Curtea Supremă a desfiinţat sentinţa definitivă de condamnare şi a decis reluarea procesului în cazul milionarului Horia Simu, care a fost condamnat pentru fapte de corupţie. Hotărârea magistraţilor are la bază decizia Curţii Constituţionale cu privire la nelegala compunere a completelor de 5 judecători. Horia Simu a fost reprezentat în instanță de o echipă de avocaţi ai SCA Chiriţă şi Asociaţii, formată din Radu Chiriţă, Bianca Pantea, Florin Mircea şi Maria Roşca.

”Ieri, 15.04.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis pe fond contestaţia în anulare formulată de către Horia Simu împotriva deciziei de condamnare dispusă într-un dosar penal având ca obiect infracţiuni de corupţie. Hotărârea Înaltei Curţi s-a pronunţat în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 658/2018 privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de modalitatea de constituire a completurilor de 5 judecători.

Cu această ocazie amintim că în aceeaşi cauză penală, în data de 21 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestația în anulare formulată de către Horia Simu precum şi cererea de suspendare a executării pedepsei închisorii formulată de către condamnat.

Ca urmare a soluţiei definitive pronunţată de ÎCCJ, condamnarea dlui. Simu a fost anulată şi se va relua judecata din faza apelului.

Clientului i-a fost asigurată apărarea de o echipă de avocaţi ai SCA Chiriţă şi Asociaţii, formată din Radu Chiriţă, Bianca Pantea, Florin Mircea şi Maria Roşca”, a anunțat societatea de avocați Chiriță și Asociații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.