Fostul comisar-şef al Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Cluj, Liviu Şipoş, arestat într-un dosar de șantaj spune că toate acuzațiile care i se aduc fac parte dintr-un scenariu menit să protejeze interesele care gravitează în jurul unui fost traficant de droguri, Sfârlea Torino. Aflat în arest preventiv, Șipos a dat mai multe declarații Gazetei de Cluj care par să creioneze o altă fațetă a acestei afaceri. El spune că a colaborat cu procurorii în mai multe cazuri de flagrant, însă procurorul Rareș Ciaușu, indicat de Liviu Șipos drept unul dintre colaboratorii săi, spune că nu a avut de-a face cu fostul șef antidrog de la BCCO.
După ce a ieșit în pensie, Liviu Șipos a continuat să facă ceea ce se pricepea mai bine: filaje. În mai multe rânduri a fost cooptat de procurorii și polițiștii clujeni ca să îi ajute să facă flagrante sau urmăriri. Până să fie arestat lucra și pe cont propriu.
Una dintre lucrări a vizat o posibilă rețea Torino II, pe care Șipos a filat-o timp de mai multe luni.
El spune că s-a apucat să îi urmărească pe Torino și apropiații lui după ce a primit amenințări cu moartea de la fostul traficant de droguri, azi în vârstă de peste 70 de ani, și de la unul dintre partenerii lui de afaceri, Mihai Lucian Pisaltu.
”În 2018, Torino m-a amenințat pe telefon că mă împușcă, că mă omoară. Am depus plângere, dar poliția mi-a spus că nu poate fi identificat nimeni pentru că numărul de telefon a fost folosit o singură dată. Nici măcar datele de releu nu le-au aflat! Mi-au spus că informațiile nu sunt concludente”, spune Șipos.
Ulterior, a început să îi fileze pe Torino și pe ceilalți care gravitau în jurul fostului traficant de droguri.
Potrivit lui Șipos, persoanele care gravitau în jurul lui Sfârlea Torino sunt Marius Foghiș, Carat Dumitrița, un ucrainean a cărui identitate nu a reușit să i-o stabilească, Pojar Cristinel (nu este vorba despre fostul fotbalist al U Cluj, n.red), Sfârlea Valentin (fratele lui Torino) și un investitor imobiliar, Turea.
Potrivit supravegherilor făcute de Șipos, Torino avea închiriate două grajduri din Florești unde ar fi derulat o afacere cu mobilier. Însă, potrivit investigațiilor făcute de polițistul pensionat, în locația respectivă nu se află nicio mobilă. Cu toate acestea, Torino și cei menționați anterior se deplasează în spațiul respectiv după lăsarea serii cu mai multe mașini, autoutilitare și autoturisme care, după câteva ore de staționare în interiorul grajdurilor, pleacă spre Oradea, Ucraina, Sighet sau București. El a putut stabili traseul mașinilor în baza informațiilor primite de la GPS-urile pe care le-a instalat pe mașinile respective, fără ca proprietarii lor să știe acest lucru.
De altfel, în cadrul unei ”ture” de filaj la grajdurile din Florești, Șipos s-a întâlnit cu Torino și l-a întrebat cu ce se mai ocupă.
”La Grajduri m-am întâlnit cu Torino și l-am întrebat dacă se mai ocupă de prostii. Mi-a spus că nu mai are nicio legătură cu drogurile. Torino apărea la grajd, pe la 10 seara. Ei zic că acolo au fabrică de scaune, dar, de fapt, nu fac nimic. După ce ne-au arestat pe noi a fost pe acolo poliția de frontieră, și au văzut că nu-i nimic acolo”, mai spune fostul polițist.
Ședință cu șefii din poliție la Hotel Napoca
Liviu Șipos susține că nu s-a gândit nicio clipă să îl șantajeze pe Torino, ci să-l dea pe mâna poliției.
”Eu nu m-am gândit nicio clipă să îl șantajez pe Torino, ci doar să îl dau pe mâna autorităților pentru că aveam informații care arătau că încă se ocupă cu traficul de droguri. În decembrie 2019 m-am întâlnit cu Constantin Ilea (adjunctul șefului IPJ Cluj) și cu Dragoș Călin Marc (polițist de la Antidrog Cluj). Am stat două ore cu ei la Hotel Napoca, unde le-am dat toate datele pe care le adunasem despre noua rețea a lui Torino. Marc și-a notat tot ce i-am spus într-o agendă. Ulterior, i-am trimis pe adresa de mail un draft cu toate informațiile respective. După această întâlnire, i-am mai sunat și pe Ilea și pe Marc care mi-au spus să ne mai întâlnim după Sărbători, dar mi-am dat seama că nu aveau de gând să facă asta pentru că m-au tot amânat. Abia acum, după ce am fost arestat am aflat că și împotriva lui Marc a fost deschis un dosar de cercetare pentru mărturie mincinoasă. El a spus că nu are date să deschidă un dosar în care să îl cerceteze pe Torino”, explică Sipoș.
Filajele făcute de fostul polițist indică faptul că ”Turea este ”vioara I” și face toate șmecheriile. Ei spun că-s milionari și fac afaceri cu folii de împachetat, iar taică-su vinde cauciucuri în Feleacu! De unde credeți că vin banii?!
Ruta de droguri e formată pe Ucraina, de unde aduceau cocaină. În prima localitate, cum treci granița, se află o fabrică de mobilă a unui ucrainean. În mai multe rânduri mașinile lui Pisaltu intrau în hală și dimineața intrau înapoi în țară. Spre exemplu, poliția nu zice nimic despre o mașină în care au fost depistate 70 kg de cocaină la Vama Sighet.
Mașina Audi, condusă de Carat Dumitrița din Oradea, a băgat mașina într-un service că ar fi fost accidentată, dar eu am dovezi foto că mașina nu avea nimic. De fapt, ei amenajau mașina în grajduri pentru a transporta marfa. Le-am dat (polițiștilor, n.red.) toată supravegherea mea. Inclusiv am surprins un camion din Brăila când a avut loc chestia cu drogurile la mare.
Pisaltu Lucian, cu frate-su, fac case la Turda. Pojar Cristinel construiește mai multe imobile prin Cluj Napoca și Florești. Turea are și el vreo câteva case prin Borhanci, dar nu sunt pe numele lui. În 2019, Pisaltu a făcut mai multe acte notariale la Ileana Repede, nevasta fostului judecător Repede, și a mers la ea cu o geantă de bani. Nu știu unde face acte Pojar și Foghiș. Fratele lui Torino și ceilalți implicați în rețea aveau vreo 8 firme prin care rulau banii, nu le mai țin minte numele firmelor, paravan este firma care vinde scaune”, declară Liviu Șipos.
Mihai Lucian Pisaltu este asociat în SC ATELIERUL DE SCAUNE SRL, societate care a declarat pe anul 2019 o cifră de afaceri de peste 600.000 lei, un profit de 47.000 lei și 16 angajați.
Din urmăritor a ajuns subiect de filaj
După ce Liviu Șipos a început să facă demersurile pentru deconspirarea rețelei, sursele l-au atenționat că a început o acțiune de filaj care îl viza.
”În 2020, înainte de a fi arestat, am vorbit cu cineva din București, care are fiul la SRI. Am vrut să îi dau lucrarea, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat pentru că, între timp, am fost arestat. Atunci am fost atenționat că sunt filat, dar nu mi s-a spus de către cine anume. Când au început să mă fileze mi-am dat seama. La un moment dat am condus mașina de filaj pe o stradă înfundată și după ce au trecut de mine am blocat strada cu mașina mea. Când s-au întors, i-am oprit și le-am spus că dacă sunt de la poliție, n-am nicio treabă cu ei, dar dacă sunt cu torino, îi bat! S-au speriat și au demarat în trombă și m-au lovit cu mașina. Am încercat să îi urmăresc cu mașina, dar au reușit să scape. După ce am fost arestat, procurorul m-a întrebat de ce n-am anunțat poliția. Cred că traficanții au fost puși în gardă!”, povestește Șipos.
El consideră că cei din rețeaua Torino 2 au fost avertizați din martie anul trecut. El mai adaugă că în niciun moment, polițiștii Ilea și Marc nu i-au spus să oprească acțiunile de urmărire pe care le făcea.
Liviu Șipos: ”Nici nu se vorbește de trafic de droguri în dosar”
Perchezițiile făcute la domiciliul lui Șipos au coincis cu reținerea lui.
”La descinderi mi-au dat cu pumnul în față și mi-au rupt patru tendoane la umăr, chiar dacă eu n-am ripostat în niciun fel. Toate datele despre Torino le aveam notate într-o agendă cu 100 de file. Tot, persoane de legături, numere de mașini, numele șoferilor, firme, case, proprietari, tot! Acum, am văzut că la dosar este consemnat faptul că agenda are 76 de file. Eu n-am rupt nimic din ea. Cred că interesul lor e să-l scoată pe Turea nevinovat. De altfel, el nu apare în rechizitoriu, chiar dacă eu l-am supravegheat. Au mai ridicat două caiete cu 00 (documente cu regim secret, n.red) care nu-s înregistrate nicăieri. Pe caietele alea, care sunt din perioada 95-96 îi învățam pe polițiști cum se fac filajele, dar anchetatorii au considerat că este vorba despre deținere de documente cu caracter secret și mi-au pus la dosar și această acuzație.
Acum procurorul mi-a făcut propunerea de clasare pentru infracțiunile de instigare la lipsire libertate și șantaj. Restul infracțiunilor pentru care îs reținut nu impun arestarea! Însă, probabil i-am încurcat și de asta m-au arestat!”, spune Șipos.
”Nicolaie a spus că procurorul i-a zis că dacă mă toarnă pe mine îi va da o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, iar pe nepotul lui îl pune în libertate. Mai mult, potrivit dosarului, Groșan nu a fost audiat, și nici măcar nu i-au făcut percheziții, chiar dacă, potrivit actului de sesizare, el l-a amenințat pe Torino cu pistolul.
Însă, pe mine mă țin aici, mi-au supravegheat avocații, pe Horea Oltean, în speranța că ies ceva. Urma să mă ia pe mine și Horea Oltean că avem o rețea de trafic de droguri pe care ar fi urmat să le distribuim în Germania. Vor să mă țină cât mai mult posibil. L-am întrebat pe procuror ”Cum îl țineți pe Groșan în control judiciar și pe mine arestat?”. Mi-a spus că nu discutăm despre asta. În prima seară, după ce am fost arestat, procurorul nu a vrut să discute cu mine, a venit abia după 5 luni. Mi-a reproșat că de ce l-am înjurat și l-am amenințat cu Liviu Vasilescu (fostul inspector general al IGPR, până în septembrie anul trecut, când a demisionat, n.red.)? Păi nu l-am amenințat, ci i-am spus că o să discut cu el despre cazul meu!
La dosar nu am văzut nicio declarație de a lui Groșan. Ce pericol social mi se impută?! Că am instalat GPS-uri pe mașinile celor pe care îi urmăream și am supravegheat grajdurile?!
La dosar se arată că Torino l-a identificat pe Groșan de pe planșă foto. Recunoașterea a fost făcută după expresia ochilor pentru ca el era mascat! Fără niciun semnalment dinamic, fără altceva.
Am furnizat o grămadă de date la Combaterea Criminalității Organizate despre rețeaua Torino 2, dar probele astea nu apar nicăieri la dosar. Nici nu se vorbește de trafic de droguri în dosar. Doar că am șantajat oameni de afaceri care ziua mergeau la sala de forță, iar noaptea la grajduri și prin Ucraina”, povestește Șipos..
Șipos arestat pentru șantaj
La jumătatea anului trecut, Liviu Șipos a fost arestat pentru șantaj. Printre ”victime” se numără și fostul traficant de droguri Sfârlea Torino, care, culmea, a fost prins în urmă cu mai mulți chiar ani chiar de Șipos.
Anchetatorii spun că Șipoș afla de la angajaţi din Poliţie adresele celor pe care îi şantaja, numerele de înmatriculare ale maşinilor acestora şi alte informaţii care să ajute în activitatea grupării. Şipos şi oamenii lui montau dispozitive de urmărire, unele având şi microfoane, pe maşinile victimelor sau chiar în sediile firmelor acestora. După ce îi supraveghea, Şipos le spunea celor şantajaţi că are înregistrări cu ei şi le cerea bani să nu meargă la poliţie.
”Având în vedere experienţa profesională dobândită în anii în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul structurilor operative ale MAI inculpatul Ş.L. (Şipoş Liviu, n.red.) îi instruieşte periodic pe membrii grupării în vederea adoptării în mod constant a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acţiuni derulate de organele de urmărire penală şi care să îi vizeze” explică procurorii.
Procurorii spun că nu au colaborat cu Liviu Șipos
Din declarațiile lui Liviu Șipos se desprinde ideea că el a lucrat, sub diverse forme, cu procurorii și polițiștii clujeni în mai multe acțiuni de filaj și flagrant.
”Neagu Nicolae, unul dintre asociații mei, mi-a spus că au apărut pe piața neagră vreo 200 de ceasuri de colecție. Știam că ceasurile au dispărut într-un jaf care a avut loc în Budapesta. Le-am spus polițiștilor că știu cine are ceasurile. Le avea unul Jimborean, un jandarm dat afară. Le-am spus că le cumpăr ca să pot stabili o legătură și cauza a fost preluată de DIICOT Cluj. Nimeni nu zice nimic despre asta! Despre colaborările mele cu DIICOT și poliția clujeană! După ce am finalizat lucrarea, poliția ungară a recuperat vreo 40 de ceasuri. Întrebați-l pe procurorul Rareș Ciaușu de la DIICOT Cluj de lucrarea de la CEDO, care a avut ca finalitate capturarea a 2 kg de heroină. Am cumpărat sub acoperire 2 kg heroină. Ofițerul conspirativ avea numele de Liviu”, susține Liviu Șipos.
În replică, procurorul Ciaușu spune că ”nu am avut nicio colaborare cu Liviu Șipos”!
”Prin martie 2020, i-am spus lui Nicolaie să ia GPS-ul de pe mașina lui Torino, dar nu a reușit să facă asta. După aceea, Nicolaie mi-a spus că l-a contactat pe Torino, nu știu pentru ce, și că Torino l-ar fi amenințat. După aceea mi-a spus că nu mai reușește să-i urmărească pentru că ei se autoverificau mereu și foloseau și alte mașini care mergeau în spatele lor. Atunci i-am spus lui Nicolaie să dăm lucrarea despre rețeaua lui Torino la polițiștilor din Germania sau Ungaria, unde am contacte. Structurile respective în premiază pe investigatori cu sume între 50.000 și 100.000 euro dacă le iese o captură. L-am întrebat și pe Ilea dacă ne dă premiu în cazul în care dăm în vileag rețeaua și a spus că se interesează, dar nu a mai dat niciun semn”,
Liviu Șipos
”Pisaltu și Ticu, care au o firmă prin care importă mase plastice din Ucraina, mergea în Ucraina, localitatea Solotvyno, unde e o fabrică de scaune. De acolo luau drogurile, Torino le ia cu duba și le duce într-o locație pe care nu o cunosc. Au o combinație la frontieră. Nu merg în fiecare zi, ci cam o dată pe lună. Marfa o aduc în grajduri la Florești”
LIVIU ȘIPOS.
”M-au asociat cu Groșan ca să mă poată aresta. Doar că eu nici măcar nu îl cunosc pe Groșan, nu l-am văzut în viața mea și, cu atât mai mult, nu l-am instigat să șantajeze pe nimeni. Plus că, nimeni nu vrea să explice cum de eu, care, chipurile, sunt instigator, am fost arestat, iar Groșan, cel care a amenințat cu pistolul și a șantajat, este în libertate!”,
LIVIU ȘIPOS.
este clar ca este o facatura ca sa-l scoata pe Sipos din joc si reteaua sa-si continue traficul. Toata lumea stie ca Torino este cel mai mare traficant de droguri iar in spatele lui este Varga Nelu. Varga Nelu trebuia si el arestat in 2003 pentru ca facea parte din reteaua lui Torino dar a fost salvat de un personaj important din politia clujeana, care apoi, dupa pensionare, s-a angajat la el la echipa CFR. Cand a iesit din puscarie in 2011, Torino a fost luat sub aripa sa de Varga Nelu, care in compensatie ca nu l-a „dat in gat” la procurori, i-a dat bani, casa si masa pana ce Torino si-a pus noua retea pe picioare.
Personajul este Toma Rus care lucreaza si acum clandestin, cu stiinta Politiei!
Nu este singurul caz de urmarire ilegala, informatii si dosare false pe care C.Constantin Ilea le coordoneaza.
Eu nu inteleg de ce cei de la Serviciul de Crima Organizata Cluj, daca au fost informati de catre Sipos despre aceasta retea, nu au facut nimic? de ce nu au deschis dosar penal, de ce nu au monitorizat reteaua? singura explicatie este ca cineva mare din politie ii protejeaza pe infractori
Și uite așa un oraș de 5 stele este poleit la suprafață și prăfuit pina în cea mai mica crăpătura. Nu sunt infractori, nu sunt traficanti totul este curat sau mai bine zis curățat de către cine ar trebui sa aibă grija de siguranța noastră. Deci singurul pericol îl reprezintă comisarul Sipos care a încurcat socotelile mai marilor urbei. Nu sunt jurist dar am citit întreg rechizitoriu, pina la final e de tot râsul. De ras dacă nu ar fi în joc viata unui om pe care o lume putreda a terfelito în cel mai josnic mod. Întrebare ptr.legiuitor cum se face ca un traficant de talia lui acest Torino din 18 ani de pușcărie face numai 6? Într-o tara normala sa prinzi o filiera de traficanti dau premiu aici îți dă peste bot. Sincer mi-aș dori fiecare oraș sa aibă un Sipos.
Concluzia avem un infractor șantajist comisarul Liviu Sipos și un CETATIAN de Onoare al Clujului traficantul de droguri Torino care a traficat 5 tone de droguri prin Rominia a fost condamnat la 18 ani și a executat 7 ani.
Corupti pina in maduva oaselor!!! Oare cita spaga ia procurorul/ii, care il tine inchis pe sipos??!! Corupti ordinari!! Rusine organelor!! rusine conducerii acestei tarii!! Probabil ca un tribunal strain ar rezolva cazul si ar condamna trupa asta la vreo 20+ ani in vreo puscarie ruseasca….
Cel mai tare politist de la BCCO a fost Liviu Sipos…nu va mai fi repede inca unul ca el . A prins singur reteaua Torino in 2003. Ar trebui sa-i dea o medalie pentru ca a incercat sa-l prinda pe Torino cu noua retea , de vreme ce politia nu este in stare. Din pacate justitita corupta si la mana mafiotilor l-a arestat pe Sipos cand trebuia bagat la beci de fapt Torino si reteaua lui. Vai de capul ei justitie in Romania, o sa ajungem tara mafiotilor
grupul infractional Toma Rus-Torino-Varga Nelu si Procurorii X…….
Boss l-ai uitat pe DANCU.stiu ce vb.