Decizie surprinzătoare în dosarul interlopului turdean, Ovidiu Roja, după ce judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj, Ancuţa Pura a stabilit schimbarea încadrării faptei de tentativă de omor la vătămare corporală. Acest aspect este extrem de relevant, dat fiind că judecătoarea de fond, Ramona Mornăilă l-a condamnat pe Roja la peste opt ani de închisoare cu executare.

 

Ignoranţele Tribunalului luate în seamă la Curtea de Apel Cluj

Controversata poveste a  Cameliei Maria Matei şi a soţului acesteia, Ovidiu Roja a fost expusă în dosarul în care cel din urma era acuzat că ar fi încercat să o omoare. Cu toate acestea, din momentul în care Ovidiu a fost trimis în judecată, Camelia Matei a susţinut că pentru cele întâmplate doreşte ca soţul ei sa fie achitat, dat fiind că au un copil împreună şi are nevoie de el.

De asemenea, pe toată durata procesului, de fiecare dată când avocaţii lui Roja cereau schimbarea măsurii arestului preventiv cu cea de arest la domiciliu sau control judiciar, poziţia Cameliei a fost de a susţine aceste cereri.

Într-un final, la partea de fond efectuată la Tribunalul Cluj avocata Cameliei a susţinut că încadrarea juridică a faptei imputată lui Roja, tentativă de omor este greşită neopunându-se la schimbarea ei cu cea de ”vătămare corporală” sau ”lovire şi alte violenţe”, ambele fiind pedepsite mai uşor potrivit Codului Penal.

Însă, judecătoarea Ramona Mornăilă a ignorat cerinţele inculpatului şi a Cameliei Matei- parte vătămată în respectivul dosar şi a decis să îl condamne pe Roja la peste opt ani de închisoare cu executare(el fiind recidivist).

„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de lovire sau alte violenţe(…).Condamnă pe inculpatul R. O., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de: – 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 C.pen. rap la art.188 al.1 C.pen. rap. la art. 199 al.1 C.pen. şicu aplicarea art. 41 al.1 C.pen” se arată în decizia judecătoarei de fond.

Însă la Curtea de Apel, judecătoarea Ancuţa Pura a văzut altfel lucrurile.

 

Scapă din închisoare mai repede

În apelul la sentinţa dată de Ramona Mornăilă, OviduRoja şi-a schimbat tactica şi avocaţii. Dacă la fond acesta a fost apărat de avocatul turdean Nicolae Giurgiu şi fostul avocat al lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă pentru contestarea deciziei de fond Ovidiu Roja l-a ales pe Alexandru Rîşniţă.

Potrivit celor invocate de Rîşniţă la Curtea de Apel Cluj, Ovidiu Roja era eligibil pentru schimbarea încadrării juridice, dat fiind faptul că deşi a lovit-o pe Camelia Matei i-a salvat viaţa transportând-o pentru a primi îngrijiri medicale şi nu aşteptând ca aceasta să decedeze. Tot avocatul acestuia a susţinut în instanţă că ancheta în cauză s-a făcut superficial, iar procesul de fond a ignorat cerinţele părţilor implicate în dosar.

„Critica dosarului întocmit în cauză se referă la interpretarea superficială pe care organele de urmărire şi instanţa inferioară au dat-o probelor administrate, fundamentând soluţia de condamnare pe probe indirecte, simple speculaţii şi concluzii lipsite de logică. De asemenea probatoriul administrat,  a fost insuficient pentru a conduce la o soluţie de condamnare pentru tentativă de omor, din perspectiva în care inculpatul Ovidiu Roja nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, li anume intenţia.

Apreciem că domnul Roja a acţionat cu intenţia generală e a vătăma, iar nicidecum cu intenţia e a ucide(…). Privitor la conversaţia purtată între Camelia Matei şi sora ei considerăm că este necesar a se lua în considerare starea psihică a doamnei Matei la momentul conversaţiei. Astfel, este firesc ca aceasta să se afle într-o stare de panică şi să facă afirmaţii precum cea menţionată anterior (n.red: ”a fost bătută de Ovidiu Roja, nu ştie dacă va mai trăi, fiindcă se simte foarte rău şi ne roagă să avem grijă de copil”- extras din declaraţia surorii Cameliei care susţine că a fost apelată telefonic în noaptea cu incidentul) ” a motivat avocatul lui Roja.

În continuare acesta a comparat evenimentul cu situaţia în care o persoană este implicată într-un accident rutier în urma căreia este rănită grav. Ipoteza apărării, în vederea demontării rechizitoriului era că dacă victima accidentului îşi contactează rudele spunându-le că nu se ştie dacă va supravieţui nu se poate afirma că cel care a cauzat accidentul a acţionat cu intenţie.

De asemenea s-a invocat în apel faptul că Roja era un expert în luptele de contact şi că dacă într-adevăr ar fi dorit să îşi ucidă soţia era capabil să o facă.

penitenciar gherla

Sentinţa definitivă şi irevocabilă i-a scurtat pedeapsa

Completul de magistraţi de la Curtea de Apel Cluj, Ancuţa Pura împreună cu Valentin Chitidean au admis schimbarea încadrării juridice cerută de Alexandru Rîşniţă şi i-au scurtat pedeapsa lui Ovidiu Roja cu aproximativ trei ani.

„Admite apelul declarat de inculpatul Roja Ovidiu împotriva sentinţei penale nr. 29/08 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi al individualizării judiciare a pedepsei şi rejudecând în aceste limite: admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Roja Ovidiu, din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în infracţiunea de vătămare corporală.

În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul Roja Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, raportat la art.199 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, 43 alin. 5 Cod penal, la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare” se arată în decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Cluj.

Din pedeapsa totală primită de Roja s-au dedus cele aproximativ 15 luni de când acesta a fost arestat preventiv, urmând ca Roja să mai rămână puţin peste patru ani după gratii. În perioada de detenţie acesta va putea manifesta un comportament exemplar pentru a ieşi înainte de termen sau  va putea presta muncă în folosul scurtării pedepsei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.