Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, explică, într-o amplă postare pe Facebook, de ce revocarea unui procuror-șef nu poate fi o chestiune de ”oportunitate politică”.
”Poate sau nu poate Presedintele sa refuze propunerea Ministrului Justitiei de revocare din functie a unui procuror-sef?
Aceasta intrebare a starnit ample dezbateri in spatiul public, dezbateri dominate, dupa cum ne-am obisnuit, nu de opinii de specialitate, ale profesorilor sau practicienilor dreptului, ci de opinii pseudo- stiintifice ale diversilor autoproclamati experti in drept.
In treacat spun ca, asa cum esti circumspect la consultatiile medicale oferite de un mecanic, cei interesati ar trebui sa fie circumspecti la opiniile juridice ale nespecialistilor, oricat de mult ar abunda spatiul public de ele. Nu spun ca cineva care nu e specialist in drept sa nu participe la dezbateri, ci spun ca audienta sa fie circumspecta si sa treaca prin filtrul critic orice astfel de opinie.
In drept, interpretarea legii nu e mereu facila, iar chestiunea precum cea in cauza naste dispute si controverse la nivel doctrinar, caracterizate prin evidentierea unor aspecte subtile sau argumente juridice complexe, departe de nivelul simplelor pareri aruncate in spatiul public, de multe ori si acelea vadit subiective, in functie de tabara politica sustinuta de autor.
Revenind la subiectul in discutie, subliniez o prima chestiune extrem de importanta, deja remarcata de colega mea, judecatoarea Adina Daria Lupea. Revocarea din functia de procuror-sef nu este, potrivit legii interne, si nu poate fi, conform standardelor europene, o chestiune de „oportunitate politica”.
Culmea, aceasta teorie este sustinuta de unii care se pretind mari aparatori ai independentei procurorilor.
Sustinerea ca revocarea procurorilor-sefi este o chestiune de „oportunitate politica” echivaleaza cu negarea, subminarea conditiei de baza a independentei procurorilor-sefi in exercitarea atributiilor lor.
Conform acestei sustineri inseamna ca, din considerente pur politice, pe baza unei intelegeri de culise, spre exemplu, intre Ministrul Justitiei si Presedinte, un procuror-sef ar putea fi debarcat din functie pentru ca asa au decis cei doi, din oportunitate politica.
In sprijinul acestei idei, am vazut ca este adus argumentul „simetriei” dintre procedura de numire si revocare. Desi acest argument pare unul substantial, la o privire atenta se dovedeste a fi fals.
Daca va uitati in Legea 303/2004 veti gasi ca procedura de revocare nu este deloc in „simetrie” cu aceea de numire.
Legea 303/2004 prevede o marja larga de apreciere si oportunitate, adica de subiectivism, atat pentru Ministrul Justitiei, cat si pentru Presedinte atunci cand numesc un procuror-sef.
De exemplu, art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004 prevede ca procurorii-sefi de la PG, DNA si DIICOT, adjunctii lor si procurorii sefi de sectie de la acestea „SUNT NUMITI de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.
Asadar, singurele conditii exterioare pentru numire sunt ca procurorii sa aiba o vechime de 10 ani, in rest fiind aprecierea Ministrului Justitiei pe cine propune si a Presedintelui daca numeste, Presedintele putand refuza motivat propunerea Ministrului Justitiei.
Istoria recenta a dovedit ca, in aceste conditii, numirea procurorilor poate fi usor rezultatul unui blat politic, celebre fiind numirile facute in 2013, in urma pactului de coabitare Ponta-Basescu. Situatia este si mai problematica atunci cand Ministrul Justitiei si Presedintele fac parte din aceeasi tabara politica.
Situatia se schimba insa in ceea ce priveste procedura revocarii, deoarece legea prevede, la art. 54 alin. (4) din Legea 303/2004, expres si limitativ in ce conditii SE FACE revocarea din functie a unui procuror sef.
Legiuitorul foloseste imperativul „se face” tocmai pentru a exclude orice factor subiectiv, personal din acest proces.
Odata indeplinite conditiile din lege, revocarea „se face”, nu „se POATE face”, nu se negocieaza, nu se apreciaza.
Solutia legiuitorului este fireasca, pentru ca cel numit trebuie ferit de presiunile ulterioare ale celor ce l-au numit, iar cea mai mare presiune ar fi tocmai posibilitatea revocarii sale pe criterii de „oportunitati politice”.
Introducerea in ecuatie a criteriului „oportunitatii politice” ar fi sursa unei potentiale surse de santaj si presiune asupra procurorului-sef, fapt ce trebuie, in mod incontestabil, evitat.
In aceleasi sens sunt si recomandarile Comisiei de la Venetia, aceasta stipuland in mod expres ca este necesar ca revocarea procurorilor sa se faca in cazuri specifice prevazute de lege.
Potrivit art. 54 alin. (4) raportat la art. 51 alin. (2) din Legea 303/2004, revocarea din functia de procuror-sef se face pentru urmatoarele motive:
„a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;
c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.”
Limitele de decizie ale Presedintelui sunt mai usor de inteles daca ne referim la lit. a) si c).
Astfel, daca un procuror-sef este sanctionat disciplinar, chiar si cu o sanctiune usoara, gen avertisment, revocarea din functie, potrivit legii, „se face” obligatoriu.
Singura situatie in care Presedintele ar putea refuza revocarea ar fi cea in care s-ar dovedi ca sanctiunea disciplinara nu exista, fie pentru ca nu a fost aplicata, fie pentru ca a fost ulterior anulata.
Mai simplu spus, Presedintele NU are un drept propriu de apreciere cu privire la oportunitatea masurii revocarii, aprecierea sa sub acest aspect fiind irelevanta. Daca procurorul-sef a fost sanctionat disciplinar, revocarea „se face”.
Concluzia este valabila pentru toate cele trei cazuri de revocare: decizia Presedintelui trebuie sa se limiteze la verificarea existentei conditiei prevazute de lege si atat.
Daca in situatia lit. a) si c) situatia este mai clara, stabilirea existentei conditiei prevazute la lit. b) impune o verificare, ce se va finaliza printr-un raport.
Cel ce face aceasta verificare este Ministrul Justitiei – sub a carui autoritate isi desfasoara activitatea procurorii –, acesta fiind singurul in drept sa propuna revocarea, declansand in acest fel procedura.
In urma verificarilor, Ministrul Justitiei trebuie, pe baza acestora, sa concluzioneze daca este indeplinita conditia „exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale”.
In mod inevitabil, aceasta concluzie implica o doza de subiectivism, insa aceasta trebuie sa fie una extrem de limitata, pentru ca orice verificare se refera la FAPTE si nu la opinii sau aprecieri personale.
Aceeasi concluzie este valabila si in cazul Presedintelui care, avand raportul de verificare al Ministrului Justitiei si avizul sectiei de procurori al CSM, trebuie sa analizez foarte serios si pe deplin toate motivele de revocare invocate si, in consecinta, sa decida daca sunt sau nu sunt indeplinite conditiile de la lit. b) pentru revocare.
Daca aceste conditii sunt indeplinite, Presedintele nu mai are nici o marja de apreciere proprie, nici un criteriu de „oportunitate politica”, ci este obligat „sa faca” revocarea.
Daca, in urma analizei, constata ca nu sunt indeplinite conditiile de la lit. b), Presedintele trebuie sa respinga revocarea, inlaturand argumentat/motivat concluziile verificarilor facute de Ministrul Justitiei.
In concluzie, decizia de revocare nu este in nici un caz una de „oportunitate politica”, Presedintele neputand respinge cererea pentru ca asa apreciaza el ca e oportun, dupa cum nu este nici obligat sa admita automat cererea de revocare.
Presedintele este tinut strict sa verifice, obiectiv si tehnic, daca sunt sau nu indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a „se face” revocarea; in cazul in care conditiile sunt indeplinite acestea trebuie sa dea curs propunerii de revocare, iar daca conditiile nu sunt indeplinite, sa motiveze punctual de ce ar fi astfel”, scrie Dana Gîrbovan.
