Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că moțiunea de cenzură a picat din cauza lipsei curajului partidelor din Opoziție de a-și asuma un nume de premier.

Eugen Tomac a explicat motivele pentru care moțiunea de cenzură nu a avut succes. Acesta a criticat lipsa de curaj a colegilor din Opoziție de a veni cu nume clare de premier, ministru de Externe și de Justiție.

„De ce nu a reușit moțiunea?

Guvernul Dragnea 3 trebuia măturat de la Palatul Victoria și am avut această șansă. Dăncilă nu este prim-ministru, ea a fost numită, pentru că Dragnea și-a dorit în această funcție un om slab și docil.

România merită un restart real. Poporul român a sancționat dur PSD-ul pe 26 mai. Politica lor primitivă trebuia taxată până la capăt printr-o moțiune care să reușească indiferent de compromisuri.

Românii au demonstrat că vor schimbare, dar beneficiarii reali ai votului din 26 mai nu s-au putut ridica la acest nivel de așteptare. Eu sunt sigur că moțiunea ar fi reușit dacă făceam câteva chestiuni esențiale.

În primul rând, anunțam cine urmează să vină premier. Un candidat susținut de toată opoziția, nu doar de două – trei partide. Un premier de succes agreat de toți i-ar fi mulțumit pe români. Era o datorie, o dovadă de patriotism să scapi țara de acest Guvern, expresia perfectă a tot ce este mai rău în politică.

Dacă aveam anunțată o asemenea persoană, moțiunea trecea! După numele premierului, trebuia anunțat cine urmează să vină ministrul al Justiției, spre a corecta tot ce Tudorel Toader a distrus.

De asemenea, un nume important pentru portofoliul de la Externe, care să pregătească alegerile prezidențiale în Diaspora. Acesta ar fi fost în mod sigur un gest real prin care îi convingeam pe români că le-am înțeles doleanțele.

Cu Dăncilă în fruntea Guvernului, România se afundă tot mai mult și noi, opoziția, dăm semnalul că nu prea putem ține pasul cu ceea ce românii așteaptă – o schimbare reală.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla la toamnă, dacă după prezidențiale scăpăm de guvernarea de tip Teleorman.”, e de părere Tomac.

Moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!” a picat după votul care a avut loc, marţi, în Parlament. Au votat la moțiunea de cenzură 50 de senatori și 158 de deputați. S-a votat secret, cu bile. Opoziția a reușit să strângă doar 200 de voturi din numărul necesar de 233 pentru a înlătură Guvernul. Au fost și 7 parlamentari care au votat împotrivă.

SURSA: evz.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here