Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 4 iulie – 26 august 2016 Tabăra Etnografică de Vară, eveniment ce se va desfăşura în aer liber, în spaţii special amenjate în Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” de pe strada Tăietura Turcului şi care va cuprinde activităţi dedicate copiilor cu vârste între 6 ani (care au terminat grădiniţa) şi 16 ani.
Activităţile propuse a fi desfăşurate în cadrul acestei Tabere Etnografice de Vară prespun ateliere de pictură pe icoane pe sticlă, confecţionare de zgărdiţe şi brăţări din mărgele şi alternativ, în perioade ce vor fi comunicate pe site-ul Muzeului Etnografic, ateliere de modelaj în lut şi tehnici textile (cusături pe pânză, alte tehnici). Programul de desfăşurare al acestora va fi de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, cu o pauză de masă cuprinsă între orele 12.00 – 12.30 (copii vor veni cu pachet de mâncare de acasă).
Fiecare atelier organizat în cadrul Taberei Etnografice de Vară va fi coordonat de către un instructor din partea Muzeului Etnografic, înscrierile copiilor realizându-se în serii de câte cinci zile, la fiecare atelier participând zilnic un număr maxim de 10 copii. Participarea la aceste activităţi se va face prin rotaţie zilnică (1 atelier/ zi), astfel că, spre exemplu, un copil care participă luni la Mărgele, marţi va participa la Pictură, pentru a permite accesul tuturor copiilor la ateliere.
Înscrierile se realizează pe serii de câte cinci zile, numărul de locuri disponibile/ serie este de 30 de copii, iar taxa de participare este de 20 lei/zi şi se achită la începutul unei serii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.