De ce agonizeaza presa. Studiu de caz

Mass media româneşti se scufundă nu doar din pricina crizei (încasările din publicitate au scăzut anul trecut la aproape jumătate din valorile înregistrate în 2008) sau a avansului internetului, ci şi din cauza lenei şi a lipsei de profesionalism. Am să fac aici un studiu de caz.
Săptămâna trecută mediile electronice au fost bântuite de o pseudo-ştire, o informaţie falsă care putea fi cu uşurinţă demontată. Un cotidian central, preluat de numeroase alte canale, publica informaţia conform căreia judecătoarea Florica Bejinaru, preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a fost suspendată din funcţie. Ce se întâmplase de fapt? Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), prin preşedinta acesteia, judecătoarea ieşeană Mona Pivniceru, a atacat în contencios administrativ hotărârea CSM de luna trecută prin care Florica Bejinaru a fost aleasă preşedinta Consiliului. AMR a înaintat instanţei două argumente: pe fond, anume statutul Floricăi Bejinaru de colaborator al Securităţii afectează grav imaginea întregii justiţii româneşti, şi pe legea de funcţionare a CSM, care interzice ocuparea de către aceeaşi persoană a două mandate de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului, situaţie în care se află vicepreşedinta aleasă, Graţiana Isac. Cotidianul amintit a publicat opinia Monei Pivniceru, conform căreia Bejinaru ar trebui suspendată din funcţie. Opinie contrazisă, cât se poate de oficial, de purtătoarea de cuvânt a CSM, judecătoarea Cecilia Morariu, în acelaşi articol, judecătoare care a explicat că instanţa nu s-a pronunţat încă asupra petiţiei AMR, deci nici vorbă de suspendare în momentul de faţă. Ca atare, articolul a fost corect scris. Editorul cotidianului, probabil din dorinţa de a avea „subiect”, a titrat însă că Bejinaru a fost suspendată din funcţie, informaţie în mod flagrant falsă.
Boroboaţa cu suspendarea Floricăi Bejinaru putea fi uşor demontată, iar credibilitatea canalelor mediatice care au difuzat-o nu ar fi avut de suferit. În primul rând, editorul cotidianului respectiv trebuia să citească cu maximă atenţie textul livrat de reporterul său (de asta editorii sunt plătiţi mai bine decât reporterii, întrucât se presupune că sunt mai competenţi). Dacă există două informaţii contradictorii în acelaşi text (cazul de faţă: suspendare sau nesuspendare), obligatoriu se caută a treia sursă pentru a înclina balanţa într-un sens sau altul. În al doilea rând, informaţia oficială, provenind de la instituţia în cauză, CSM, este întotdeauna mai credibilă, deşi în articolul de faţă nu se putea nega competenţa în materie a judecătoarei Mona Pivniceru, cea care a avansat informaţia că preşedinta Consiliului ar fi fost suspendată.
În fine, logica este un instrument extrem de util în documentarea jurnalistică. Cumpănirea raţională a informaţiilor prezentate de articolul în cauză ar fi trebuit să genereze următoarea dilemă: orice contestaţie depusă în justiţie conduce automat la suspendarea persoanei în cauză? Ar mai exista funcţie publică în România în astfel de condiţii? Poate că majoritatea cititorilor uită, sau nici măcar nu află că un cotidian a difuzat la un moment dat o informaţie falsă. Orice jurnalist trebuie să aibă însă în vedere că are şi cititori avizaţi, în cazul de faţă magistraţi, care dibuiesc imediat că nu au fost corect informaţi.

Dorin Petrişor