Curtea de Apel Cluj a dispus refacerea licitației pentru renovarea școlilor din oraș. Contractul, în valoare de peste 7 milioane de lei, fără TVA, fusese atribuit firmei de casă Servinstal Import Export care, de ani buni de zile, primește majoritatea contractelor publice pentru renovarea clădirilor administrației locale clujene. Spre exemplu, anul trecut a primit un contract de peste 16 milioane de lei fără TVA. Anul acesta, licitația a fost contestată de societatea Ceconi din Satu Mare care a avut câștig de cauză atât la CNSC cât și în instanțe.
Curtea de Apel Cluj a dispus refacerea licitației ”Reparații curente și în regim de urgență la unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Cluj Napoca” în cadrul căreia administrația clujeană condusă de Emil Boc a desemnat drept câștigător o firmă de casă. Este vorba despre firma SERVINSTAL IMPORT EXPORT, care a câștigat lucrări pe bandă rulantă de la Primăria Cluj Napoca. Societatea care a contestat licitația și în instanță a avut câștig de cauză este Ceconi din Satu Mare. De această dată, valoarea contractului atribuit către Servinstal a fost de peste 7,1 milioane lei, fără tva.
”Admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea Ceconi S.R.L, în contradictoriu cu intimata autoritate contractantă Municipiul Cluj – Napoca şi intimata – intervenientă Servinstal Import Export S.R.L şi pe cale de consecinţă: Anulează Raportul procedurii de atribuire nr. 241768 din data de 13.04.2021, în partea dedicată ofertei depuse de Servinstal Import Export SRL şi obligă autoritatea contractantă M. Cluj – Napoca la reevaluarea ofertei depuse de Servinstal Import Export S.R.L. potrivit considerentelor evocate în prezenta deciziei. Respinge cererea de intervenţie în interesul autorităţii contractante formulată de intervenienta Servinstal Import Export S.R.L. Obligă pe intimata autoritate contractantă şi pe intervenienta Servinstal Import Export S.R.L, în solidar, la plata sumei de 15.000 lei în favoarea contestatoarei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, aferente soluţionării contestaţiei şi plângerii. Prezenta decizie este definitivă şi executorie”, arată soluția pe scurt a instanței.
Societatea Servinstal Import Export aparține soților Elena și Ioan Pintican care, printr-o altă firmă pe care o dețin, SC Ando Construct, au obținut în anii trecuți un contract pentru lucrări de întreținere la clădirea în care funcționează Direcția Națională Anticorupție Cluj. de altfel, în cadrul acestei licitații Servinstal a participat cu o ofertă făcută împreună cu firma Ando Construct.
Înainte ca justiția clujeană să se pronunțe în litigiul acestei licitații, cei de la Ceconi au contestat rezultatul licitației la CNSC și au primit un răspuns favorabil.
”Admite contestația formulată de CECONI SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA. Anulează raportul procedurii de atribuire nr. 241768 din data de 13.04.2021, în partea dedicată ofertei depuse de SERVINSTAL IMPORT EXPORT SRL și actele subsecvente ale raportului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de SERVINSTAL IMPORT EXPORT SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente. Respinge cererea de intervenție accesorie în sprijinul autorității contractante depusă de SERVINSTAL IMPORT EXPORT SRL în ceea ce privește contestația formulată de CECONI SRL. Obligă autoritatea contractantă la plata către CECONI SRL a sumei de 23.440,62 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației, respectiv onorariu avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei”, arată decizia CNSC.
Astfel, pe seama clientelismului din administrația locală, clujenii vor trebui să plătească aproape 40.000 de lei.
În Cluj Napoca clădirile lui Boc se renovează pe bandă rulantă
Licitația de peste 7 milioane a administrației Boc pentru renovarea școlilor este cel puțin suspicioasă dacă ținem cont că anul trecut, SC Ando Construct, cealaltă firmă a soților Pintican, a câștigat un alt contract cadru, pentru renovarea clădirilor din oraș care aparțin municipalității, în valoare de 16.424.595 lei, fără TVA.
De 12 ani, firmele Ando Construct și Servinstal câștigă licitațiile organizate de administrația locală clujeană pentru reparația și întreținerea clădirilor publice.
Societatea s-a ocupat de reparațiile la Zidul Cetății din Cluj Napoca, a pus gresie în pasajul Gării la un supra prețul de 190.000 lei. Pe vremea primarului condamnat penal Sorin Apostu, a luat 400.000 de lei pentru lucrările făcute la cantina primăriei de pe strada Memorandumului. A câștigat peste 600.000 de lei de pe urma lucrărilor de renovare la o altă cantină a primăriei clujene de pe strada Eremia Grigorescu. În cadrul acestui contract, lucrările au fost executate de SC Ando Construct SRL şi SC Servinstal Import Export SRL. De pe urma pasajelor pietonale de pe Calea Florești, firma soților Pintican a câștigat 320.000 de lei. Primăria de cartier din Iris a fost reabilitată de aceeași societate care a câștigat de pe urma acestui contract 1,5 milioane de lei.
Tot aceasta firmă a realizat în 2010 lucrările la Sala de Haltere de la Grupul Şcolar Aurel Vlaicu în valoare de 120.000 de lei, a modernizat sediul Registraturii Primăriei în 2008 şi s-a ocupat de modernizarea cinematografului Mărăşti.
În același timp, conform unui raport al Curții de Conturi, în 2011, Ando Construct a încasat nelegal bani de la primărie și anume 90.000 de lei pentru lucrări de restaurarea şi consolidare a fragmentului din Zidul celei de-a doua incinte a Oraşului medieval, pe strada Potaisa. Ando Construt s-a ocupat de contract, după ce constructorul inițial desemnat la licitație de instituție nu s-a achitat de sarcinile din contract.
În administrația clujeană totul se face în tandem
În cadrul contractelor publice câștigate de la administrația locală clujeană, societatea Ando Construct sau Servinstal lucrează, de obicei, în tandem cu firma Canion Impex.
Spre exemplu, contractul cadru precedent licitat de administrația locală pentru lucrări de construcție la clădirile publice, cel din 2018, a fost câștigat de Ando Construct SRL, cu subcontractantul Canion Impex SRL şi terţul susţinător Servinstal Import Export SRL, toate din Cluj Napoca. Valoarea contractului precedent a fost de 13.637.928,52 lei, fără TVA, echivalentul a peste trei milioane de euro.
SC Canion Impex este patronată și administrată de VINCZE ATTILA ADRIAN, KISS GELLERT și KISS MIHALY. Inițial, această firmă a fost a lui Gheorghe Taloș, cunoscut ca fiind ”omul lui Boc”, însă el a cedat firma în 2012. De numele lui se leagă un scandal, ”soldat” cu câteva plângeri penale. În urmă cu câțiva ani, clujeanul Radu Marino, cunoscut pentru implicarea lui în afacerile lui Gigi Becali, a făcut plângere penală, în care îi acuza de furt pe Rodica Cadar, şefa Serviciului de drumuri urbane din cadrul primăriei între 1999 şi 2004, şi pe Gheorghe Talos.
Legăturile între administrația locală și Talos sunt parafate de la începutul anilor 2000. În 2003, SC Canion a primit de la primărie 1,3 milioane de lei. În 2004, SC Dedal Construct a beneficiat de contracte în valoare de 2,8 milioane lei, iar în 2005 firma a primit circa 3 milioane de lei. SC Canion a mai lucrat şi la Piaţa Flora din Mănăştur, tot investiție a municipalităţii clujene în valoare de 1,7 milioane de lei.
Curtea de Conturi a încercat ceva, dar contractele au mers în continuare
Cei de la Canion Impex au intrat și pe contractele celor de la Universitatea Babeș Bolyai, ajungând la performanța să fie plătiți de UBB de două ori pentru aceeași lucrare. În 2014, Universitatea Babeș Bolyai ( UBB ) a contractat serviciile firmei Canion Impex pentru o serie de lucrări de amenajare a fațadei sediului UBB. Prețul a fost de peste 150.000 de lei, iar lucrările au durat aproximativ trei luni de zile. La scurt timp după această lucrare, tot UBB a scos la la licitație contractul de ”Lucrări de modernizare construcții și instalații”. Și de această dată, majoritatea lucrărilor au fost câștigate de Canion Impex SRL, în condițiile în care contractul valorează peste un milion de lei.
În 2014, Primăria Cluj Napoca a finalizat un program de investiţii de 5,8 mil. lei (1,3 mil. euro), ce a presupus lucrări de reparaţii la 84 de unităţi şcolare iar printre firmele care s-au ocupat de lucrări au fost și Canion Impex și Servinstal.
Potrivit unui raport al Curții de Conturi, din verificarea centralizatoarelor primite de la municipalitatea clujeană, privind contravaloarea subvenţiilor datorate pentru transportul de călători şi subvenţii pentru încălzire s-a constatat faptul că administraţia judeţeană înregistrează în evidenţa contabilă ca element de cheltuială doar suma pe care o achită în cursul fiecărei luni, aceasta neînregistrând în evidenţa contabilă obligaţia de plată existentă la o anumită perioadă de timp.
”Vizarea de către dirigintele de şantier, acceptarea, plata şi decontarea efectivă de către primărie, în anul 2012, a unor situaţii de plată întocmite de S.C. “CANION IMPEX” SRL Cluj – Napoca pe luna mai 2012, majorate nelegal cu suma totala de 8.909,40 lei, reprezentând lucrări neexecutate şi bunuri nelivrate, în cadrul contractului. Valoarea estimativă a operaţiunilor care constituie abateri este de 8.909,40 lei, reprezentând materiale şi manopera aferentă, care nu au fost regăsite în teren cu ocazia inspecţiei efectuate, la care se adaugă o dobândă de 471 ,94 de lei”, se arată în raport.
În perioada administrației lui Sorin Apostu, Sc Canion a adjudecat un contract de peste 1,2 milioane de lei pentru construirea locuinţelor modulare de la Pata Rât.
Citește și: Cluj-Napoca și administrația locală ne-au ucis viitorul