Senatorul PSD, Vasile Dâncu a fost ales presedintele organizatiei clujene a social-democratilor, cu unanimitate de voturi. La conferinta la care au participat Mircea Geoana, presedintele PSD, Titus Corlatean, secretarul executiv si vicepresedintele Liviu Dragnea, alaturi de fostii presedinti Vasile Soporan si Ioan Rus, Dâncu si-a prezentat proiectul ,,Transilvania comunitatilor puternice într-o Românie europeana”.

“Este un program în care am încercat sa valorificam ceea ce am gândit noi în acesti zece ani la PSD Cluj, raportat la ce s-a întâmplat în acesti ani în Transilvania” a declarat Dâncu. Desi proiectul a fost realizat având în vedere Transilvania si Banat, noul presedinte al PSD Cluj spera ca acesta sa se aplice si la nivel national în PSD. Dâncu a subliniat ca programul politic ce va fi aplicat la Cluj este un program realist, nu o forma de regionalizare.

“Autostrada a fost oprita si zeci de mii de locuri de munca din Transilvania s-au pierdut, iar oamenii trebuie sa umble prin Spania dupa locuri de munca” a continuat proaspatul lider. De asemenea, banii încasati din taxa din impozitele pe tranzactiile imobiliare „au plecat , iar noi suntem vaduviti de cinci milioane anual”, a explicat acesta.

„Reinventarea traditiei”

Una din prioritatile lui Vasile Dâncu este ,,reinventarea traditiei”, deoarece social-democratii exista în Transilvania de peste 100 de ani, iar PSD are o traditie de pastrat, a afirmat acesta. „Ca o ironie a istoriei, noi suntem mari numai când suntem înalti. Am 1,94 metri si din cauza asta candidez pentru functia de presedinte al PSD Cluj”, a spus ironic Dîncu, facând referire la Ghita Muresan, care se afla pe locul 28 în topul celor mai mari români. ,,Respect capitala, dar casa mea e în Transilvania”, a continuat Dâncu. Acesta a facut politica nationala, a facut politica si la Bruxelles, dar a ales sa faca politica în Transilvania. ,,Nu poti sa lupti singur pentru adevaruri comune”, a concluzionat liderul PSD Cluj.

Întrebat daca va candida pentru Primaria Cluj, Dâncu a precizat ca nu este o decizie care se ia de unul singur. Aceasta hotarâre va fi luata în urma unei evaluari, a încheiat acesta.

Noi vicepresedinti la PSD Cluj

În cadrul conferintei extraordinare a PSD Cluj s-au stabilit si noii vicepresedinti, pentru cele patru locuri disponibile s-au înscris sapte candidati: Cuc Traian Florinel, Itu Cornel, Ivan Ilarie, Rus Ioan, Suciu Magdalena Lucia, Timoce Viorel si Zagrean Iosif. În urma a 125 de voturi exprimate, candidatii Ivan Ilarie, Suciu Magdalena, Itu Cornel si Zagrean Iosif au devenit noii vicepresedinti ai partidului. Ilarie si-a motivat candidatura pentru aceasta functie prin importanta sa pentru cele 75 de localitati ale judetului Cluj ,,calcate de mine”. Primarul din Chinteni, Suciu Magdalena a dorit sa ocupe unul dintre cele patru posturi de vicepresedinte datorita realizarilor sale din localitatea Chinteni, spunând ca acele  realizari reprezinta  cartea sa de vizita si ca o reala apropiere de oameni este cheia succesului. Itu Cornel a decis sa candideze pentru postul de vicepresedinte datorita sprijinului acordat de Gherla, Dej, Turda si Câmpia Turzii, dar si pentru reprezentarea teritoriala centralizata corecta. Zagrean a invocat motivul unitatii în diversitate, în discursul sau.

Geoana: ,,În 2008 se va bifurca viitorul politic al României”

La conferinta extraordinara PSD  a participat si Mircea Geoana. ,, PSD este si va ramâne un partid al dialogului care încurajeaza democratia, care va sti sa separe lucrurile de oportunitate si lucrurile cu adevarat importante pentru natiune”, si-a început Geoana discursul. Acesta a facut apel pentru „repornirea motoarelor echipei”, referindu-se la Ioan Rus care trebuie sa îsi reia functiile la nivel national, iar vremea când Dâncu a stat mai retras, trebuie sa se încheie. Geoana a reamintit situatia economica a României, invocând deteriorarea nivelului de trai, caderea indicelui bursier si cresterea valorii a monedei europene. ,,Investitia Nokia de la Cluj trebuie aparata cu dintii”, a continuat Geoana. Pentru a îmbunatati situatia economica a tarii trebuie ca românii sa lupte pentru locurile de munca, a explicat acesta. Totodata, presedintele PSD a amintit de greseala sa când a intervenit în disputa dintre Traian Basescu si premierul Tariceanu în legatura cu numirea Noricai Nicolai pentru fotoliul Justitiei. Acesta nu ratat ocazia de a-l acuza pe seful statului de abuz de putere si de lipsa calificarilor necesare pentru a fi seful statului.

Geoana: „Cum este posibil ?”

Geoana a atras atentia asupra faptului ca autostrada Transilvania a fost sabotata de ministrii transporturilor. Pe de alta parte, acesta a precizat ca România risca sa plateasca un cost ridicat pentru energie, având în vedere faptul ca Bulgaria va fi finantata de catre Rusia, iar Ungaria are garantia ruseasca pentru cele mai mari rezerve de gaze naturale. Liderul PSD a declarat ca partidul pe care îl reprezinta s-a schimbat, iar centralizarea va continua. „Adevaratul test nu va fi anul electoral 2008, ci atunci când PSD va reveni la guvernare când tentatiile si presiunile sunt mai mari”, a precizat Geoana. „Cetateanul român trebuie sa traiasca într-un stat unde partidele pot sa îsi împarta atributiile. Nu vorbim de influenta sau joc de interese, este o competitie de idei care sa faca din PSD un partid cu adevarat european”, a continuat Mircea Geoana. În legatura cu demisia  lui Vasile Dâncu de anul trecut, Geoana a explicat ca n-a avut destula grija pentru sensibilitatea si mândria ardelenilor. Dâncu a demisionat anul trecut din functia de vicepresedinte al PSD, acuzând îngradirea libertatii de gândire. Acesta afirma în scrisoarea adresata lui Mircea Geoana ca partidul pune în practica o strategie si o serie de tactici cu scopul de a deteriora imaginea publica si credibilitatea  PSD ca partid de opozitie, iar solutiile propuse de el sunt, în mod sistematic, respinse.

Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.