIMONA. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul MARTIN HOLLINS în contradictoriu cu pârâta CAVALU DANIELA –SIMONA, prin urmare: Recunoaşte dreptul de autor al reclamantului rezultând din publicarea în anul 1992 a lucrării „Medical Physics”, lucrare retipărită în a doua ediţie în anul 2001 la editura Nelson Thornes. Constată încălcarea dreptului de autor de către pârâtă prin participarea la realizarea lucrării „Medical Biophysics and Electronic Medical Devices” publicată în anul 2000 şi a ediţiei a 2-a revizuite a aceleiaşi lucrări, publicate în anul 2005. Obligă pârâta să publice pe cheltuiala sa prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare””, arată soluția pe scut a instanței.

Cavalu a contestat decizia la Curtea de Apel Cluj, însă instanța clujeană a menținut sentința dată de instanța de fond.

”Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta CAVALU DANIELA SIMONA împotriva sentinţei civile nr. 63/C din 20.03.2017 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar nr. 3687/111/2016, pe care o menţine. Obligă apelanta C.D.S. să plătească domnului expert Cornel Ciupan suma de 22.765 lei, reprezentând diferenţă onorariu pentru expertiza efectuată. Obligă apelanta C.D.S. să plătească intimatului MARTIN HOLLINS suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi, 25.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Simona Cavalu este din Cluj Napoca, a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie Cluj Napoca, iar lucrarea de doctorat a fost susținută în cadrul UBB, unde a obținut diploma cu mențiunea ”magna cum laudae”. De asemenea, ea a fost timp de 10 ani asistent universitar la universitatea clujeană de medicină și farmacie.

Și-a plagiat plagiatul

Simona Cavalu a semnat cartea „Medical Biophysics and Electronic Medical Devices” (publicată în anul 2005), chiar dacă ea a copiat în întregime capitole dintr-un volum publicat de profesorul britanic Martin Hollinscu 10 ani mai devreme. Pe parcursul procesului, pentru a ascunde plagiatul, Cavalu a reeditat cartea. În timpul procesului a ieşit la iveală un fapt halucinant, şi anume că, pentru a scăpa de acuzaţiile de plagiat, Simona Cavalu şi-a falsificat propria-i carte!

Martin Hollins

După ce a aflat că Hollins a dat-o în judecată şi şi-a dat seama că riscă să fie condamnată pentru furt intelectual, Simona Cavalu şi-a retipărit cartea din 2005, înlocuind paginile compromiţătoare. N-a declarat, însă, o reeditare, ci a folosit aceeaşi copertă şi aceleaşi date de identificare, pentru a susţine că ar fi unul şi acelaşi volum, pe care apoi l-a şi depus ca probă a pretinsei nevinovăţii.

Revoltătoarea situaţie a ieşit la iveală abia când expertul chemat de Curtea de Apel Cluj să analizeze cartea lui Cavalu şi pe cea a lui Hollins, a concluzionat – stupefiant – că femeia plagiase… doar 17 pagini.

Cum fusese posibilă răsturnarea de situaţie au lămurit repede avocaţii englezului: de fapt, cartea pusă de Cavalu la dispoziţia expertului era alta decât cea pe care o pusese în uz, cu capitole întregi furate de la Hollins!

Mai precis, în „reeditarea” destinată expertizării, dintr-un total de 191 pagini, fuseseră modificate parţial sau integral 129. Textele din 2005 au fost fie înlocuite cu desene ori tabele, fie rescrise, iar imaginile din versiunea originală, a lui Hollins, schimbate.

Judecătorii de la Cluj s-au convins de această mârlănie când avocaţii lui Hollins au cerut exemplarul cărţii Simonei Cavalu, existent în Biblioteca Naţională a României. Instituţia a transmis acest volum şi aşa s-a ajuns în absurda situaţie ca la dosar să existe două cărţi aparent identice, dar cu conţinut semnificativ diferit.

În mod firesc, judecătorii i-au cerut expertului să facă o nouă analiză, de data aceasta pe exemplarul furnizat de Biblioteca Naţională, expertiză care a confirmat că volumul Simonei Cavalu este un plagiat aproape în întregime, notează ebihoreanul.ro

În același timp,  Comisia de Etică a Universităţii din Oradea a dat publicităţii raportul final în acest caz în care se precizează că „pe baza materialelor avute la dispoziţie, nu se poate confirma acuzaţia adusă”. Însă membrii comisiei au semnalat că nu li s-a pus la dispoziţie cartea tipărită de autorul englez, pe care nu au putut-o consulta nici în varianta electronică.

În hotărârea pronunţată de Tribunalul Bihor, instanţa a arătat că Hollins este „indubitabil autor al lucrărilor sus indicate” iar universitara din Oradea a preluat nu numai ideile sau informaţiile din lucrarea lui”, ci părţi întregi” şi, ca atare, „trebuia indicat în cuprinsul lucrării care sunt pasajele ce reprezintă preluări”.   „Mai trebuie arătat că, deşi în conţinutul său dreptul de autor are şi o componentă patrimonială, reclamantul nu a solicitat acordarea de despăgubiri, ci numai reparaţie morală prin obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea la rămânerea definitivă, cerere apreciată de instanţă ca întemeiată. Atâta timp cât pârâta s-a prezentat public ca fiind autor al lucrării neoriginale, în lipsa unei forme publice de reparaţie recunoaşterea dreptului de autor şi a încălcării ar fi pur formală, iar protecţia legală iluzorie”; a explicat instanţa din Oradea în hotărârea luată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.