ciocan tribunal

La sfârșitul anului 2017, Primăria Municipiului Deva a scris o recomandare privind calitatea serviciilor executate de către firma DD Chim. Primăria ridica în slăvi firma ce se ocupă de dezinsecție, dezinfecție și deratizare – a asigurat calitatea serviciilor și seriozitatea firmei, concluzionând că ”nu au existat litigii pe rolul instanțelor de judecată sau soluționate pe cale amiabilă, în legătură cu executarea contractului de servicii”. Au trecut anii, ilegalitățile au fost devoalate și au apărut atât problemele, cât și procesele, iar după recomandarea făcută de primărie, funcționarii publici au de plătit statului circa 500.000 euro ca urmare a contractului ilegal pe care primăria l-a încheiat cu DD Chim și pe care îl lăuda altor primari.

În perioada în care Primăria Deva recomanda și altor primării firma DD Chim, Curtea de Conturi a stabilit pentru acea perioadă că municipalitatea a fost prejudiciată cu aproape 2,5 milioane de lei ca urmare a două contracte semnate cu firma DD Chim, operatorul care efectua deratizarea orașului. Concret, Primăria Deva a plătit în 2016 și 2017 peste suma care ar fi fost plătită în patru ani, pentru același serviciu.

Ilegalitățile au fost descoperite!

Povestea începe în 2016 când Primăria Deva a organizat o licitație pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție în municipiu. La licitație s-au înscris societățile Coral Impex, Romprest, DD Chim și Deraton. Contractul a fost câștigat de Coral Impex, fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, respectiv 1.950.455 lei fără TVA pentru patru ani, comparativ cu DD Chim care a depus o ofertă de 2.515.012 lei TVA sau cu Romprest, de 4.550.993 lei. Deraton a ieșit din schemă, deoarece nu a constituit garanția de participare la licitație. 

Cu toate că firma Coral Impex a avut oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, Municipiul Deva, prin comisia de evaluare a ofertelor a decis că oferta Coral Impex este inacceptabilă din motive pe care inspectorii Curții de Conturi, în urma unei inspecții efectuate la UAT Municipiul Deva, le-a considerat ca fiind eronate, motiv pentru care Municipiul Deva a considerat că toate ofertele au fost inadmisibile deoarece ”se constată că oferta are un preț neobișnuit de scăzut”, neconforme pentru că ”răspunsurile transmise de ofertanți în urma solicitărilor noastre (n.r. municipiul Deva) de clarificări nu au fost concludente” și inacceptabile pentru că ”oferta depusă nu îndeplinește una sau mai multe cerințe de calificare stabilite în documentația de atribuire”.

Prin urmare, Municipiul Deva a organizat o altă licitație, însă a fost organizată prin procedura ”negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare”, estimând valoarea contractului pentru doar un an la 1.781.814 lei fără TVA, deși toate ofertele primite în cadrul licitației mai sus-menționată și considerate inadmisibile au fost mult mai mici.

Culmea, municipiul Deva a trimis invitații de participare la această procedură doar către două societăți, respectiv SC Deraton SRL și SC DD Chim SRL. Contractul a fost atribuit unicului ofertant, respectiv firmei DD Chim din Deva la valoarea de 1.526.342 lei fără TVA/an, în condițiile în care aceeași societate, pentru procedura de licitație deschisă demarată cu doar trei luni înainte prezentase o ofertă de 628.753 lei fără TVA/an, adică de 2,43 ori mai mică decât oferta depusă la procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare.

În urma controlului efectuat la Primăria Deva, inspectorii Curții de Conturi au concluzionat că ”din descrierea faptelor, susținute de documente, rezultă faptul că autoritatea contractantă Municipiul Deva a anulat incorect în anul 2016 procedura de licitație deschisă și a optat la procedura netransparentă de Negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, atribuind în mod repetat contractele privind serviciul de salubrizare pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în municipiul Deva aceluiași ofertant la un preț mai mare decât prețul de pe piață. Valoarea prejudiciului creat bugetului local urmare acestor nereguli a fost estimat la 2.456.120 lei”.

Funcționarii publici trebuie să scoată bani din buzunar

După ce Primăria din Deva a oferit pe tavă contractul firmei DD Chim, municipalitatea a încercat în instanță să scape de acuzațiile aduse de Curtea de Conturi, însă fără succes!

Concret, în 28 decembrie 2018, UAT Deva a atacat în instanță decizia Curții de Conturi și a Camerei de Conturi Hunedoara. Intervenienţii în dosar au fost atât DD Chim SRL, cât și societatea Coral Impex SRL. În 2 octombrie 2019, Tribunalul Hunedoara a decis să respingă acțiunea formulată de UAT Municipiul Deva, precum și cererea formulată de DD Chim. În schimb cererea de intervenție formulată de Coral Impex a fost admisă.

DD Chim și UAT Municipiul Deva au făcut recurs, însă în 10 iunie 2020, Curtea de Apel Alba a respins recursul. Decizia este definitivă și irevocabilă.

Practic, funcționarii publici trebuie să scoată din buzunar banii pe care DD Chim i-a încasat, în baza contractului din 2016 de atribuire directă a serviciilor de Dezinsecție, Dezinfecție și Deratizare. Funcționarii au de plătit către stat circa 500.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.