De Mărţişor, povestea muzicii uşoare clujene, relatată de cei care pun umărul la promovarea ei!

Spre deosebire de alte zone ale ţării, unde s-a “mâncat muzică uşoară pe pâine”, niciodată în istoria sa Clujul nu a excelat printr-o producţie ieşită din comun de interpreţi de muzică uşoară, exceptându-i poate pe Stela Enache, Sanda Sîntu, Angela Moldovan, Sanda Pop Vilmanyi, Mirela Lucaciu şi puţini alţii… Însă, graţie eforturilor dascălilor actuali ai Şcolii populare de Arte “Tudor Jarda”, în această adevărată “Fabrică de Cultură” încep să se ridice, cu curaj, destule nume feminine – pe care iată, de acest “Mărţişor” vi le prezentăm.

Clujul şi istoria lui în domeniul muzicii uşoare

Înainte de a pătrunde în actualitatea muzicii uşoare clujene l-am abordat pe dl. profesor Mihai Ghircoiaş, muzician şi compozitor, o adevărată somitate în materie, cel care de-a lungul celor trei decenii şi jumătate de activitate la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” a fost profesor de pian, acompaniament, muzică uşoară, teoria muzicii şi de orgă electronică, iar sub oblăduirea lui au crescut toate valorile din domeniu ale Clujului din istoria sa recentă. Mărturiseşte acesta, după ce îmi ceruse – ca un profesor care se respectă – să se documenteze puţin asupra subiectului: „Clujul nostru, ca veche aşezare medievală, a iniţiat şi cuprins treptat tradiţii culturale specifice continentului european, iar marea şi necesara cultură a divertismentului muzical s-a manifestat şi la Cluj, mai ales în perioada interbelică a secolului XX. Vorbim de perioada lui George Sbârcea, renumitul compozitor clujean, critic muzical şi scriitor, autorul piesei „Ionel, Ionelule”, semnată cu pseudonimul Claude Romano. După 1950, o dată cu infiinţarea Şcolilor populare de artă, muzica lejeră, accesibilă tuturor, a devenit tradiţie, instrumentală sau vocală. În anii 1970-1980 la Şcoala Populară de Artă, profesori bine pregătiţi, admirabil dedicaţi au atras nenumăraţi melomani, de toate vârstele, spre marea muzică a divertismentului, rapid diversificat spre multele genuri impuse în toată lumea occidentală (de la operetă, romanţă, jazz la toare genurile muzicii uşoare – rock, pop, blues, folk, country). Şi-i menţionez aici pe Cristina Maria Jiman, Valer Sorescu, Vasile Boldor, care au format multe generaţii de solişti de muzică uşoară. Dintre cele mai cunoscute interprete formate la Cluj este deseori amintită Stela Enache. Studiind la Conservatorul de Muzica „Gh. Dima”, a urmat o carieră remarcabilă, naţională şi internaţională, alături şi pentru alesul compozitor Florin Bogardo (1942-2009). De asemenea, Sanda Sîntu este alteori cu drag menţionată de toţi cei care au cântat cu ea, din anii de studenţie până azi. În anii 1980 s-a afirmat la nivel naţional  Mirela Lucaciu, la diferite festivaluri, în special la Mamaia”. După 1990  – arată profesorul – odată cu progresul tehnic al ascultării şi producerii muzicii, s-a încercat în mod special menţinerea, lărgirea şi aprofundarea interesului pentru genul muzicii uşoare (cu toate subgenurile ei). Clujul cultural-muzical cosmopolit, de o complexitate etnică recunsocută, cu influenţe istorice austro-ungare, a produs mai ales instrumentişti foarte cunoscuţi, rămaşi acasă sau afirmaţi în ţară şi în lume. Iar şcoala pedagogică clujeană de canto, dominată de marea tradiţie clasic-romantică, a impus, din păcate, destul de puţine talente reale în acest domeniu atât de plăcut dar aparent superficial al muzicii uşoare. Neuitata Angela Moldovan (1927-2013), cea care interpreta într-o manieră impresionantă piesele „La oglindă” sau „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, a rămas definitiv în memoria marilor profesori clujeni. Explică în continuare prof. Ghircoiaş: „Şi după 1990 cei menţionaţi anterior, profesori de largă deschidere stilistică, Cristina Maxim Jiman, Valer Sorescu, Vasile Boldor au format multe generaţii de solişti de muzică uşoară: Sanda Pop Vilmanyi, Călin Goia (Voltaj), Cristina Rus (ex Blondi), Camelia Fărăgau (De La Funk, Puzzle), Andreea Văsuţ (The Glass Fish). Pedagogia de canto a muzicii uşoare a fost continuată cu mare probitate artistică de profesorii Sorin Lupu, Lavinia Bocu, Tűnde Petrovici, Silvia Codrescu, Cristina Pătraşcu Nagy, îndeosebi după primirea şi începutul transformării miraculoase, după 2008, a sediului – iniţial o ruină! –  al Şcolii de Arte „Tudor Jarda”, graţie „tripletei de aur” Vasile Corpodean, Marius Moldovan şi Dorina Taloş. Ca repertoriu în muzica uşoară, după câteva decenii de experienţă pedagogică pot aprecia că tinerii preferă piesele care le plac, de orice gen, după o primă audiţie. Reluate, le vor rămâne dragi şi vor insista să le ȋnveţe aşa cum sunt scrise, fără adaptări spre simplitate”. Remarc în ochii profesorului, mascaţi întrucâtva de lentilele ochelarilor, multă melancolie. Îşi adaugă apoi crezul său profesional, intuind în vorbele sale şi o ironie la adresa multor piese ce compun muzica noastră contemporană: „Ca profesor, voi continua până la sfârşit să cred în primul nume al muzicii –  melodia. Fără aceasta nu se poate vorbi de tot ceea ce ȋnţelegem prin arta sunetelor. Al doilea nume al MUZICII este ritmul. Acela fixează trăsăturile ȋn timp ale melodiei. Fără el, portretul melodic nu are contur. Culorile instrumentale şi tăria de execuţie completează  tabloul de înţelegere a acestei cu adevarat universală, a patra arta, a sunetelor”!

„Fetele pot cânta pe cele mai mari scene ale ţării – şi nu numai”!

O întâlnesc apoi pe d-na Tűnde  Petrovici, coordonatoarea clasei de canto muzică uşoară a Şcolii de Arte Cluj, cea care produce, practic, vedetele Clujului în domeniu. Absolventă a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, posesoare a unui master, aceasta mărturiseşte că a preluat acest curs prin 2010, când încă metodele de predare a „materiei” – muzica uşoară – nu erau îndeajuns edificate. Dar existau şi atunci – şi acum – talente pentru care s-a  zbătut să le înveţe tot ce trebuie să facă pe scenă, pe lângă chestiunile de voce, repertoriu şi să le aducă în prim planul acestui gen de spectacole. Mărturiseşte aceasta: ”În anii de profesie de până acum, de la Şcoala de Arte, am avut câteva talente care au avut rezultate deosebite în cadrul evenimentelor Clujului – şi nu numai, referindu-mă aici la festivalurile naţionale. De pildă, din rândul băieţilor îi pot menţiona pe Horia Ciotlăuş – câştigător al multor trofee – de asemenea, pe Cătălin Marian, o voce extraordinară dar şi pe Mihai Ursu sau Cristian Jimborean – care actualmente cântă în Germania. Dintre fetele care au absolvit cursul şcolii noastre le amintesc pe Melania Tiponuţ, lansată deja de o celebră casă de discuri, care participă, cu succes, la evenimente din Marea Britanie… Cât despre actualele soliste ale noastre acestea sunt acompaniate de trupa „Recovered”, coordonată de un vechi şi experimentat artist, Rareş Suciu – care i-a acompaniat pe mulţi din marii cântăreţi actuali ai ţării – dar şi de alţi tineri talentaţi, componenţi ai formaţiei”. Nu-şi încheie fraza şi în sala de curs, unde purtăm discuţia, apare Mădălina Rusu – supranumită „Vocea” – o tânără în vârstă de 19 ani, studentă în informatică, câştigătoare a unor importante festivaluri naţionale, la Satu-Mare, Slatina, Arad şi participantă, cu succes, la un cunoscut concurs televizat. O caracterizează, instantaneu, în timp ce Mădălina îşi ascultă profesoara, în picioare, asemeni unei şcolăriţe: „Mădălina are o voce înnăscută pentru pop-rock, cu valenţe multiple, ambitus de excepţie şi atitudine perfect adecvată repertoriului pe care-l alegem împreună. Ca mentor al ei îmi exprim speranţa că va ajunge departe”. Chestionată să-mi spună câte ceva despre ea, Mădălina mărturiseşte: „Am cântat şi am făcut turnee prin ţară şi cu o trupă, „Funk`e Fetish”, unde m-am familiarizat întrucâtva şi cu scena. De obicei muzica este elementul care mă ajută să ies din rutina cotidiană şi încerc să îmi exprim, pe scenă, toate frustrările din viaţă – eu fiind o persoană timidă. Aşa că mi se pare potrivită o frază a lui John Lennon: „Eu strigam după ajutor iar oamenii aplaudau”.” Îşi face apariţia şi Rareş Suciu, coordonatorul trupei „Recovered”. Uşor stânjenit, fiindcă mediul în care se simte în largul său e muzica, nu vorbele. Vorbeşte totuşi, cu plăcere, despre solistele d-nei Petrovici: „Acompaniez aceste fete din 2012 – 2013, în calitate de coordonator al cursului de corepetiţie muzică uşoară. Şi, pe baza experienţei pe care o am, în domeniu, consider că acestea ar putea cânta fără nico reţinere pe cele mai mari scene muzicale din România – şi nu numai. Şi, ca dovadă, Mădălina Rusu, Lavinia Adam, Carmen Azoiţei – dar şi cele mai noi – Kriszta Fazekas, Szekely Marta, Ana Maria Blaga, Bardan Isabelle, o tânără născută în Spania, au o ascensiune frumoasă. Mai sunt destule nume noi care graţie dăruirii d-nei Petrovici Tűnde sper să fie văzute, curând, pe marile scene”…

Încă o „salbă” de soliste

În continuare d-na Petrovici face o trecere în revistă a personalităţii altor soliste talentate din cadrul „Fabricii de Cultură”: „Aş vrea să vorbesc puţin de Carmen Azoiţei. Când s-a prezentat la admitere, aceasta se afla într-un lung şir de candidaţi iar vocea ei m-a trezit, efectiv, din somnolenţa în care mă aruncaseră ceilalţi competitori. Avea o voce unică, pe atunci încă neşlefuită, şi un „auz” necizelat. Din fericire „tratamentul” ei a venit într-una din taberele muzicale organizate de Şcoala de Arte unde făcea progrese vizibile. Iar punctul culminant a fost atins de Carmen la o tabără când, la un curs opţional de teatru şi-a descoperit un alt talent ascuns, arta actoriei, dezvoltând o mimică şi un joc remarcabil de scenă”. Apoi vorbeşte despre alte două tinere de excepţie, Ilinca Ghircoiaş şi Fazekas Kriszta, ambele cu „voci lirice”, sensibilităţi aparte şi un repertoriu bogat. „Ilinca e o voce specială – însă deocamdată cu o prezenţă prea modestă şi simplă pe scenă – aspect la care mai avem de lucrat, însă, în schimb, Fazekas e mult mai exuberantă. Dar ambele deţin premii importante muzicale şi sunt sigură că le aşteaptă un viitor frumos: Ilinca Ghircoiaş a obţinut un premiu important, în 2015, la Concursul Naţional „In memoriam Vasile Veselovschi” şi la Cernăuţi (Ucraina), premiul II, în 2016, iar Kriszta, pe lângă premiile obţinute în ţară a câştigat trofee şi în Ungaria şi Slovacia”. Descrie, în continare, un alt mare talent al şcolii – care ridică, efectiv, săli în picioare – Lavinia Adam: „Am preluat-o pe Lavinia în anul III, nu părea foarte înzestrată. Dar, spre marea noastră surprindere – posedând şi multă ambiţie – a reuşit să progreseze uimitor şi să aibă ulterior evoluţii extraordinare. Aparent are o voce aerată, părând a-l face pe ascultător să creadă că are probleme de „emisie”, când de fapt acesta este timbrul ei, special, prin care se diferenţiază de ceilalţi. De asemenea, la evoluţia ei remarcabilă contribuie intensitatea şi volumul vocii sale, mai ales atunci când abordează piesele de „of şi dor” din repertoriul românesc. Cum era şi firesc, deţine, la rândul ei, câteva trofee dobândite la importante concursuri”. Îşi încheie, apoi, d-na Petrovici pledoaria pentru muzica uşoară clujeană: „Astfel, pentru că nu există o secţie de muzică uşoară în cadrul Academiei clujene de muzică rolul de pepinieră de talente l-a preluat Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” iar noi sper că suplinim bine această treabă! Iar la nivelul municipiului şi judeţului există o mulţime de evenimente de gen, astfel că prin promovarea calităţii – nu a cantităţii – şi a unui repertoriu bine ales începem să ne impunem, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult. De asemenea, considerăm că e o datorie de onoare să promovăm repertoriul românesc, acesta dispunând de o varietate atât de mare de piese.

Aşadar, urmând indicaţiile noastre, cursanţii au ajuns să respecte cu străşnicie acest criteriu, printre care şi obligativitatea de a interpreta un număr de piese româneşti. De altfel, acestea necesită o altă manieră de interpretare, mult mai complexă decât cea în cazul pieselor americane, care ne asaltează pe toate canalele media”!