Despre victoria nescontată a Maiei Sandu în primul tur al alegerilor prezidențiale și despre provocările pe care le va întâmpina atât de pre frontul estic cât și dinspre cel vestic din postura de șef de stat aflați în continuare într-o analiză realizată de Laboratorul de analiză a războiului informațional și comunicare strategica. Redăm integral articolul:

Victoria Maiei Sandu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din R. Moldova nu a fost o surpriză atât de mare. Rezultatele primului tur au plasat-o, însă, în postura de favorit al turului al doilea al alegerilor prezidenţiale de peste Prut, în pofida scepticismelor de serviciu sau a tuturor predicţiilor catastrofice şi ridicole care s-au lansat (inclusiv că Igor Dodon va câştiga din primul tur!).

Victoria Maiei Sandu în primul tur al alegerilor prezidențiale din R. Moldova nu a fost o surpriză atât de mare. Rezultatele primului tur au plasat-o, însă, în postura de favorit al turului al doilea al alegerilor prezidențiale de peste Prut, în pofida scepticismelor de serviciu sau a tuturor predicțiilor catastrofice și ridicole care s-au lansat (inclusiv că Igor Dodon va câștiga din primul tur!).

Dar adevărata miză a destinului politic al Maiei Sandu se va jucă abia după victoria ei prezumată în alegerile din 15 noiembrie din R. Moldova.

Maia Sandu și jumătatea ei de republică

Evoluțiile electorale de dincolo de Prut trebui să fie înțelese după o singură grilă, geopolitică, aceeași care a funcționat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost și sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat și de eșecul coaliției efemere PAS-PSRM din iunie 2019, care a încercat că depășească geopolitica și să instituie „națiunea civică”. Estul și Vestul au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Așa a fost întotdeauna și așa e și azi. Inclusiv în 2001, când comuniștii lui Vladimir Voronin aveau în parlament 71 de deputați, în realitate PCRM a luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituțională. La fel a fost și în 2009, când alianța pro-europeană (AIE) a câștigat, la mustață, majoritatea, după ce l-a extras pe Marian Lupu de la comuniști și a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.

Avem de-a face, pe fond, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, una numită, generic, „Alianța pentru Integrare Europeană”, celălalt – „Partidul Comuniștilor/Socialiștilor”. Primul include pe toți europenii, de toate nuanțele, al doilea pe toți pro-esticii, de toate nuanțele. Miza principală în orice competiție electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” și să reușească să își adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba în orice alegere.

Diferența între „blocuri” – și majoritatea! – o face partidul balama numit generic „Partidul Democrat din Moldova” – condus ultima dată de Vladimir Plahotniuc – , un soi de Ostap Bender al politicii moldovenești, un partid fără identitate, nici politică nici etnică, doar cu interese, pentru care nimic nu contează cu adevărat, în care trebuie să ai o disponibilitate morală de elastic –, un partid în care emblematici sunt politicienii de tip „Diacov”, indivizi care reușesc să rămână cu conștiința curată până la sfârșit, pentru simplu motiv că nu și-au folosit-o niciodată.

Dar, fără acest partid și fără acest electorat, electoratul familiilor mixte din republică, practic, nu se poate face o majoritate pro-europeană. De la unioniști la „PDM”, totul trebuie cules, toate nuanțele de „pro-europenitate”, dacă vrei să ai peste 50% opțiune pro-Vest.

Maia Sandu și alegerile pierdute din 2016

Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Igor Dodon (52% la 48%) din această cauză: nu a reușit să atragă tot electoratul pro-Vest. Atunci, Igor Dodon îl avea de partea lui pe Vladimir Plahotniuc, liderul PDM, care a făcut totul – în pofida declarațiilor publice -, pentru ca Maia Sandu să nu câștige alegerile. În plus, Maia Sandu, mai puțin experimentată la vreme respectivă, a făcut două erori strategice.

Prima, nu a reușit să transmită în mesaje că adversitatea ei (justificată) față de Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon nu se răsfrânge și asupra partidului PDM, respectiv asupra electoratului acestui, unul relativ divers, pestriț, din care și-ar fi putut eventual extrage voturi sau cel puțin ar fi generat absenteism în rândul lui. Nereușind să disocieze în discurs partidul și electoratul PDM de liderul acestuia, Vladimir Plahotniuc, a alienat o parte dintr-un public decisiv sau l-a ostilizat.

A doua eroare a fost alienarea voturilor unioniste și a celor radical anti-ruse. În 2016, Maia Sandu a candidat (tot) de pe o platformă anti-corupție, fără geopolitică și fără mult apel la România. O parte a electoratului pro-european de care vorbeam, cel mai radical pro-european, respectiv unionist și anti-rus, nu s-a simțit nici băgat în seamă nici reprezentat. Pe cale de consecință, s-a demobilizat de la vot cu consecințe semnificative pentru rezultatul final.

Maia Sandu și voturile „PDM” în 2020

Astăzi lucrurile stau complet diferit. Vladimir Plahotniuc nu mai există în politica moldovenească, iar sprijinul acestuia – rețele electorale, bani, media – nu mai poate veni. Și asta contează. Electoratul „PDM”, cel pe care îl ratase în 2016, este acum accesibil pentru Maia Sandu. Sau, cel puțin, nu mai este ostilizat. Prin campania ne-geopolitică pe care a făcut-o, în care vina lui Igor Dodon ar fi că este (doar) incompetent, mincinos și corupt – nu o unealtă geopolitică a Moscovei – Maia Sandu a fost extrem de inclusivă la nivel de centru, centru dreapta și centru stânga. Electoratul „PDM” nu se simte deloc inconfortabil cu asemenea candidat.

În concluzie, spre deosebire de 2016, Maia Sandu va reuși să puncteze și la acest nivel.

Maia Sandu și unioniștii în 2020

Și în cazul unioniștilor, Maia Sandu poate compensa cu succes eroarea de acum patru ani. O parte din voturile unionist s-au dus pe 1 noiembrie direct din primul tur către Maia Sandu, din rațiuni pe care nu la mai repetăm aici.

La alegerile din 2016, au fost însă doi candidați unioniști declarați, cu atitudini relativ diferite politic față de Maia Sandu, cu scoruri electorale mici, dar asta e mai puțin important. Ideea este că, printr-o înțelegere formală sau informală, printr-o discuție publică cu aceștia, Maia Sandu poate transmite astăzi – ceea ce nu a făcut în 2016 – că reprezintă, fie și filtrat, electoratul unionist și pe cei cu atitudini pro-românești apăsate. Faptul că ambii candidați, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă au anunțat că o vor susține în turul al doilea deschide calea spre o discuție cu cei doi și livrarea unui asemenea mesaj. Pentru Maia Sandu situația e ideală: nu o spune ea explicit, o spun noii ei parteneri electorali, deci nici nu supără electoratul deja convins, nici nu jignește, prin ignorare, electoratul unionist.

Din această perspectivă, diferențele față de 2016 sunt marcante și net în favoarea Maiei Sandu.

Maia Sandu și Renato Ustîi

Înainte de alegerile din primul tur, în timpul campaniei electorale, Renato Usatîi a declarat explicit că nu se va pune problema, în niciun caz, să dea în turul al doilea voturile lui Igor Dodon: „Numai dacă mor și să-mi ia mâna de la morgă, să spună cineva că Usatîi a semnat declarația de susținere a lui Dodon când încă era viu”. E drept că, în 2016, când nu a candidat la alegerile prezidențiale, același Usatîi a îndemnat susținătorii să-i să-l voteze pe Dodon în turul II. Ulterior el și-a cerut scuze pentru acest gest, spunând că-l regretă.

Dincolo însă de declarațiile pe care le-ar putea face un personaj precum Usatîi, un lucru este cert: voturile sale în turul doi nu se duc, la pachet, spre candidatul Igor Dodon, nici dacă ar cere el asta, explicit, votanților săi. Voturile se vor duce, cel puțin 25%, spre Maia Sandu sau vor produce absenteism. Din această perspectivă, cei care fac simple calcule aritmetice ar trebui să fie precauți. Lucrurile nu stau chiar așa de simplu în politica electorală.

În plus, este evident că unul dintre locurile înspre care ar trebuie să ne uităm între cele două tururi este posibila negociere pe linia Moscova-Dodon-Plahotniuc/Shor. O posibilă repliere ar putea fi exprimată inclusiv prin declarații politice pe care urmează să le facă Renato Usatîi (care până acum tace, în așteptarea unei negocieri –  nu e clar cu cine și în ce termeni).

Dar, repetăm, voturile nu se vor duce neapărat în direcția pe care o va solicita Usatîi alegătorilor săi, mai cu seamă dacă le cere să voteze un candidat împotriva căruia a vituperat toată campania electorală, adică Igor Dodon. Chestiunea e valabilă și în cazul candidatului Partidului Sor, Violeta Ivanova (6,5%).

Maia Sandu și „cel mai mare partid”

În primul tur al alegerilor din 2016, la o prezență de 49,17% (deci mai mare decât în 2020, unde prezența a fost de 42,6%), Maia Sandu a acumulat 549.152 de voturi (doar 487.635 în 2020). În turul al doilea, a crescut la 766.593, deci o crește cu peste 200.000 de voturi, reușind să reducă din ecartul candidatului Igor Dodon. În primul tur diferența era de aproape 10% (48% – 38%) în favoarea candidatului socialist, în final ajungând la 4% (52% la 48%).

Prin urmare, Maia Sandu mai are voturi de cules din republică, dincolo de orice evoluții sau translatare de voturi din turul I. Principalul bazin electoral, dincolo de „baza” din primul tur, este acum, pentru Maia Sandu, partidul celor care nu s-au prezentat la vot. Aici va fi bătălia, pe mobilizare.

Iar Maia Sandu pornește favorită. Rezultatul nescontat de multă lume este un semnal pozitiv, de victorie, pentru electoratul el real și potențial.

O șansă pe care Maia Sandu nu a mai avut-o niciodată.

Maia Sandu și Transnistria

Votul transnistrenilor a fost redus în acest tur de alegeri (14.269 de voturi), care s-au dus în majoritate la Igor Dodon (74%), 13% la Maia Sandu și 7% la Renato Usatîi.

Voturile din Transnistria la alegerile din 2016 (turul al doilea) au fost circa 15.000, iar la parlamentarele din 2019, peste 37.000.

Prezența transnistrenilor la votul prezidențial a fost temperată de CEC-ul prin Hotărârea din 20 octombrie 2020 „cu privire la unele aspecte ce țin de transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020”. În hotărâre scrie: „în perioada de timp rezervată votării, și anume între orele 07.00 şi 21.00, se permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit legislației Republicii Moldova… Între orele 07.00 şi 21.00 a zilei votării, se interzice: a) organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral, a transportului alegătorilor la secția de votare; b) a efectua transportul alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidați; c) a efectua transportul alegătorilor la secția de votare cu autobuze/autocare sau a efectua transportul alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înţelegeri cu terţe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități”.

Decizia este menită să reducă afluxul de votanți care, teoretic, nu ar trebui să-l depășească pe cel din 2019.

Este de urmărit și acest canal, Chișinău-Tiraspol, eventual Moscova, și modul în care alegătorii din regiunea separatistă vor fi mobilizați pentru alegerile din turul al doilea. Pare limpede că, deocamdată, asistăm mai degradă o utilizare bilaterală a canalului deja construit de Vladimir Plahotniuc cu conducătorul din umbră al Transnistriei, Victor Gușan, decât o înțelegere în trei Moscova-Chișinău-Tiraspol (dacă era așa, Rusia ar fi umplut mai ușor secțiile de votare de la Chișinău decât să transporte votanți transnistreni în R. Moldova!).

Un lucru este cert: dacă Transnistria era/este aproape unanim percepută în republică ca o amenințare „externă” prin presiuni pentru federalizare / „statut special” care vin dinspre partea rusă, și nu numai, prin prezența tot mai accentuată a voturilor transnistrene în alegerile dintre Prut și Nistru, covârșitor voturi pro-Est, regiunea va începe, treptat, să fie percepută ca o amenințare „internă”.

Maia Sandu și sondajele de opinie

Un subiect complet irelevant în Republica Moldova. Fără să generalizăm și fără să reluăm aici saga lungă și – deseori – aiuritoare a sondajelor de opinie publicate în timpul campaniei electorale, să notăm, în treacăt și fără plăcere, rezultatele pe care le-au oferit în așa zise exit-poll-uri sau sondaje în ziua alegerilor, case de sondare de dincolo de Prut.

Conform unui sondaj telefonic realizat în ziua votului (AfterPoll 2020) de WatchDog.md și Institutul de Politici Publice, Igor Dodon ar fi câștiga primul tur la o diferență de circa 6%!

Comentariile sunt inutile. Cel mai firesc și decent ar fi ca, în turul al doilea, sondajele, mai degrabă, să tacă.

Maia Sandu și Rusia

„Bate vântul la secțiile de votare de la Moscova”, scria presa de la Chișinău în ziua de 1 noiembrie. Și, într-adevăr, prezența la vot în capitala Rusiei a fost extrem de mică. Paradoxal, cel mai mare număr de voturi acolo l-a luat… Usatîi, mai mult decât Igor Dodon, „omul Moscovei”. Este limpede că Rusia nu s-a implicat în aceste alegeri așa cum ar fi putut, căci scopul Rusiei, cum am mai argumentat, nu este o cucerire totală a puterii, ci un condominiul în republică, pe modelul iunie 2019, după cum reconfirma recent Ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Rusia nu a dat nimic în această campanie: nici ajutor economic, nici un dolar din cele 200 de milioane despre care se tot discuta, niciun litru de motorină din cele 50 000 pe care urma să le livreze fermierilor din R. Moldova. Este limpede că a privi interesele Rusiei în republică doar ca o tentativă disperată de a controla toată puterea este aberant. Rusia nu vrea un Dodon cu putere 100%, vrea coaliție Est-Vest, iar atacurile sale la Maia Sandu din această perspectivă vor fi temperate, așa cum temperat a fost în campanie și Igor Dodon la adresa Maiei Sandu.

Moscova va încerca să compenseze la masa de negocieri ce a pierdut, eventual,  pe teren.

Exact ca în iunie 2019.

Maia Sandu și… Margaret Thatcher

Scriam cu un an în urmă că Maia Sandu trebuie să năzuiască să devină o Margaret Thatcher, în sensul în care să aibă curajul de a sta în fața oricăror influențe și presiuni în numele unui proiect politic propriu. Lucrurile sunt și mai presante acum.

Astăzi, are prima șansă de a câștiga alegerile prezidențiale. Evident, asta nu e o garanție că le va câștiga, dar este o oportunitate cu care nu s-a mai întâlnit.

Scena politică de la Chișinău va fi contorsionată, dură, pestriță, cu sunete de sirenă și presiuni din toate părțile.

Un lucru este cert: miza Rusiei nu este o confruntare geopolitică totală, ci o confruntare care să ducă la poziții de negociere favorabile în perspectiva unui condominium, unei coaliții Est-Vest, care să-i asigure Moscovei pârghiile în domeniile strategice, iar Vestului, inclusiv României, rolul de finanțator (aproape) necondiționat.

Moscova se simte excelent într-un asemenea mediu, căci știe că, pe de-o parte, nu e în prim plan, pe de alta, că așa nu o stingherește nimeni. Un singur exemplu.

O serie de investigații jurnalistice ale RISE Moldova și Centrului Dossier au arătat că un grup de „consultanți politici” de la Moscova s-au alăturat staff-ului de campanie al lui Igor Dodon. Acești consultanți ar fi conduși de ofițerul FSB, Iuri Gudilin. Prezența acestora – documentați și filmați la Chișinău – a stârnit, firesc, indignarea cititorilor. Prin asta s-ar proba faptul că, în timpul guvernării Dodon, prezența Rusiei este nefiltrată, totală și la orice nivel în republică.

Așa este. Dar ceea ce se ignoră este faptul că, în 2019, era… exact la fel. După alegerile pentru primăria Chișinăului, câștigate de candidatul socialist Ion Ceban (în detrimentul lui Andrei Năstase, căruia Vladimir Plahotniuc îi furase victoria un an înainte), în sediul de campanie al socialiștilor, aplaudau și beau șampanie nimeni alții decât cei identificați de RISE ca și consultanți ai actualului președinte! Inclusiv „ofițerul FSB”, Iuri Gudilin! Altminteri spus, aceleași persoane au fost și consultanții lui Ion Ceban în 2019, au stat alături de el, în același sediu și… nu i-a alungat nimeni din R. Moldova, presa nu s-a indignat, oficialii nu au protestat. Iar asta în timpul coaliției așa zis pro-europeană de la Chișinău!

Și aici e problema și testul politic suprem. Amenințarea cea mai gravă care planează acum asupra R. Moldova este intrarea în ceea ce am numit paradigma Belarus, respectiv reiterarea alianței Est-Vest, în alte forme, chestiune care servește perfect interesele Federației Ruse (și nu numai).

Acesta este testul (geo)politic al Maia Sandu. În eventualitatea foarte probabilă că va câștiga alegerile prezidențiale, va trebui să facă alegeri făcând slalom printre opțiuni și presiuni care vor veni, deopotrivă, de la Est, dar și de la Vest. Și dacă va reuși să evite această capcană, trage un bilet câștigător, cel puțin pe termen lung. Indiferent dacă va reuși sau nu să genereze anticipate, poziția de președinte, flancată de un cordon competent de consilieri, care pune presiune permanentă pe majoritatea parlamentară nefavorabilă și guvernul socialist, îi va asigura, în perspectiva alegerilor parlamentare fie și la termen, un succes politic fără precedent.

Dar asta e o altă discuție. Până atunci, mai are de câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie.

Și o va face.

Autor: Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.

Sursa: Larics.ro

1 COMENTARIU

  1. Maia Sandu este o anti-romanca moldovenista, marioneta oligarhilor Vlad Filat si Soros ce se foloseste de Romania si poporul roman ca de hartie igienica pentru interesele sale personale si a clanului anti-romanesc oligarhic moldovenist din care face parte. Aceasta individa a fost ani la rand aliata lui Igor Dodon agentul KGB. Tot Maia Sandu declara acum 1-2 ani ca ”UE nu va lasa Romania sa OCUPE R.Moldova asa ca in 1918”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here